Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
21 Martie 2013

Cel mai ieftin credit în lei: cum să-ţi achiţi locuinţa de 3 ori mai repede şi cu un cost de 15 ori mai mic decât prin Prima Casă

scris de Adriana Lefter in categoria Prima Casă, Credite, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 12 Iunie 2018

Pentru cei dispuşi să economisească, achiziţia unei case poate fi o „afacere” mult mai puţin costisitoare decât pentru cumpărătorii care „vor totul acum” și mizează doar pe contractarea unui credit în lei, fie el cât de ieftin.

Mânate de recomandările Băncii Naţionale a României (BNR), tot mai multe bănci comerciale de pe piaţa locală promovează împrumuturile ipotecare în moneda naţională. La modul teoretic, astfel de produse sunt atractive prin faptul că elimină din ecuaţie riscul fluctuaţiilor valutare. În practică însă, problema creditelor în lei constă în faptul că acestea sunt sensibil mai scumpe decât cele în moneda europeană.

4,5% pe an, dobândă fixă…

Dacă îţi doreşti totuşi să contractezi un împrumut în moneda naţională, există o variantă mai ieftină atât faţă de produsele ipotecare standard, cât şi comparativ cu cele disponibile prin programul Prima Casă. Este vorba despre creditele în lei oferite de băncile de locuinţe de pe piaţa locală, la finalul unei anumite perioade de economisire. Raiffeisen Banca pentru Locuinţe (RBL), spre exemplu, are două variante standard de credit: cu dobândă fixă de 4,5% pe an şi cu dobândă fixă de 6% pe an. Cele două opţiuni sunt combinate cu dobânzile diferite oferite de bancă în faza de economisire: 1,5% pe an, în cel dintâi caz, şi 3% pe an, în cel de-al doilea. „Atuul cel mai mare al acestui produs este costul finanţării. Dacă vrem să cumpărăm o casă, e mai costisitor dacă o facem de pe o zi pe alta. Timpul are un preţ. Dacă ţin morţiş să mă mut mâine, trebuie să fiu pregătit să plătesc mai mult”, spune Aurelia Cionga, preşedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinţe.

…versus 8,5% pe an, variabilă, la Prima Casă

Făcând o comparaţie cu ofertele de credite ipotecare standard din piaţă, datele brokerului de credite Kiwi Finance arată că nivelul Dobânzii Anuale Efective (DAE) la lei este cuprins între 7,7% (medie calculată pe baza celor mai bune trei-patru oferte ale băncilor) şi 11,52% (medie calculată pentru cele mai scumpe trei-patru oferte ale băncilor). Dobânzile minime practicate la lei pentru creditele de tip Prima Casă sunt încă şi mai ridicate, respectiv 8,5% (media celor mai bune patru oferte actuale ale băncilor), potrivit datelor conso.ro. Din cele de mai sus reiese că dobânda minimă practicată de RBL pentru împrumuturile în lei este de aproape două ori mai mică decât cea prin programul Prima Casă. Un alt avantaj al acestui produs este că are dobânzi fixe pe toată durata rambursării creditului, astfel încât rata lunară pe care o vei avea de plătit nu va varia nici măcar în funcţie de ROBOR.

