Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
24 August 2011

Cresc preţurile la materialele de construcţie

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Construcţii
Ultima actualizare: 24 August 2011

Filiala locală a companiei elveţiene Sika anunţă scumpiri de 10-15% pentru unele dintre produsele comercializate în România.

Deşi piaţa autohtonă de construcţii nu a revenit încă pe o traiectorie ascendentă, unii jucători de pe acest segment aplică majorări de preţuri. În această situaţie se găseşte şi compania elveţiană Sika, producătoare de materiale chimice de construcţii. Aceasta a anunţat că, de la 1 septembrie, o parte dintre produsele pe care le comercializează în ţara noastră se vor scumpi cu 10-15%. „Evoluţia ascendentă, încă de la începutul anului 2010, a preţurilor materiilor prime, a combustibililor şi, implicit, a costurilor de transport pe pieţele internaţionale, reprezintă factorul care a determinat majoritatea companiilor de construcţii să recurgă, la nivel global, la o creştere a preţurilor produselor fabricate şi comercializate”, a declarat Ileana Nicolae (foto), directorul general al Sika România. Conform estimărilor companiei, preţurile materiilor prime s-au majorat cu aproximativ 60% în prima jumătate a acestui an, faţă de 2010, noi scumpiri fiind aşteptate până la finele lui 2011. Potrivit Ilenei Nicolae, toate subsidiarele Sika din întreaga lume au luat decizia majorării preţurilor cu aproximativ aceleaşi marje.

Constructorii, puţin afectaţi de scumpiri
Afectate de majorări începând cu luna viitoare sunt vor fi produsele Sika din gamele de aditivi, pardoseli, sigilări, lipiri şi sisteme de acoperişuri, atât pentru retail, cât şi pentru industrie. Potrivit reprezentanţilor companiei, aceste scumpiri vor fi puţin resimţite de constructori. „Ponderea materialelor de construcţii din portofoliul Sika în valoarea totală a unui proiect este cuprinsă între 1 si 3%. În acest fel, majorarea preţurilor va fi foarte puţin resimţită de către dezvoltatorii de proiecte”, consideră Ileana Nicolae.
Sika România a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 15,4 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează un avans al vânzărilor de aproximativ 10%, până la 17 milioane de euro.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Noi donații în lupta împotriva COVID-19 din partea unor companii din imobiliare și construcții

Fondurile vizează atât achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din spitale, cât și sprijinirea categoriilor de populație vulnerabile. Săptămâna aceasta, câteva companii din domeniul imobiliarelor și al...

citește mai departe
Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților

În momentul de față, decizia de a întrerupe – sau nu – activitatea se află la latitudinea angajatorilor. În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19, o...

citește mai departe
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Un jucător dintr-o industrie conexă a construcțiilor semnalează un interes ridicat pentru produse din categoria premium pe segmentul rezidențial. Producătorul local de uși, ferestre și parchet Pinum, parte a...

citește mai departe
Construcțiile de locuințe, pe cale să-și ia zborul în 2018?

La fel ca anul trecut, în 2018 au apărut noi și noi anunțuri de „lansare” a unor ansambluri rezidențiale – în Capitală în primul rând, dar și în orașele...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe