Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
25 August 2009

Creditul ipotecar şi Prima Casă

scris de Claudia Ciuta in categoria Prima Casă
Ultima actualizare: 12 Iunie 2018

Daniel Tiron face parte din echipa imobiliare.ro şi este unul dintre cei care vor sa îşi achiziţioneze o locuinţă prin programul guvernamental Prima Casă. Mai jos, el ne povestete experienţele prin care a trecut in procesul de contractare a unui credit ipotecar.

„Totul a pornit evident din dorinţa de a-mi achiziţiona un apartament. Planul am început să-l fac în luna mai în urma unei dezamăgiri legate de căutarea altui loc în care să stau în chirie, dar asta e alta discuţie.
Cum am o sumă destul de mare la dispoziţie (aproximativ 22.000 euro) toate celelălte calcule s-au făcut în jurul acestei sume.

Înainte de Prima Casă

Am studiat piaţa aproximativ 3 săptămâni să văd ce sumă e nesesară pentru achiziţionarea unui apartament în Timişoara. Trebuia să fie confort 1, în jur de 50 mp, semi sau decomandat, indiferent de zonă sau etaj, dar m-a interesat ca apartamentul să fie mare şi amenajat frumos.
Cum am spus, 3 săptămâni am fost cu ochii pe furnizorii de anunţuri imobiliare, online şi ziare, şi am ajuns la concluzia că erau necesari atunci 43.000 euro pentru un apartament pe placul meu.
Următorul pas a fost să mă duc la banca să văd ce pot lua şi cum pot lua, acolo am luat prima palma, puteam lua un credit ipotecar aşa că am optat să fie preaprobat găsirii imobilului, adică aveam la dispoziţie 3 luni să-mi găsesc apartamentul după ce mi-l aprobau; pentru a face acel scoring are nevoie de adeverinţele de salarii, semnate şi ştampilate de firma la care lucrez ( acelaşi lucru a trebuit să îl facă şi prietena mea). Nu am înţeles de ce, având în vedere ca era o simplă simulare şi astfel am pierdut aproximativ 2-3 zile până am făcut amândoi rost de cele două foi şi glorioşi ne-am întors la banca.

Am stat aproximativ o oră la discuţii cu doamna de acolo, am avut noroc să fie o doamnă foarte de treabă şi draguţă care ne-a spus absolut tot ce aveam nevoie să aflăm. Puteam să iau maxim 27.000 de euro cu o rată de aproximativ 190 de euro pe lună timp de 30 de ani.

Am plecat şi cu lista de acte necesare (la prima vedere) pentru a ne întocmi dosarul. Aici am avut de umblat aproximativ 3 săptămâni pentru că au întârziat actele de care avea nevoie prietena mea.

Dupa aceste 3 săptămâni m-am dus cu actele la bancă şi au trimis dosarul spre analiză. În decurs de o săptămână am mai fost chemat de două ori să duc câteva declaraţii pe propria răspundere.
Într-o luni am depus dosarul şi 4 zile mai târziu era aprobat. Fericire mare, deschid o bere în cinstea mea, statusuri la mess: Happy day, tot tacâmul.
Nu sţiam ce va veni, atunci era totul mega ok. Imediat după văd că peste tot se vorbea de programul guvernamental Prima Casă şi de scumpirea apartamentelor. Nu prea imi venea să cred, aşa că am trecut la cercetare.
Dupa două zile de căutari, am constatat că trebuia să fi un om mega norocos să găseşti un apartament la preţul stabilit de mine cu o lună în urmă şi aceleaşi cerinţe de la un apartament.
Nu m-am dat bătut de la prima încercare şi am continuat, am găsit pe imobiliare.ro un apartament frumos, renovat, mare, mobilat complet. Preţul era 45.000 euro negociabil.
Am zis că e prea frumos să fie adevarat, îl iau. L-am văzut o data de dimineaţă şi încă o dată seara cu prietena mea. Am dat ok-ul proprietarului şi rămâsese ca a doua zi să ne întâlnim să facem precontractul. Fericirea a durat jumătate de ora cât am facut de la el până la mine, pentru că m-a sunat agentul imobiliar să-mi spună că proprietarul tocmai s-a răzgândit şi-l dă cu 52.000 euro.
Ce să zic? A a fost aiurea, demoralizat, dezamăgitor.
Nu era vreme de pierdut aşa că a doua zi am luat-o de la capăt. Am sunat la câteva agenţii, unele prezentau ofertele dar nu mai erau valabile, cu altele am fost să vizionez câteva apartamente până în suma stabilită. Am văzut 5 apartamente în total, unele erau jalnice.
Citeam anunţuri promiţătoare pe portal şi când ajungeam să le văd mă cuprindea frică atunci când intram în ele. Să nu mai spun de agenţii ce promiteau că ne vedem la anumite ore în anumite locuri şi la ora aceea agentul avea telefonul închis sau nu răspundea la telefon şi mă deplasam degeaba.
Atunci am spus stop şi mi-am refăcut strategia.

