/

Combinarea culorilor în casa dumneavoastră

Ştim că vă plac culorile, însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să le aduceţi pe toate în casa dumneavoastră. Tentaţia să faceţi prea multe combinaţii sau prea puţine şi deloc reuşite este mare. Pentru living Un perete în nuanţa cerului îl puteţi asorta cu o canapea albastră şi cu un covor în nuanţe de […]

Ştim că vă plac culorile, însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să le aduceţi pe toate în casa dumneavoastră. Tentaţia să faceţi prea multe combinaţii sau prea puţine şi deloc reuşite este mare.

Pentru living

Un perete în nuanţa cerului îl puteţi asorta cu o canapea albastră şi cu un covor în nuanţe de bleu, portocaliu, galben.
Imaginea apei şi a plajei vă poate inspira noua culoare pentru pereţii din livingul sau din sufrageria dumneavoastră: jumătate galben, jumătate albastru, la care adaugaţi aceeaşi canapea de mai sus şi acelaşi covor.

Dacă preferinţele dumneavoastră cromatice tind spre mov, atunci combinaţia ideală este: pereţii albi, parchetul într-o nuanţa de lemn natur, perdele mov.

Pentru bucătărie & baie

Se poartă mobilierul negru lucios în bucătărie. Puteţi obţine o imagine sofisticată dacă adaugaţi detalii cromatice sau aurite. O astfel de bucătărie, închisă la culoare, se însufleţeşte cu mici detalii colorate care să o lumineze: un set de căni cu motive geometrice, o olivieră colorată sau un set de tort.
Dacă din contra, vreţi o bucătărie colorată, portocaliul este răspunsul. Merge să îl combinaţi cu detalii gri şi metalice.
Băile moderne ale acestui an se caracterizează prin forme sculpturale care fură privirea. Alegeţi combinaţia negru-alb sau roşu-alb, neapărat lucios.

Pentru dormitor

Să zicem că vreţi un dormitor vesel, atunci vă propunem roşu combinat cu alb. Mai precis, puteţi alege pereţi albi, la care adaugaţi perdele albe, draperii roşii şi lenjerie de pat tot roşie. Efectul este garantat. Formula se completează cu mobilă în culoarea naturală a lemnului.

Mai multe informaţii puteţi găsi aici: casa-gradina.ro

casa-gradina.ro