Subsidiara locală a Oracle Corporation a semnat un contract de închiriere pe cinci ani în două clădiri de birouri – Oracle Tower şi Nusco Tower. Tranzacţia a fost intermediată în mod exclusiv de compania de consultanţă The Advisers/Knight Frank. În total, Oracle România a semnat pentru o suprafaţă de aproximativ 14.000 de metri pătraţi în zona Calea Floreasca – Barbu Văcărescu. Potrivit The Advisers/ Knight Frank, aceasta reprezintă cea mai mare tranzacţie de închiriere de spaţii de birouri încheiată anul acesta cu ajutorul unei companii de consultanţă.
Din anul 2006, Oracle România a închiriat peste 7.000 de metri pătraţi în Oracle Tower, după care s-a extins şi în clădirea Calea Floreasca Nr. 169 A. Anul acesta, nevoia de spaţiu a companiei a fost mai ridicată, astfel încât, pe lângă decizia de a prelungi cu cinci ani şederea în Oracle Tower, o suprafaţă suplimentară de aproape 7.000 de metri pătraţi a fost închiriată în Nusco Tower. Spaţiul va fi ocupat începând din toamna acestui an. „Oracle a fost primul chiriaş din Oracle Tower şi, de asemenea, prima companie orientată spre zona Floreasca-Barbu Văcărescu, cea mai căutată zonă de business a momentului. Prin extinderea activităţii în Nusco Tower, una dintre cele mai importante clădiri de clasa A livrate pe piaţă în acest an, compania şi-a consolidat poziţia în această zonă”, a subliniat Horaţiu Florescu, Preşedinte & CEO al The Advisers.