Pui bani deoparte 5 ani, apoi poţi lua şi creditul

Avantajele cumpărării unei locuinţe prin sistemul de economisire-creditare pot fi însă cel mai bine ilustrate printr-un caz concret. Când vrei să apelezi la această variantă, trebuie ca, mai întâi de toate, să te gândeşti de ce sumă totală ar trebui să dispui pentru achiziţia locuinţei dorite, spune Aurelia Cionga. Aceasta va fi suma contractată şi se va compune atât din economiile tale (la care se va adăuga prima anuală oferită de către stat şi dobânda băncii), cât şi din creditul oferit de către bancă. Să luăm, pentru exemplificare, suma de 200.000 de lei (echivalentul actual al aproximativ 45.000 de euro). Pentru maximizarea randamentului în faza de economisire, reprezentanţii RBL recomandă încheierea a patru contracte simultan (fiecare membru al familiei, inclusiv copiii, pot beneficia de astfel de contracte), întrucât prima oferită de către stat – 25% din suma economisită – nu poate fi mai mare de 250 de euro pe an. Astfel, se vor încheia patru contracte diferite, fiecare cu o sumă contractată de 50.000 de lei, în contul căruia se va depune lunar 350 de lei, adică un total de 1.400 de lei per familie. După aproximativ cinci ani de economisire (61 de luni), pe cele patru contracte se va ajunge la o sumă cumulată de 101.988 de lei (circa 23.000 de euro), incluzând aici prima oferită de către stat şi dobânda băncii.

După 30 de ani, plăteşti casa de 2 ori şi jumătate

După acest răstimp, poţi contracta creditul dorit, într-un cuantum aproximativ egal cu suma adunată anterior. În cazul de faţă, poţi împrumuta 99.614 lei (22.500 de euro). Plătind în continuare aceeaşi sumă lunară (1.400 de lei per familie), vei putea să achiţi creditul contractat într-o perioadă de şapte ani. Diferenţa dintre creditul efectiv contractat şi suma totală de rambursat va fi de 17.834 de lei (puţin peste 4.000 de euro). Cu alte cuvinte, prin sistemul de economisire-creditare în 12 ani poţi achita integral o casă de 45.000 de euro, cu un cost al finanţării mai mic de cinci mii de euro.

Printr-un credit ipotecar de tip Prima Casă, pe de altă parte, suma totală de 200.000 de lei ar putea fi rambursată, prin intermediul unei rate lunare de circa 1.400 de lei (ce poate varia în funcţie de ROBOR), în 30 de ani, potrivit celei mai ieftine oferte listate pe conso.ro. Suma totală de rambursat în acest caz este de circa 531.000 de RON (circa 120.000 de euro). Asta înseamnă că, pentru locuinţa de 45.000 de euro, costul finanţării pe durata celor 30 de ani se ridică la (încă) 75.000 de euro.

Citeşte şi: Vrei să-ţi cumperi o casă? Ce tip de credit e mai avantajos

Părerile cititorilor
41 păreri
  • Jtravolta

    Raspuns: Am identificat pe site-ul nostru 750 anunturi de vanzare apartamente cu 3 camere, in Bucuresti, pret maxim 85.000E, constructie 1982 – prezent, …
    1 răspuns contactează-ne pe [email protected]

  • Bouras Yasmina

    Oferta internationala de împrumut de 1000 de euro la 50.000 de euro, dacă sunteți interesat vă rog să-mi scrieti, în cele din urmă eu vă voi ajuta să oferim la toată lumea, dacă sunteți interesat vă rog să ma contactați pe adresa de e-mail ; [email protected] sau, de asemenea, pe whatsapp; 0033752936748

  • Ivan

    Bună ziua tuturor, numele meu este doamna Ivan Petrovich … am avut dificultăți financiare de ceva vreme până când am fost prezentată firmei de împrumut Simon Finn care a acordat un împrumut de afaceri de 30.000 $ pentru a-mi stimula afacerea și astăzi sunt mândru să vă spun nu esti dator. Contactează-le pe [email protected] pentru orice fel de împrumut, pentru a trăi bine și pentru a-ți face familia excelentă … Rămâi binecuvântat și în siguranță.

  • Eliza Rivera

    Buna; Sunt Eliza Rivera, sunt ofițer de împrumuturi și reprezintă Serviciul Pieței Financiare.
    Aveți nevoie de sprijin financiar din orice motive? Dacă răspunsul dvs. este da, nu ezitați să contactați firma mea de azi pentru mai multe detalii despre programul meu de împrumut; contactați-ne prin e-mail
    ([email protected]).

    Vă puteți întreba de ce noi? Acum am nevoie să știți că programul nostru de capital online nu este diferit de orice altceva. Aici este doar o parte din ceea ce face diferit programul nostru de fond de rulment.

