Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
28 Noiembrie 2016

Clădirile verzi și sănătatea. Cum stau lucrurile în România

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Lifestyle
Ultima actualizare: 28 Noiembrie 2016

Pe fondul depășirii perioadei de recesiune, trendul construcțiilor verzi începe să prindă avânt și pe piața autohtonă.

Știai că omul modern își poate petrece până la 90% din timp în interior? (Din acest total, propria casă și locul de muncă sunt, desigur, spațiile ce dețin cea mai mare pondere.) Având în vedere această statistică, probabil că nu ai fi mirat să auzi că a lucra (sau a locui) într-o clădire „verde” are un impact pozitiv nu doar asupra mediului, ci și asupra sănătății tale.

Cladirile verzi au un impact pozitiv asupra sanatatii oamenilor

Potrivit unui studiu realizat recent de Harvard School of Public Health, Nizagara Online în colaborare cu State University of New York (SUNY) Upstate Medical University, spaţiul interior construit are un impact semnificativ asupra stării de confort a oamenilor – și, implicit, asupra sănătății acestora pe termen lung. Astfel, persoanele care lucrează în clădiri „verzi” au abilități cognitive mai dezvoltate, fără a manifesta simptomele asociate unui mediu de lucru necorespunzător: aceștia se odihnesc mult mai bine față de cei care își desfășoară activitatea în clădiri standard. Mai exact, cea dintâi categorie de angajați au obținut rezultate cu 26% mai mari la testele cognitive. Mai mult, aceștia se pot descurca mai ușor în situații de criză (scoruri cu 73% mai bune), au rapiditate decizională crescută cu până la 44%, iar capacitatea de concentrare este cu 38% mai mare.

Între criteriul economic și protecția mediului

Compania Saint-Gobain, producătoare de materiale de construcții, este unul dintre jucătorii care promovează construcțiile durabile pe plan autohton, dezvoltând soluții inovatoare pentru clădiri noi sau renovate. Astfel, acestea devin eficiente energetic, asigură un grad sporit de confort, sunt superioare din punct de vedere estetic și construite cu ajutorul unui volum optim de materiale, cu o amprentă mai redusă asupra mediului. „Saint-Gobain România sprijină proiectele care urmăresc principii și valori comune cu cele ale grupului: dezvoltarea economică durabilă, eficiență energetică și protecția mediului înconjurător. Suntem mândri de contribuția noastră la construcția de clădiri verzi în România și de implementarea conceptului Saint-Gobain Multi-Confort, care pleacă de la o singură premisă, aceea că toate spațiile construite pot oferi cele mai înalte standarde de confort cu un minim de consum energetic”, spune Constantin Hariton, Delegat General Adjunct al grupului Saint-Gobain din România.

„Certificarea clădirilor sustenabile își consolidează treptat poziția bine-meritată ca instrument de management pentru dezvoltarea și operarea eficientă a clădirilor în țările din Europa Centrală și de Est. Această evoluție este susținută de trei tendințe majore identificate la nivelul pieței: o creștere spectaculoasă a cererii pe segmentele de retail, industrial și rezidențial, extinderea practicilor «verzi» în afara Capitalei și apariția unui nou tip de client: utilizatorul final. Această ultimă tendință, în particular, reprezintă o noutate pentru România în 2016 – anul acesta am primit tot mai multe solicitări pentru certificarea clădirilor deținute și ocupate de companii al căror obiect principal de activitate diferă de dezvoltarea imobiliară – și avem deja în derulare 3 astfel de proiecte. În timp de dezvoltatorii imobiliari specializați continuă să domine piața, creșterea cererii din partea utilizatorilor finali reprezintă un punct de turnură major pentru adoptarea practicilor de dezvoltare sustenabilă la nivelul întregii Europe Centrale și de Est.”

Răzvan Nica, Managing Director BuildGreen

Birourile dau tonul la clădirile „verzi”

Potrivit reprezentanților BuildGreen, prima companie locală de consultanță pentru dezvoltarea durabilă, trendul clădirilor verzi începe să prindă avânt și în țara noastră, subliniind atenția în creștere acordată protejării mediului înconjurător, dar și sănătății oamenilor. În această direcție, clădirile de birouri continuă să fie motorul principal de creștere. Astfel, în primele șase luni din 2016, BuildGreen a semnat contracte de consultanță pentru 19 noi proiecte, printre care se numără proprietăți de referință deținute de mari investitori imobiliari din România și din străinătate. Noile contracte reprezintă o creștere cu peste 30% a numărului de proiecte din portofoliul companiei.

Părerile cititorilor
1 părere
  • ciuchita tavi

    Trendul la noi pare destul de firav constituit.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe