Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
29 Iulie 2010

Clădirile office „eficiente”, câştigătoarele crizei

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 29 Iulie 2010

Marile companii continuă să caute sedii mai bune, la costuri mai reduse.
După un 2009 dominat de relocări pe piaţa închirierilor de spaţii de birouri, 2010 merge pe aceeaşi direcţie. “La fel ca şi anul trecut, companiile sunt interesate să se relocheze în locaţii construite după standardele internaţionale şi care au grad de eficienţă cât mai mare, accesibilitate bună şi costuri de întreţinere cât mai reduse. Aceste clădiri vor fi câştigătoarele pe termen lung”, subliniază Nicolae Pistalu, consultant în cadrul The Advisers/ Knight Frank.

Anul trecut, relocarea a devenit o opţiune extrem de atractivă pentru marile companii, ca urmare a reducerilor de buget şi diminuărilor de personal provocate de recesiune. Nu în ultimul rând, creşterea gradului de neocupare şi scăderea chiriilor pe acest segment a făcut posibilă contractarea unor spaţii în clădiri de calitate, la preţuri mai mici.

Divizia de distribuţie a Smithfield îşi schimbă sediul
Cea mai recentă tranzacţie intermediată de compania de consultanţă ilustrează acest trend. Sediul central al Agroalim Distribution, compania de distribuţie din grupul Smithfield (producător şi procesator de carne de porc), va fi relocat în Anchor Plaza. Agroalim a închiriat 827 de metri pătraţi la etajul cinci al clădirii dezvoltate de grupul Anchor, pe o perioadă de cinci ani. Tranzacţia a fost încheiată la sfârşitul lunii iunie, iar procesul de relocare va fi demarat la începutul lui august.

Localizată în partea vest a oraşului, lângă Plaza România, Anchor Plaza cuprinde 24.000 de metri pătraţi de spaţii de birouri, distribuite pe 12 etaje. Printre chiriaşii clădirii de birouri se numără Credit Europe Bank, postul de televiziune Kanal D, retailerul Carrefour şi Adobe Romania.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe