Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
3 August 2010

Cât de mult mai pot scădea preţurile la apartamente?

scris de Daniel Crainic in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 03 August 2010

Valoarea Indicelui naţional imobiliare.ro pentru luna iulie 2010 indică o scădere de 1%, ajungând la 1.151 euro/mp util, cu 12 euro/mp util mai puţin decât în luna precedentă, aceasta fiind cea mai mică valoare înregistrată în România de la începutul crizei imobiliare.

Diferenţa faţă de aceeaşi lună a anului trecut, când Indicele imobiliare.ro indica o valoare de 1.225 euro/mp, este de 6%, iar în comparaţie cu perioada de vârf a pieţei imobiliare autohtone, începutul anului 2008, remarcăm o scădere de aproape 45%.

Chiar dacă şi în iulie, preţurile au confirmat evoluţia înregistrată în lunile anterioare, fiind atinse noi praguri minime la diferite categorii de apartamente în majoritatea oraşelor analizate, ritmul de scădere a fost mai puţin spectaculos.

De altfel, ultima săptămână a intervalului a adus o uşoară revigorare a preţului în majoritatea oraşelor din ţară, ceea ce ridică semne serioase de întrebare cu privire la modul în care vor continua să evolueze în viitorul apropiat preţurile practicate la segmentul rezidenţial.

Analizând principalii factori care influenţează preţurile apartamentelor, puterea de cumpărare, raportul dintre cerere şi ofertă, situaţia macroeconomică în ansamblul ei, starea de încredere a clienţilor, precum şi evoluţia din ultimele luni, în mod firesc suntem tentaţi să mizăm în continuare pe reduceri de preţuri. Totuşi, în ultima săptămână, am avut creşteri cuprinse între 0,2 şi 0,5% în patru din cele şase oraşe analizate, sublinează Adrian Erimescu, directorul general imobiliare.ro.
indicele imobiliare.ro iulie

Părerile cititorilor
6 păreri
  • Mihaela

    NU STITI INCA UNDE VA AFLATI. A-ti avut la revolutie in pereti GLOANTE pe gratis, acum va bucurati de ele pe bani…..punandu-va izolatii de polistiren + datorii pt stranepoti,…caci gandul va duce la sinucidere, si mai rau tinde-ti sa crede-ti ca vine sfarsitul lumii.De cand ma stiu poporul roman este subjugat de o teama provocata din stramosi. Intradevar sunt persoane care merita si doresc bine acestei tari. Dar cei mai multi stau pasnici cu mainile in san, asteptand ca soarta sa deschida un drum care insa numai in vise mai poate avea sanse. Deci SUNTEM O TARA DE VISATORI.
    Cine v-a evaluat apartamentele la un pret asa de estimativ de mare? Cand constructia nu mai prezinta nici o garantie cu zidurile subtiri, spaiturile sparte, gloante in pereti pt termoizolatiile de polistiren, VECHIMEA constructiilor mai in etate ca noi… Majoritatea trag poporul in jos, dar ne dorim sa ajungem sus.Nu ajung banii nici pt mancare , care este o necesitate, nu un LUX.Unii considera hainele un lux?Vrem sa ne imbogatim peste noapte, vrem doar EXTREMELE

  • tym

    Pretul va scade in continuare..muuult fata de nivelul actual.
    De ce.? Salariile bugetarilor reduse cu 25 %, sunt multi bugetari din cei 1 milion si care au credite ipotecare pe care nu vor mai putea sa le plateasca==>> executare silita; multi nu se mai incadreaza la un imprumut imobiliar ==>> mai putini cumparatori; daca bugetarul nu mai vine la mine la chiosc ( iopotetic ) sa cumpere de 5 ori pe saptamana si vine doar o data, ma gandesc serios sa imi caut un loc de munca ==>> nu imi mai iau casa ca nu am cu ce…..

  • Cristina

    Daca a ajuns la jumatate fata de 2008 nu inseamna ca s-a atins pretul corect.
    Bine, probabil din al carui punct de vedere privesti lucrurile. daca te afli printre cei care spera sa mai ia 100.000 euroi pe un amarat de apartament vechi de 40 ani e normal sa crezi ca s-a atins pretul corect.
    Din punctul de vedere al cumparatorilor e normal ca acum sa gandeasca de 10 ori inainte sa se bage datori pe viata mai ales in situatia economica in care ne aflam.
    Asa ca, degeaba acum sunt vanzatori, ca trebuie sa fie si cumparatori. Asta-i cu pretul pietei, e dat de cerere si oferta. Oferta mare si cererea mica scad preturile

  • Tweets that mention Cât de mult mai pot scădea preţurile la apartamente? | Blogul imobiliare.ro — Topsy.com

    […] This post was mentioned on Twitter by Claudia Ciută, imobiliare baia mare. imobiliare baia mare said: RT @wwwimobiliarero: Cât de mult mai pot scădea preţurile la apartamente? http://bit.ly/aPxFWu […]

  • nicuteutonul

    mai mult de 40 000 euro nu merita nici un apartament de doua camere ceausist de cartier din nici un oras al tarii (cu termopan si parchet incluse)
    e adevarat si faptul ca , daca as avea un astfel de apartament nu l-as da pe mai putin de 40 000 euro.mai bine l-as inchiria pe vecie sau l-as pastra pentru copii.
    vor fi insa proprietari care vor vinde si sub acest pret si anume:
    -cei inglodati in datorii
    -cei care au teren la maarginea orasului si isi doresc sa construiasca o casa acolo
    asa ca vor fi peste un an si apartamente si mai ieftine si cumparatorii vor astepta asemenea oferte, nu se vor grabi sa cumpere

  • gyury

    interesanta analiza, prea mult nu mai pot scadea, sunt deja la jumatate fata de 2007, 2008, iar in momentul de fata sunt oferte bune, incep sa apara si tranzactiile acolo unde pretul este corect. se vor mentine la valoarea asta cu mici oscilatii.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Piața rezidențială în primul trimestru din 2022: prețurile, cererea, oferta și tranzacțiile

Prețurile apartamentelor din cele mai mari centre regionale s-au menținut pe o traiectorie ascendentă, în ciuda declanșării conflictului militar din Ucraina Potrivit celui mai recent raport de piață realizat...

citește mai departe
Preţurile apartamentelor au continuat să scadă în august şi nu dau semne să se oprească

Prezentăm, pe baza Indicelui imobiliare.ro, o analiză referitoare la dinamica preţurilor înregistrată în luna august 2010, la apartamentele vechi şi noi scoase la vânzare pe principalul portal imobiliar din...

citește mai departe
Vilele de lângă Bucureşti, intrate „la apă”

În apropiere de lacul şi pădurea Mogoşoaia, o locuinţă cu şapte camere „la gri”, poate fi cumpărată cu aproape 100.000 de euro. În perioada de boom imobiliar, Mogoşoaia era...

citește mai departe
Mai cresc chiriile în toamnă?

Până în 2008, majorarea chiriilor în marile oraşe odată cu începerea anului universitar devenise o obişnuinţă pentru proprietari. În 2009 însă, primul an propriu-zis de criză, trendul general a...

citește mai departe
Cât de mult au scăzut, de fapt, preţurile apartamentelor?

Prezentăm o analiză referitoare la scăderea în lei a preţurilor cerute pentru apartamente în perioada 15 martie 2008 – 1 august 2010. Deşi scăderile în euro sunt spectaculoase, punctual...

citește mai departe