Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
19 Ianuarie 2011

Chiriile şi-au continuat scăderea în 2010. Vor urma acelaşi curs şi anul acesta?

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Ultima actualizare: 22 Aprilie 2013

Cei aflaţi în căutarea unei locuinţe au profitat de oferta ridicată din piaţă pentru a pune presiune asupra preţurilor şi a beneficia de un grad mai mare de confort.

La fel ca în 2009, anul trecut chiriile apartamentelor din Bucureşti au continuat să scadă, chiar dacă într-un ritm ceva mai redus. Daniel Dobre, managing partner în cadrul agenţiei City Dreams Realty, spune că în cartierele decente ale Capitalei, care beneficiază de un bun acces la mijloacele de transport în comun şi la alte puncte de interes pentru populaţie, o medie procentuală a scăderilor se situează undeva în jurul valorii de 25%. Astfel, exemplifică acesta, preţul mediu de închiriere pentru un apartament cu trei camere bun a scăzut de la circa 400 de euro pe lună, la un nivel de 300 de euro pe lună. George Nicola, agent imobiliar al firmei Dinamic Service, precizează că cele mai mari reduceri au fost înregistrate de acele locuinţe care nu ofereau condiţii pe măsura preţurilor cerute.

Pentru anul în curs, evoluţia chiriilor va depinde atât de gradul de revigorare a achiziţiilor, cât şi de climatul economic şi piaţa forţei de muncă, crede reprezentantul City Dreams Realty. În opinia sa, preţurile de tranzacţionare pe acest segment vor continua să scadă în perioada următoare, însă nu foarte mult. Va urma apoi o perioadă de stagnare, o reluare a trendului ascendent fiind de luat în calcul abia în 2012.

Mingea e în continuare la chiriaşi
Până atunci însă, precizează Dobre, „mingea” continuă să fie în terenul chiriaşilor, aceştia având puterea de decizie în războiul preţurilor. Un exemplu concret este oferit de Nicola. Acesta are la închiriere un apartament de două camere, situat în zona Dristor, în apropiere de metrou, etajul 2 din 10. Locuinţa se află într-o stare bună, este complet mobilată şi utilată. Preţul cerut de proprietar este 270 de euro, în condiţiile în care anul trecut a reuşit să-l închirieze cu 340 de euro. Recent, acesta a primit o ofertă de 250 de euro din partea unui client. A refuzat-o însă. În opinia agentului imobiliar, acest proprietar va trebui ca în cele din urmă să-şi reducă pretenţiile, dacă va vrea să-şi găsească un chiriaş. Nicola precizează că această presiune puternică asupra chiriilor se explică în mare măsură prin existenţa unei oferte sensibil mai mari comparativ cu anii trecuţi. Astfel, majoritatea celor care au refuzat anul trecut să-şi vândă imobilele în actualele condiţii de piaţă au preferat să le scoată la închiriere, chiar dacă nu la un preţ foarte mare.

Relocarea, tendinţa anului 2010
În acest context, subliniază reprezentantul Dinamic Service, în 2010 tendinţa generală în rândul chiriaşilor a fost cea de relocare. Majoritatea acestora au profitat de oferta mai mare din piaţă şi de scăderea chiriilor pentru a se muta într-un apartament cu o poziţionare mai bună şi un grad mai ridicat de confort, la un preţ mai redus. Pentru moment, avântul chiriaşilor s-a mai potolit. Potrivit lui Dobre, nimeni nu forţează nota cu renegocieri în această perioadă, pentru că nimeni nu vrea să se mute în plină iarnă. În mod normal, perioada propice relocărilor începe prin aprilie şi continuă până în luna iunie. În ceea ce-i priveşte pe proprietarii care vor să scape de renegocierea chiriei şi să obţină preţul cerut, aceştia vor trebui să investească în locuinţa pe care o deţin, pentru a oferi un grad ridicat de confort, spune Nicola.

Părerile cititorilor
4 păreri
  • popescu dragos marian

    si eu am cautat sa inchiriez la 200 si-am gasit numai jeguri prin berceni, rahova, militari, nici vorba de centru sau semicentral, ca sa nu mai zic de cele noi bine localizate.

  • Carmen

    inchiriaza semimobilat si se scade la pret sau in ap cu inca cineva.

  • Carmen

    DA asa e -din pacate criza a afectat toate sferele.Eu inchiriez o gars in zona buna -insa nu mai are cautare.In anii trecuti se ‘bateau’ pe ea.

  • sand

    o idiotenie continutul acestui articol-niste ineptii
    recent am cautat in buc o gars de inchiriat -sub 200 euro nici vorba de gasitiar ag imobiliari trag pielea de pe tine si sunt impertinenti de-a dreptul

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ce trebuie să știi despre viza de flotant. Acte necesare și alte informații utile

Te-ai mutat într-o locuință închiriată, în gazdă sau la cămin, iar acum ai nevoie de o viză de flotant? Iată cum o poți obține.  Viza de flotant este un...

citește mai departe
Ce verifici la vizionare? Recomandările expertului când vrei să închiriezi o locuință

Ai căutat o locuință online, ai găsit câteva opțiuni care par să ofere toate lucrurile pe care ți le dorești și acum te pregătești de vizionare. Am discutat cu...

citește mai departe
Cum cerni anunțurile de închiriere pentru a-ți găsi locuința perfectă? Sfatul expertului în imobiliare

Ai pornit în goana după chirie și acum ai ajuns în etapa în care cauți printre numeroasele anunțuri publicate online cu proprietăți de închiriat în speranța că vei găsi...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în București

Ai intrat deja în goana după chirie sau îți aduni acum forțele să intri în cursa care te va aduce față în față cu locuința perfectă pentru tine? Secretul...

citește mai departe