    -PROCESUL DE APLICARE ÎNCERCARE
    -FUNDAMENTARE LA ACEASTA CA 24 DE ORE
    -AJUNCĂ PĂNĂ 500.000 EUR
    -PAGAMENTE AUTOMATE
    -NICIUNI COLLATERALI
    -ȘI MAI IMPORTANT, FĂRĂ ÎNCĂRCĂRI ascunse
    -ȘI NOILE BUNE ESTE DESPRE PANDEMICĂ OFERTA PRESTULUI DE SERVICII DE ÎNCĂRCARE STAND STILS.

    Înțelegem că se întâmplă evenimente financiare neașteptate și suntem aici pentru a vă ajuta.

    Indiferent dacă doriți să consolidați datoriile, să plătiți cheltuieli medicale neașteptate, să porniți o afacere sau doriți pur și simplu să mergeți într-o vacanță de familie, indiferent de motivele care vă sunt.

    Scopul nostru la Serviciul Pieței Financiare este de a oferi acces la împrumuturi personale, împrumuturi de afaceri și împrumuturi ipotecare la o rată a dobânzii la prețuri accesibile de 2%, în timp util,
    Contactați-ne astăzi pentru detalii complete prin e-mail

    [email protected]

    Cu sinceritate

  • Professor Christopher Brown

    Salut tuturor online,

    Sunt profesorul Christopher Brown de la Washington DC SUA, sunt fondatorul (Profesorul Christopher Brown Grupul de împrumuturi de împrumuturi World Company International) Sunt într-un grup corporatist de împrumuturi care oferă o sumă imensă de împrumuturi pentru companii și persoane fizice. În această companie oferim împrumuturi companiei, împrumuturi personale, împrumuturi la domiciliu, împrumuturi pentru studenți, împrumuturi auto, împrumuturi pentru afaceri și împrumuturi agricole. în cazul în care sunteți interesat să solicitați propriul împrumut? Vă rugăm să contactați e-mailul meu sau WhatsAPP +2348024581796

    Adresa de e-mail: [email protected]

    Mă aștept să vă răspundă cât mai curând posibil.

    Cu stimă

    Profesorul Christopher Brown Grupul de împrumuturi.

  • unity

    Atent:

    Aveți nevoie de un împrumut pentru a vă rezolva sarcina financiară sau pentru a investi? Daca da! Contactați-ne azi pentru asistență de împrumut. Notă: Oferim un împrumut pe termen scurt și pe termen lung la o rată a dobânzii de 3%. Puteți împrumuta de la un minim de 5000,00 USD și un maxim de 250 milioane USD.

    Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații. [email protected]

    A ta,
    DOMNUL. unitate

  • unity

    Atenţie:

      Aveți nevoie de un împrumut pentru a vă rezolva sarcina financiară sau pentru a investi? Dacă da! Contactați-ne azi pentru asistență de împrumut. Notă: Oferim un împrumut pe termen scurt și pe termen lung la o rată a dobânzii de 3%. Puteți împrumuta de la un minim de 5000,00 USD și un maxim de 250 milioane USD.

    Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații. [email protected]

    Al dumneavoastră,
    DOMNUL. unitate

  • ushaservicesonline

    Ai nevoie de un împrumut?
    Căutați finanțe?
    Căutați un împrumut pentru a vă extinde afacerea?
    Cred că ai ajuns la locul potrivit.
    Oferim împrumuturi la dobândă scăzută.
    Persoanele interesate trebuie să ne contacteze
    Pentru răspuns imediat la cererea dvs., amabil
    răspundeți la aceste e-mailuri de mai jos.
    Aplicația Whats +918256953815
    [email protected]
    Vă rugăm să ne furnizați următoarele informații, dacă vă interesează.

    1) Numele complet: ………
    2) Gen: ………
    3) Suma de împrumut necesară: ………
    4) Durata împrumutului: ………
    5) Țara: ………
    6) Adresa de acasă: ………
    7) Număr mobil: ………
    8) Venitul lunar: …………………
    9) Ocupatia: ………………………
    ) Ce site ai făcut aici despre noi …………………

    Multumesc si toate cele bune.
    [email protected]
    +918256953815

  • Adrian Bayford

    O zi buna

    Ai nevoie de un împrumut pentru toate scopurile? Aveți o problemă financiară? Bridge Finance este garantat prin furnizarea de servicii financiare clienților la o rată a dobânzii favorabilă. Împrumuturile noastre sunt simple și rapide. Contactați-ne astăzi pentru a obține împrumutul de care aveți nevoie. Putem asorta orice împrumut cu o rată a dobânzii de 2% la bugetul dvs. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați acum cu ([email protected])

  • Adrian Bayford

    Aveți o problemă financiară? Bridge Finance este garantat prin furnizarea de servicii financiare clienților la o rată a dobânzii favorabilă. Împrumuturile noastre sunt simple și rapide. Contactați-ne astăzi pentru a obține împrumutul de care aveți nevoie. Putem asorta orice împrumut cu o rată a dobânzii de 2% la bugetul dvs. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați acum ([email protected])

  • Adrian Bayford

    O zi buna

    Ai nevoie de un împrumut pentru toate scopurile? Aveți o problemă financiară? Bridge Finance este garantat prin furnizarea de servicii financiare clienților la o rată a dobânzii favorabilă. Împrumuturile noastre sunt simple și rapide. Contactați-ne astăzi pentru a obține împrumutul de care aveți nevoie. Putem asorta orice împrumut cu o rată a dobânzii de 2% la bugetul dvs. Dacă sunteți interesat, vă rugăm să contactați acum ([email protected])

  • LOAN LENDING HOME

    Ai nevoie de sprijin financiar? Sau ai nevoie de împrumut? Dacă da, iată ajutorul tău, suntem aici pentru a-ți realiza visurile de a primi un împrumut. Emitem toate tipurile de împrumuturi, cum ar fi împrumuturi pentru educație, împrumuturi pentru companii, împrumuturi pentru locuințe, împrumuturi agricole, împrumuturi personale, împrumuturi auto și alte motive temeinice, cu o dobândă de 3% la prețuri accesibile. Contactați-ne acum la adresa ([email protected]) pentru mai multe informații.

  • ovidiu

    Buna ziua! Nu inteleg in legatura cu dobanda la Prima Casa. Cum adica aprox.3% pe an? Nu-mi iese nici un calcul. Am accesat un credit Prima Casa de 189000 lei pe 21 ani. Rata lunara este de 960 lei. La un calcul simplu lunar diferenta dintre rata lunara si credit reprezinta 210 lei in plus. Deci acesti 210 lei reprezinta dobanda lunara platita timp de 21 ani. Din graficul de rambursare reiese ca la sfarsitul creditului trebuie sa achit 265.000 lei. Unde este dobanda 3%? 30% cred ca ar fi aceasta dobanda … doresc un raspuns de la cineva sa ma lamureasca, poate eu am invatat mai putina matematica ….sau in programul Prima Casa au gresit redactarea textului punand o virgula in plus. Multumesc anticipat!

  • Dani

    Afara au salariu 2-3 mii de euro/pers fiind 2, luam in considerare un venit pe familie de 5000, chiria 1000, raman cu 4000. Aici chiria medie e de 200 euro la salariu minim ( cel care il au 80%) putin peste 1000 de lei, fiind 2, ramai cu cca 1200 de lei lunar pt facuri, mancare, haine si alte cheltuieli. Nu mai vorbiti cand nu aveti habar.

  • Marius Ardeleanu

    Nu va recomand Raiffeisen Banca pentru locuinte sau BCR,amandoua au in spatele avantajelor multe lucruri dubioase.Va rog cercetati cu atentie orice document care trebuie semnat si puneti-va multe intrebari.

  • Trifan

    Daca vrei sa afli care este cel mai bun credit pentru achizitia unei locuinte suna acum la 0756166448. (doar pentru Bucuresti)

  • adriano

    “Este o chestiune de ani (poate zeci) pana cand si noi, romanii, vom ajunge sa luam in considerare ca statul cu chirie toata viata … este o optiune/varianta, alternativa la a fi proprietar de apartament.”

    adevarat graiesti …in afara majoritatea stau in chirii si le merge cat de cat bine nu ca romanu care tinda sa aibe proprietati peste proprietati si ramane falit la final …

  • Bebe

    Eu nu cred ca este avantajos !
    Ca sa fie asa ,de ce produsul nu este si in euro?!!
    Simplu !
    Pentru ca peste cinci ani suma economisita despre care autorul articolului spune ca trebuie “sa ne mandrim” nu va fi cea evocata .
    90000 lei care “ACUM” INSEAMNA 20000 euro
    peste 5 ani vor insemna poate 10000 euro
    Acum intelegeti de ce nu se fac economii in euro!!
    In alta ordine de idei,daca solicitati creditul peste cinci ani s-ar putea sa aveti surpriza ca banca sa nu vi-l acorde .Ca orice credit trebuie sa va incadrati in conditiile de eligibilitate si in special sa aveti salariul mare .
    Din suflet va rog sa nu va pacaliti!
    ps. Prima casa este cel mai avantajos produs in special in euro ,moneda in care pe viitor vom primi salariile .

  • corneliu craciun

    cea mai tare oferta va fi de inchiriere a locuintelor ce nu mai pot fi achitate de catre romani si cedate bancilor. acestea dupa mai multe oferte de revanzare(priviti amploarea pe care au luat/o birourile de executare silita care au ajuns sa faca licitatii publice cu afisare stradala) vor ramane cu ele in patrimoniu si va trebui sa le revanda, preturile de pe piata imobiliara sunt mici si nu conduc la recuperarea creantelor astfel ca, viitorul suna bine, vom trai ce a trait Germania in anii 2000, respectiv nationalizarea proprietatilor, depopularea marilor orase(sincer nu e un lucru rau in cazul Bucurestiului-devenit o Mecca a tzaranilor) intre timp proprietari noi vor fi numai tzeparii si mostenitorii legali. Mie mi se pare corect, nu iau nimic dupa mine din lumea asta materiala si plina de nomazi fara istoric de familie…

  • Andrei

    Prin prima casa principalul criteriu din start este sa aveti salariul net de minim 400 euro sau echiv in lei. Iar prin credit nevoi personale la salariul dvs nu cred ca aveti vreo sansa nici la 3000 de euro.

  • myk007

    Camatarii au conditii mult mai rele …. Cu siguranta . Nu-ti recomand.
    Asta nu inseamna ca spun ca bancile (cel putin cele din Romania) ar avea conditii avantajoase pentru clienti.

    Este o chestiune de ani (poate zeci) pana cand si noi, romanii, vom ajunge sa luam in considerare ca statul cu chirie toata viata … este o optiune/varianta, alternativa la a fi proprietar de apartament.

  • Alex

    Bun articolul…daca stiam ma apucam de treaba asta acum 5 ani; singura incertitudine o am asupra modalitatii de cumulare a celor 4 contracte de economisire pentru achizitionarea unei singure locuinte;

    Pentru cine are rabdare sa astepte 5 ani e clar din punctul meu de vedere ca este cea mai buna varianta

  • lavinia

    Buna ziua! poti sa imi spui te rog la ce banca ai luat un credit asa avantajos? Suntem tineri casatoriti si dorim sa facem si noi credit pentru casa si suntem in stadiul de a ne interesa unde este mai avantajos. multumesc frumos!

  • Adriana Lefter

    Aici aveti mai multe detalii despre pasii pe care ar trebui sa-i parcurgeti pentru contractarea unui credit. Primul ar fi o vizita la una sau mai multe banci, pentru a discuta concret despre situatie dumneavoastra. Gradul maxim de indatorare poate varia de la banca la banca. Mult succes!

  • cristi

    buna seara! am si eu o intrebare, la un salariu de 1000 ron se poate cumpara prin programul prima casa sau prin oricare alt mod o garsoniera intre 9000-15000 euro situata in bucuresti? daca da, care e procedura? sunt interesat de o astfel de achizite. orice raspuns e bine venit. multumesc

  • gogu

    Si, nu e revoltator sa dai inapoi de doua ori si jumatate suma imprumutata ?

  • Adriana Lefter

    Articolul se refera la cea mai ieftina oferta de credit Prima Casa in lei, nu in euro. La lei, suma totala de rambursat este de circa 2,5 ori mai mare decat cea contractata, din cauya dobanzilor sensibil mai mari practicate de catre banci.

  • radu daniel

    eu le recomand in ciuda tuturor greutatilor pe care le intampinam … chiar ne ajuta la plata casei deja cumparate … nu este nevoie sa stai cu chirie… aici raspund la un comentariu … se poate achizitiona locuinta mai intai prin PRIMA CASA apoi o mica economisire si termini mai repede…

  • dan loha

    pai bun, am 33 ani…incep sa economiesc 5 ani pentru a avea o dobanda mai buna. Deci la 38 ani o sa am bani sa iau un credit mai avantajos..aha..speranta de viata este undeva mai redusa in romania (intentionat am scris cu litera mica numele tarii) deci nici sa apuc pensia n-o sa mai am cum. Ajungem la concluzia deci ca acest program se adreseaza tinerilor. Care tineri au niste venituri insuficiente si nu sunt tocmai bine platiti. Deci pana la urma nici lor nu li se adreseaza. Aham…apoi cei mai batrani ca mine ..ce speranta sa aibe? Deci raman tinerii ndeva in varsta 23-27 ani cu venituri medii si mari. Ce sa zic. Un segment de piata tare ingust. Si din cate imi mai amintesc si eu tineretea e caracterizata de nerabdare si decizii nu tocmai intelept financare.
    Sunt chiar curios unde anume tinteste oferta asta si cari segment de piata i se adreseaza? Nu de alta, eu traiesc azi. Peste 5 ani am toate sansele sa fiu mort, sa am cancer sau deja sa am 2 copii. Si ce ii zic prietenei gravide? Asteapta draga inca un an cu sarcina asta, nu poti naste acum ca inca nu s-a facut termenul sa luam creditul..
    Ciudat concept oricum…
    Auzisem eu niste zvnuri ca bank of china a devenit curioasa sa intre in peisaj si ca practica niste credite de dumping cu 2% dobanda… Ce ar fi sa apara aia si sa stai tu cu banii blocati in asemenea imprumut din care nu te poti retrage si nici nu poti folosi banii in alt scop. Misto, nu?
    Imi blochez niste bani lichizi si ii dau bancilor pariand ca scenariile lor sunt cele corecte.
    Pai de ce e criza azi? Ca scenariile bancilor a fost corecte?

  • ilie anton

    ar fi o opurtunitate sa pot fi ajutat am un credit la bt pe 25 ani cu o dobanda foarte mare cu ipoteca ,va multumesc

  • Bogdan

    defapt nu prea da bine calculele voastre(vrajeala)
    am facut credit la piraeus banck suma de 52000E pt programul prima casa 52000E a fost creditul nu apartamentul, si am o rata de 251-260E pe o perioada de 30 ani. calculand perioada creditului da undeva la 40-41600E in plus la suma de 52000.
    DECI…cum la Raiffeisen banck da calculul “(potrivit celei mai ieftine oferte listate pe conso.ro)” de 75000E la o suma imprumutata de 45000E ???

