/

Ce împrumuturi iau românii pentru casă? Schimbări anticipate din toamnă pe piața de creditare – ANALIZĂ Imobiliare.ro Finance

Românii au luat, în prima jumătate a acestui an, împrumuturi pentru locuințe cu o valoare mai mare decât în intervalul similar din 2024. Climatul a fost unul favorabil pe piața de creditare, în ciuda șocurilor succesive resimțite.  În iulie cei care se gândeau deja să apeleze la finanțare pentru a deveni proprietari au primit un […]

Românii au luat, în prima jumătate a acestui an, împrumuturi pentru locuințe cu o valoare mai mare decât în intervalul similar din 2024. Climatul a fost unul favorabil pe piața de creditare, în ciuda șocurilor succesive resimțite. 

În iulie cei care se gândeau deja să apeleze la finanțare pentru a deveni proprietari au primit un imbold suplimentar, în contextul anunțului de majorare a cotei TVA pentru locuințe la 21%, fapt ce a contribuit la evoluția bună a pieței. Din toamnă, însă, cererea pentru creditele ipotecare ar putea să se diminueze ușor.

Creditele ipotecare noi, în creștere în prima jumătate a anului

Volumul total al creditelor acordate gospodăriilor populației pentru locuințe s-a apropiat în semestrul I de pragul de 30 de miliarde de lei, după un avans cu 32% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Băncii Naționale a României (BNR).

Creditele ipotecare noi, excluzând refinanțările și restructurările împrumuturilor existente, au reprezentat lunar, potrivit estimărilor BNR analizate de specialiștii Imobiliare.ro Finance, până la 40% din totalul împrumuturilor acordate de bănci și au însumat în primele șase luni aproximativ 10,7 miliarde de lei. Valoarea acestora a fost cu 24% mai mare față de cea aferentă semestrului 1 2024.

“Piața de creditare și-a menținut trendul ascendent în prima jumătate a anului, trend început încă din 2024. În mod paradoxal, instabilitatea politică a susținut această evoluție, amânând adoptarea unor măsuri fiscal-bugetare cu impact semnificativ în cerere. Cu toate acestea, pe alocuri au fost resimțite câteva șocuri notabile, ca de exemplu creșterea volatilă a cursului leu/euro, urmată de un deficit de lichiditate în piața, care a impactat dobânzile comerciale, deficit generat chiar de eforturile BNR de echilibrare a cursului. Anunțarea eliminarii cotei reduse de TVA la locuințe, cu aplicare din 1 august, a avut ca efect accelerarea tranzacțiilor în luna iulie pe segmentul locuințelor noi.

În privința dobânzilor, BNR a menținut nivelul de 6,5%, o decizie echilibrată care nu va opri brusc economia, deja afectată, dar nici nu va genera scăderi de costuri de finanțare pe termen scurt. IRCC pentru trimestrul IV va depăși ușor 6%, în creștere de la 5,5%, influențat de evoluțiile din trimestrul II. Pentru toamnă, estimăm o temperare a cererii de creditare, fără o prăbușire a pieței sau a prețurilor locuințelor”, a declarat Dan Niculae, CEO Imobiliare.ro Finance.

Clujenii iau cele mai mari credite ipotecare. Ieșenii pe cele mai mici

Imobiliare.ro Finance a realizat o analiză pe baza împrumuturilor intermediate în prima jumătate a acestui an de către cei peste 250 de brokeri activi în cadrul rețelei prezente în 30 de județe din țară. Găsiți, în continuare, rezultatele acesteia.

Clujenii au luat cele mai mari credite ipotecare, ei fiind, totodată, cumpărătorii de imobiliare care plătesc cel mai mult pentru a deveni proprietari.

În medie, împrumuturile obținute prin intermediul brokerilor din rețeaua Imobiliare.ro Finance au avut valoarea de 452.790 lei (echivalentul a circa 89.250 euro). Sumele accesate pe plan local au fost mai mari cu aproape 17% față de nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

CITEȘTE AICI CONTINUAREA ANALIZEI

Corina Varlan
Corina VârlanContent Manager · Imobiliare.ro

Cu o experiență de 14 ani în presa online, comunicare și content marketing, s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu aproape 8 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași, pe care îi ține la curent cu cele mai noi informații din sectorul de real estate.