Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
20 Mai 2011

Cele mai râvnite premii în real estate pe 2010: care sunt compania, profesionistul, proiectul şi retailerul anului?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 23 Mai 2011

Toate cele patru distincţii au fost „cucerite” de jucători care îşi desfăşoară activitatea (şi) în România.

Pe 19 mai a avut loc cea de-a şasea ediţie a Premiilor în Real Estate pentru Europa de Sud-Est, pentru anul 2010, eveniment organizat de publicaţia EuropaProperty. Deşi în cadrul ceremoniei au fost acordate 25 de premii, cele mai aşteptate au fost titlurile de „Profesionistul Anului”, „Compania Anului”, „Proiectul Anului” şi „Retailerul Anului”.

Dintr-un total de 11 semifinalişti, premiul „Profesionistul Anului” a fost înmânat lui Radu Boitan, directorul companiei de consultanţă King Sturge România. Anul trecut, acest titlu a fost câştigat de către Bryan Jardine, managing partner al casei de avocatură Wolf Theiss România.

Tilul de „Compania Anului” a fost acordat companiei de consultanţă DTZ, după ce aceasta a primit recunoaşterea de „cea mai bună companie” la trei categorii diferite: property management, industrial şi retail. Pentru anul precedent această distincţie a fost înmânată companiei de consultanţă Jones Lang LaSalle.

„Proiectul Anului” a fost desemnat centrul comercial Sun Plaza, din Bucureşti, după ce acesta a primit şi distincţia de „cel mai bun centru comercial al anului” la categoria de peste 60.000 de metri pătraţi. Pentru anul 2009, acest premiu a fost acordat tot unui centru comercial: AFI Palace Cotroceni.

Nu în cele din urmă, H&M a primit titlul de “Retailerul Anului”, după ce a ratat recunoaşterea de cel mai bun retailer la categoria de peste 500 de metri pătraţi, ca urmare a faptului că, deşi a generat un volum semnificativ de închirieri pe parcursul anului trecut, nu a avut totuşi foarte multe deschideri efective de magazine.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cât de sigur este să lucrezi ca femeie în imobiliare? Situații de vulnerabilitate și metode de prevenție

Femeile care activează în domeniul imobiliar din România se confruntă uneori în activitatea profesională cu diverse situații dificile, în special în interacțiunile avute cu clienții, dar și în dinamica...

citește mai departe
Ce strategie de lucru a adoptat rețeaua de agenții RE/MAX pentru când vom ieși din izolare

Agentul va utiliza echipament de protecție în interacțiunile directe cu clienții, pentru a minimiza riscurile de răspândire a virusului COVID-19. Pentru a răspunde la realitatea de după ieșirea din...

citește mai departe
Imobiliare.ro: În ciuda pandemiei, statisticile arată că există, chiar și acum, un interes solid pentru piața locuințelor

Deși evenimentele din plan social impun o stare de expectativă, cei aflați în căutarea unei case nu au dispărut, totuși, de pe fața pământului – este de așteptat ca,...

citește mai departe
Imobiliare de Romania. Episodul 2: (Ne)profesionistii

Din episodul anterior: Actorii pietei imobiliare, principalii beneficiari ai unei piete neprofesioniste, au fost identificati si demascati: dezvoltatorii, ziarele si site-urile de publicitate imobiliara, vanzatorii si cumparatorii privati care...

citește mai departe
De cât fac afaceri agenţiile de top din afara Capitalei

În marile oraşe ale ţării, miza jocurilor imobiliare este semnificativ mai mică faţă de Bucureşti. Capitala este, de departe, cea mai importantă piaţă imobiliară a ţării, marile companii de...

citește mai departe