Odată cu Prima Casă

Eram puţin dezamăgit pentru că eram în imposibilitatea de a cumpăra “apartamentul ăla” care-o fi el.
Cum toţi mă întrebau atunci când îmi căutam apartament dacă sunt sau nu cu Prima Casă (deja ajunsesem să mă simt prost când le spuneam că nu) am zis să mă duc la bancă să văd cum stă treaba cu acea Primă Casă.
M-am dus la bancă, i-am spus să-mi închidă preaprobarea, fiindca am banii dar nu am ce face cu ei, şi le-am spus că vreau şi eu Prima Casă.
S-a facut din nou scoringul puteam sa iau aprox 39.000 de euro, mie imi trebuie doar 36.000 (super), rată cu câţiva euro mai mare faţă de cea de la creditul ipotecar.
Chiar dacă este suma mult mai mare, dobânda e foarte mică, puţin peste 4% din acet motiv ratele sunt aproximativ egale şi perioada aceeaşi ca la creditul ipotecar. Cu dosarul nu am mai umblat fiindcă am apelat la aceeaşi banca şi a trebuit doar să ne reînnoim adeverintele de salariu; din nou la mine a durat o oră, la ea 3 zile. De asemenea, a mai fost o cerere de făcut (şi eu şi ea, deci 2) la un notar, că nu am credit ipotecar sau imobile pe numele meu sau al ei. Cererile au fost gata într-o ora şi duse la bancă.
Când au fost gata actele pentru Prima Casă, m-am apucat sa-mi caut apartament radicând preţul la 50.000 de euro. Cele mai multe apartamente la acest preţ le-am găsit la agenţia Hitch & Mosher şi din acest motiv i-am ales pe ei.
Acum a fost mult mai uşor, mi-a trebuit să văd decât două apartamente ca să-mi aleg unul. M-au ajutat mult imaginile să fac sortarea locuinţelor între cele pe care avea rost să le vizitez şi cele care ieşeau din discuţie.
A doua zi după masă am făcut precontractul, am dat avansul de 1000 de euro pentru 2 luni, am plătit jumătate din comisionul de 3% conform contractului de vizionare şi am dus a doua zi contractul la bancă.
A rămas ca agentul să se ocupe de extrasul de CF şi de restul actelor necesare băncii. M-am înţeles foarte bine cu agentul imobiliar cu care lucrez şi mereu mi-a trimis mailuri sau mă suna cum găsea câte o ofertă ce m-ar putea interesa.
Acum aştept să mai fac rost de extrasul de CF de la primărie (durează 3-4 zile) pentru ca dosarul să poată fi trimis spre analiză la bancă. Ei mi-au spus că într-o săptămână imi dau raspunsul şi apoi îl trimit la fondul de garantare unde ar trebui să stea 5 zile, după care să am o promisiune de aprobare.
Deci 2 săptămâni. Dupa aceste 2 săptămăni mai dureaza cel puţin încă alte 2 pentru hârtii şi birocraţie.”

Părerile cititorilor
5 păreri
  • laura

    buna
    ma intereseaza, daca vreau sa iau un apartament sa plateasca banca apartamentul ca si cum ar fi al lor si eu sa platesc pe luna o rata. nu stiu unde pot gasi. poate ma puteti ajuta si pe mine ?? va multumesc astept pe email ceva care stiti unde sa apelez [email protected]

  • oana

    am un credit ipotecar cu ipoteca PE CASA parintilor
    este posibil sa iau preaprobarea inainte de a achita creditul respectiv ?

  • Avramia Andra-Nada

    Consultant financiar-bancar, colaborator la o banca renumita cu sucursale si in Suceava, intermediez pentru persoane fizice din jud. Suceava:
    – contracte de credit (nevoi personale, auto, refinantare, achiziţie imobile, construcţii),
    – contracte de depozit /conturi de economii,
    – carduri de credit,
    – pachete salariale
    în condiţii avantajoase pentru dumneavoastră!
    Dacă sunteţi interesat şi doriţi mai multe informaţii, vă rog să mă contactaţi cu încredere la nr. tel. 0766562645 – ANDRA sau la id de messenger andra.avramia.

  • Stanescu Iulian

    In Targoviste,construim un cartier de vile in sistem AMVIC,foarte bine termoizolate,echipate cu sisteme de incalzire neconventionale;cu alte cuvinte construim case economice cu un necesar termic de numai 7-8 KW .Preturile sunt de criza.Casele pot fi contractate in diferite faze de executie,de “la rosu”,”la gri” si “la cheie”-vezi site:www.caramidariresidence.ro

    Persoana de contact:Stanescu Iulian,
    0722243426,
    tel/fax.0245-222062;
    e mail:[email protected]; [email protected]

  • Daniel Tiron

    Si vin tot eu cu un comentariu, au trecut doua saptamani de cand au trimis dosarul la Bucuresti pentru analiza si 3 de cand am facut precontractul si nu am nici un raspuns, nici macar de la banca si cand ma gandesc ca mai e si fondul de garantare plus plimbatul dosarului prin birouri, ma apuca groaza….

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe