
Luna iulie a adus un plus de energie în sectorul construcțiilor. Conform datelor Institutului Național de Statistică, numărul autorizațiilor de construire pentru clădiri rezidențiale a crescut cu aproape 5% față de luna precedentă și cu peste 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
În total, au fost eliberate la nivel național 3.675 de autorizații.
Chiar dacă marile orașe continuă să atragă proiecte, aproape 70% dintre autorizațiile emise în iulie sunt pentru zona rurală. Totuși, creșteri semnificative s-au observat în regiunile Sud-Muntenia, Nord-Vest, Sud-Est, Sud-Vest Oltenia și București-Ilfov. În schimb, centrul țării, dar și regiunile de dezvoltare de Vest și Nord-Est au raportat scăderi.

- Nord-Est: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.
- Sud-Est: Brăila, Buzău, Constanța, Galați, Tulcea și Vrancea
- Sud-Muntenia: Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman
- Sud-Vest Oltenia: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt și Vâlcea
- Vest: Arad, Caraș-Severin, Hunedoara și Timiș
- Nord-Vest: Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Satu Mare și Sălaj
- Centru: Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu
Per ansamblu, între ianuarie și iulie 2025 au fost eliberate 21.314 autorizații pentru clădiri rezidențiale, cu 4,4% mai multe decât în aceeași perioadă a anului trecut. Toate regiunile de dezvoltare au raportat creșteri, cele mai mari fiind înregistrate în vestul și în centrul țării.