  • bogdan

    exemplu concret:
    suma imprumutata 38,000. suma de ramburat peste 28 ani… doar 92,000 euro
    pana atunci stam cu chirie in locuinta bancii

  • Alexandru

    Salut
    Eu am facut un astfel de depozit si am depus sumele ( echivalentul in lei a 1000 Euro) pt fiecare an ( acesta find al 2 lea pentru care ar trebuii sa primesc prima de la stat) si nu a intrat in cont prima de la stat nici macar pentru primul an. Deci tine-ti cont ca cel putin in cazul meu la BCR, prima de la stat nu s-a platit inca, am primit doar dobanda de la banca care este o suma infima si nu acopera nici macar comisonul pe care l-am platitit la deschiderea contului.Din punctul meu de vedere este o afacere la care am pierdut, am venit cu bani de acasa i-am depus la banca si acum daca este sa inchid acest depozit iau inapoi mai putin decat am depus, in consecinta am blocat o suma de bani si nu am nici un profit.

  • Adriana Lefter

    Cu siguranta, nu toata lumea poate economisi o asemenea suma lunar – exemplul din articol este unul general. Totusi, ideea de a pune cate ceva deoparte in fiecare luna este baza unui comportament financiar responsabil.

  • Adriana Lefter

    Perioada de economisire a durat 5 ani, cea de rambursare a creditului inca 7.

  • luminita

    Buna ziua ,sunt de un real folos informatiile dumneavoastra,dar eu nu vreau ,de fapt nu stiu atata birocratie de care vrem sau nu vrem avem parte ,dar de care taras, grapis o depasim atunci cand vrem sa realizam ceva.Ceea ce vreau eu sa va aduc la cunostiinta si tare mult asi vrea sa ma fac auzita, este cu totul o alta problema si de care probabil multi se lovesc ,dar care nu iau in calcul acest lucru atunci cand contracteaza un credit ipotecar,prima casa sau un alt credit pentru achizitionarea unei locuinte.Este vorba de costurile de intretinere care se cer lunar de catre unele asociatii ,vorbesc aici de locuintele ceva mai vechi,nu cele exclusiviste si nici cele de tip greenfield sau chiar popesti leordeni,ci pur si simplu blocurile ceausiste pe care majoritatea le stiu si pe care le putem achizitiona prin prima casa.Sunt unul dintre fericitii unei astfel de achizitii,de regula nu ma intind decat cat ma tine plapuma,a fost si este ok cu plata ratelor, cu suma pe care o platesc lunar,ce nu sunt de acord ,cu aceste costuri de care va spuneam anterior,adica plata intretinerii.Intrebare pe care eu doresc sa o adreseaz persoanelor sau institutiei care se ocupa cu evaluarea acestor locuinte daca ne poate ajuta cumva in aceasta privinta si anume ,cei care am contractat prin prima casa o astfel de locuinta ,care platim deja bancii o suma de bani destul de frumusica lunar, sa se poata verifica de catre banca prin care am contractat creditul ce reprezinta aceste costuri foarte mari si care sincer nu prea sunt justificate in cazul si repet locuintelor ceausiste.Eu personal unde am achizitionat o astfel de locuinta nu pot folosi repartitoare,platesc la comun cu ceilalti,suport pierderile celorlalti,acopar datoriile la intretinere multora dintre locatari,chiar mi sa spus de catre administratie ca fostul administrator a fugit cu banii locatarilor si intr-un fel sau altul trebuie recuperati.Dar…dar cat credeti ca pot sa ma intind si eu ,care platesc rata la banca timp de 30 ani ptr aceasta locuinta.Pot spune bancii daca nu platesc rata o luna ca ..a trebuit sa platesc 400-500ron la intretinere ca…a fugit administratorul si nu mi-au mai ajuns banii de rata?Aici,aici vrem sa fim ajutati.Poate ca acesta este doar un exemplu pe care eu vi-l dau,dar sunt sigura ca sunt multi asemeni mie care ca si mine nu au luat in calcul decat plata ratelor si binenteles celelalte cheltuieli ,dar ca si mine au luat in calcul cheltuieli de BUN SIMT,nu asemenea magarii.Inca odata intreb,ne puteti ajuta cumva in privinta asta pe noi cei care am achizitionat locuintele prin credit?

