
Românii care își doresc să facă achiziții imobiliare cu ajutorul împrumuturilor trebuie să aibă, începând cu luna octombrie, venituri mai mari pentru a se încadra la aceleași sume. Totul pornește de la majorarea Indicelui de Referință pentru Creditele Consumatorilor (IRCC) de la 5,55% la 6,06%, un maxim istoric înregistrat de la introducerea sa în 2019.
Creditul ipotecar mediu înregistrat la nivel național pe parcursul acestui an a fost de circa 73.400 euro, potrivit intermedierilor realizate de brokerii din rețeaua națională Imobiliare.ro Finance. Suma este echivalentă cu 373.000 de lei. Pentru a obține un astfel de împrumut, până acum aveai nevoie de un venit net lunar de 5.825 de lei, în condițiile în care am discuta despre o persoană fără alte rate, care accesează un credit pe o durată de 30 de ani, cu un grad de îndatorare de 45%.
Începând cu luna octombrie ai nevoie de un venit lunar net de 6.117 lei pentru a obține un împrumut similar, potrivit calculelor realizate de specialiștii Imobiliare.ro Finance. Practic, ai nevoie de aproape 300 de lei în plus.
IRCC va influența, de asemenea, ratele românilor cu credite cu dobândă variabilă care vor crește, la rândul lor. Dobânda variabilă este calculată în funcție de marja fixă a băncii de la care a fost obținut împrumutul la care se adaugă IRCC. Adăugând la o marjă fixă a băncii de 2% noua valoare IRCC, de 6,06%, ajungem la o dobândă variabilă care depășește 8%.
Valoarea IRCC se va menține la nivelul de 6,06% până la finalele lui 2025. IRCC se calculează trimestrial, pe baza tranzacțiilor de pe piața interbancară, și înlocuiește ROBOR din 2019. Indicele se aplică atât în cazul creditelor ipotecare în lei, cât și în cazul celor de nevoi personale.



