Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
6 iun. 2017

Ce fel de locuință caută cumpărătorul de azi: prin ochii unui dezvoltator cu 10 ani de experiență

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei

Piața imobiliară e într-o continuă transformare – și, odată cu ea, se schimbă și preferințele clienților.

Că ai la vânzare un apartament vechi sau unul nou, pentru a încheia o tranzacție de succes este important să cunoști bine publicul căruia te adresezi. Iată ce putem afla despre profilul cumpărătorului actual de locuințe din experiența unui dezvoltator „cu vechime” pe piața autohtonă:

ce fel de locuinte cauta cumparatorul de azi

Cosmopolis este unul dintre cele mai mari ansambluri rezidențiale din zona Capitalei, ajungând în prezent la peste 2.300 de unități locative finalizate, alte câteva sute fiind în construcție. Dezvoltat de compania cu acționariat turcesc Opus Land Residential Development, proiectul a fost demarat în anul 2007 și a evoluat în acest răstimp în tandem cu cererea din piață. „Ne adaptăm din mers, construim în funcție de cerere”, sintetizează azi Gabriel Voicu, directorul New Homes Division în cadrul Coldwell Banker România – agentul de vânzări al ansamblului.

„Istoria” apartamentului cu două camere

O mărturie interesantă a adaptării la cererea din piață este dată de transformările la care a fost supus în ultimii ani „clasicul” apartament cu două camere. În prima fază de dezvoltare a proiectului, demarată în plin boom imobiliar, acesta era cea mai ieftină locuință din cadrul complexului, pornind de la o suprafaţă de 76 de metri pătraţi (și un preț de 80.000 de euro). După declanșarea crizei însă, dezvoltatorul și-a reconfigurat produsele pentru a le face mai vandabile în noul context de piață: în 2011, suprafața unui apartament cu două camere s-a redus la 50 de metri pătrați (la un preț de 56.000 de euro), iar „în peisaj” au apărut și studiourile. „Anii trecuți, aveam o presiune foarte mare pe preț, așa că a trebuit să lucrăm la suprafețe”, explică acum Gabriel Voicu, directorul New Homes Division în cadrul Coldwell Banker România (agentul de vânzări al ansamblului).

Locuințe mai spațioase, dar nu ca în boom

În ultima perioadă însă, odată cu stabilizarea pieței imobiliare, concentrarea cumpărătorului pe factorul preț s-a mai temperat (deși nu a dispărut), acesta fiind dispus să facă un efort ceva mai mare pentru achiziționarea unei locuințe mai spațioase. Așa se face că un apartament cu două camere pornește azi în Cosmopolis de la o suprafață de 54 de metri pătrați. Alături de studiouri, unitățile locative bicamerale rămân în topul preferințelor clienților, fiind urmate apoi de vile și apartamentele cu trei camere. Deși suprafețele locuințelor au mai crescut, acestea sunt totuși departe de ceea ce se obișnuia în perioada de boom, punctează Voicu.

Potrivit acestuia, un trend interesant este că, într-un complex rezidențial precum Cosmopolis, apartamentele la parter, ce vin „la pachet” cu teren în proprietate, sunt la mare căutare – acesta este și motivul pentru care blocurile aflate momentan în construcție au un regim mai mic de înălțime comparativ cu cele din fazele anterioare. În materie de compartimentare, clienții s-au reîntors cumva spre modelul „bun” oferit de blocurile construite înainte de Revoluție – este vorba despre apartamentele de tip confort 1, decomandate, cu bucătării închise.

Cererea pentru vile, pe plus

De notat în ceea ce privește preferințele cumpărătorilor români este și creșterea apetitului pentru achiziția de vile, acest segment atrăgând o parte din interesul pentru locuințele cu trei camere și patru camere. Potrivit reprezentantului Coldwell Banker, această schimbare vine pe fondul intensificării tranzacțiilor de tip upgrade – oameni care au achiziționat în trecut apartamente cu două camere vor să cumpere acum o locuință mai spațioasă. Așa se face că, dintre cele 500 de locuințe programate spre livrare pentru 2017 în cadrul Cosmopolis, aproximativ 130 sunt vile – prețurile acestora pornind de la 89.000 de euro (+TVA), pentru o unitate locativă cu trei camere.

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-ar putea să te mai intereseze și
În 2021, dezvoltatorul ansamblurilor Cortina a vândut locuințe în valoare de peste 90 de milioane de euro. Compania continuă investițiile

Lucrările la două dintre proiectele în care au fost tranzacționate proprietăți au început chiar anul trecut. Dezvoltatorul autohton Eden Capital Development a anunțat că anul trecut a vândut locuințe...

citește mai departe
Dezvoltatorul Art City: „Piața rezidențială s-a dublat ca volum de lucrări într-o perioadă de mai puțin de trei ani”

Pentru anul în curs, reprezentanții companiei vizează extinderea portofoliului de proiecte administrate cu încă trei proiecte, predominant rezidențiale. Art Property, dezvoltatorul ansamblului rezidențial Art City (foto) din nordul Capitalei,...

citește mai departe
Colliers: 2021, „un an care a făcut cât doi” pe piața terenurilor – cea mai mare valoare a tranzacțiilor din 2007 încoace. Previziunile pentru 2022

Retailerii și dezvoltatorii rezidențiali au fost cei mai activi, vădind un interes crescut pentru dezvoltări imobiliare pe acest segment de piață. Piața tranzacțiilor cu terenuri destinate exclusiv proiectelor rezidențiale...

citește mai departe
Euro Vial achiziționează un teren de 2.500 de metri pătrați în Mamaia Nord, pentru extinderea facilităților complexului Sea ON

Tranzacția s-a cifrat la peste 1,5 milioane de euro și a fost încheiată la sfârșitul anului trecut, în condițiile în care proiectul în sine a fost livrat în vara...

citește mai departe
Ce investiții facem în 2022? (P)

Pentru a face o investiție imobiliară de succes, există câteva aspecte de care trebuie să țină cont un potențial cumpărător – dincolo de preferințele personale. În 2022, imobiliarele rămân,...

citește mai departe