  • Marius

    Daca o familie depune lunar 1.400 lei si mai plateste tot atat pe chirie, cu ce mai ramane?
    Ca sa nu mai vorbim de studenti: de unde sa faca rost de banii acestia daca aproape toti sunt angajati in call centere si au un salariu lunar de 1.000 Lei?

  • Bogdan

    Dobanzi si iara dobanzi, mai bine va cumparati o casa mai ieftina, o varianta foarte buna ar fi casa din containere, se practica deja in toata lumea, chiar si la noi au inceput sa fie practicate, gasiti la mai multe imagini si idei, e mai ieftin, rapid si de calitate.

  • Dragos

    in cat timp contractul de economisire/creditare a ajuns la maturitate?dupa 5 ani sau mai repede?

  • Vali

    Realitatea e total diferita. Am contract de economisire/creditare la RBL varianta rapida si am primit instintare cum ca a ajuns la maturitate. Merg la banca ptr a cere un credit de modernizare si surpriza … in loc de credit cu 4.5% primesc credit intermediar cu dob 10.9% pe 18 luni ptr suma ceruta de 30,000lei din care JUMATATE DIN BANI SUNT DEPOZITUL MEU! peste 18 luni abia, creditul ar trece la dobanda de 4.5% ptr urmatorii 9 ani. Cum pe mine ma interesa un credit acum (de aceea am ales var. rapida de contract) si cu rambursare in 2-3 ani(nu se plateste comision de rambursare anticipata), am ales sa mi retrag banii economisiti.

  • gogu

    Alambicate calcule…
    Nu-i superb sa iei 200.000 lei de la banca si in 30 de ani sa dai inapoi 531.000 lei ?
    Sau ca sa faci “economie”, sa iei direct in Euro, 50.000E si in 30 de ani sa dai inapoi 100.000E ?
    Cred ca si camatarii au oferte mai rezonabile…
    Multumim Isarescu si conducatorilor ca aveti grija de noi sa traim o viata implinita si sa ajutam bancile sa prospere asa cum nu sunt lasate in alte tari.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ai cumpărat cu Noua Casă și acum vrei să vinzi sau să închiriezi locuința? Iată ce trebuie să știi

Ai cumpărat o locuință prin programul Noua Casă, dar acum din diverse motive vrei să renunți la ea? Poate că ai decis să te muți într-un alt oraș sau...

citește mai departe
Credite pe muchie de cuțit: Cum a ajuns un angajat al BNR să fie uimit de eficiența brokerului de credite

Continuăm seria de materiale “Credite pe muchie de cuțit”, în care te invităm să faci cunoștință cu unii dintre experții Imobiliare.ro Finance, cu un caz care ne arată cât de importată este...

citește mai departe
Credite pe muchie de cuțit: Când ai în joc 10.000 de euro, fiecare minut contează, iar brokerul de credite te poate salva

Continuăm seria de materiale “Credite pe muchie de cuțit”, în care te invităm să faci cunoștință cu unii dintre experții Imobiliare.ro Finance, cu un caz care ne arată cum câteva minute...

citește mai departe
Cum obții cel mai bun credit pentru locuință? Participă la webinarul gratuit Imobiliare.ro pentru informații valoroase la început de 2024

Vrei să cumperi o locuință în următoarea perioadă și ai nevoie de un credit în acest sens? Află direct de la un expert în domeniu tot ce trebuie să...

citește mai departe
Noua Casă 2024: Ce locuințe îți poți cumpăra și ce condiții trebuie să îndeplinești pentru a lua un credit?

Lansarea programului Noua Casă 2024 este așteptată în curând. Iată ce locuințe pot cumpăra românii și ce condiții de eligibilitate trebuie să îndeplinescă cei interesați de un astfel de...

citește mai departe