Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
31 Octombrie 2011

City Mall a fost vândut. Vezi cu cât

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 31 Octombrie 2011

În prezent, centrul comercial este funcţional şi are un grad de ocupare de 83%.

Casa de Insolvenţă Transilvania (CITR), lichidatorul judiciar al proiectului City Mall, a anunţat că, în urma negocierilor directe cu cei şase investitori interesaţi de achiziţie, centrul comercial a fost vândut. Cumpărătorul este firma Star Imob Construct, iar preţul de achiziţie se ridică la 17,3 milioane de euro (plus TVA). „Demararea negocierilor directe pentru valorificarea City Mall s-a făcut la preţul de evaluare de circa 21 milioane euro, care a reieşit după analiza condiţiilor actuale de piaţă şi rezultatul licitaţiilor derulate. Din punctul de vedere al CITR, managementul proiectului poate fi preluat de noul investitor chiar şi înainte de finalizarea plăţii, estimată a avea loc într-o lună, fără însă a avea dreptul de a face modificări până la dobândirea dreptului de proprietate”, subliniază reprezentanţii lichidatorului judiciar. De precizat este că, potrivit ofertei depuse de Star Imob, compania urmează să achite suma convenită până cel mai târziu la finele anului în curs. „Având în vedere faptul că plata preţului de către noul proprietar poate presupune obţinerea de către acesta a unei finanţări, termenul de plată asumat este unul obişnuit în tranzacţii de acest tip”, adaugă oficialii CITR.

Valoare de piaţă de peste 5 ori mai mică
Principalii creditori pentru City Mall sunt instituţii bancare – Unicredit Bank Austria AG, Unicredit Ţiriac Bank SA şi Bancpost SA. Acestora li se adaugă însă şi fostul proprietar al centrului comercial, fondul australian de investiţii APN European Retail Trust. Acesta a şi cerut declanşarea procedurii de insolvenţă, în toamna anului trecut, după ce a achiziţionat mallul în 2006, pentru suma de 103,5 milioane de euro. Destinaţia centrului comercial urmează a fi stabilită de către noul proprietar, însă reprezentanţii CITR estimează că nu vor avea loc modificări esenţiale la acest capitol. Potrivit datelor oficiale, spaţiile comerciale din City Mall sunt ocupate în proporţie de 83%.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În contextul pandemiei, parcurile de retail au avut de câștigat în fața mallurilor

Mallurile au resimțit efectele închiderii magazinelor cu produse neesențiale, dar și a restaurantelor și cinematografelor. Parcurile de retail din România s-au dovedit a fi mult mai reziliente în timpul...

citește mai departe
În cadrul ansamblului Dimri Residence va fi finalizată o clădire mixtă, de retail și birouri, în vara lui 2021

Imobilul va avea o suprafață de 7.000 de metri pătrați, peste 40% dintre spațiile comerciale disponibile aflându-se în discuții în vederea închirierii. Dezvoltatorul imobiliar Dimri Construction & Development, de...

citește mai departe
Dezvoltatorii se extind și în județele care duceau lipsă de proiecte comerciale moderne. Parcurile de retail, „pariul” momentului

În ciuda epidemiei de Covid-19, capitalele de județ sunt atractive pentru investitorii în proiecte de retail, datorită potențialului lor economic. Cel mai recent raport de piață realizat de compania...

citește mai departe
Românii n-au renunțat la cumpărături: aproape o treime dintre retaileri au avut vânzări similare sau mai mari în T3 2020 față de 2019, în ciuda scăderii traficului în magazine

Evoluția celor doi indicatori relevă că, deși merg mai rar în magazine, consumatorii sunt dispuși să cheltuiască mai mult într-o singură „vizită”. Deși retailul a fost unul dintre cele...

citește mai departe
Cele mai recente livrări de pe piața de retail. La cât ajunge stocul autohton de asemenea spații

Potrivit reprezentanților Cushman & Wakefield Echinox, piața de profil prezintă în continuare potențial de dezvoltare. În urma celor mai recente livrări de centre comerciale, stocul de retail modern din...

citește mai departe