Construcţia a peste 5.000 de locuinţe sociale, suspendată

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 23 August 2010, Ultima actualizare: 06 Ianuarie 2011

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului continuă programul de construcţie a caselor prin ANL, dar la viteză minimă.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a anunţat că două dintre programele pe care le are în administrare vor continua anul acesta, dar într-un ritm semnificativ mai scăzut faţă de obiectivele de investiţii propuse iniţial. „În urma reducerii bugetului ministerului cu 10%, şi bugetele alocate acestor programe au fost reduse, însă în niciun caz, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu renunţă la construcţia de locuinţe şi la reabilitarea termică”, se arată într-un comunicat al MDRT. Astfel, ANL va finaliza în acest an aproximativ 1.400 de locuinţe pentru tineri, faţă de 7.000 de unităţi locative, cât avea în plan la începutul acestui an. Cât despre programul de reabilitare termică, bugetul ministerului pe anul acesta prevede doar finalizarea îmbunătăţirii celor 29.000 de locuinţe de anul trecut, fără contractarea unor lucrări noi.

Parteneriatul public-privat, o alternativă
În acest context, spun reprezentanţii MDRT, au fost luate o serie de măsuri pentru compensarea diminuărilor de buget pe anul acesta. Printre acestea se numără acordarea posibilităţii chiriaşilor de a cumpăra locuinţele ANL în condiţii avantajoase, banii rezultaţi din vânzare urmând a fi folosiţi pentru construcţia de noi locuinţe. De asemenea, MDRT a reglementat parteneriatul public-privat pentru construirea de locuinţe destinate tinerilor. Ca urmare, proiectele de acest tip vor putea fi derulate şi cu finanţare privată.

Cât despre reabilitarea termică, MDRT a iniţiat un program complementar celui privind îmbunătăţirea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe. Noile reglementări permit finanţarea acestor lucrări direct de către beneficiar, prin credite acordate de CEC, garantate de stat şi cu dobândă subvenţionată prin MDRT.
În acelaşi timp, căutarea unor alte soluţii de compensare a diminuărilor de buget rămâne încă deschisă. „Ministerul va continua demersurile de identificare a unor surse de finanţare alternative pentru programele anunţate ca prioritare, printre care se numără şi programul de construcţie de locuinţe pentru tineri prin ANL, precum şi programul de reabilitare termică a locuinţelor”, încheie reprezentanţii MDRT.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și