Omul de afaceri ţinteşte nu doar companiile, ci şi comunităţile profesionale locale.
Dezvoltatorul City Business Centre (CBC) Timişoara a anunţat deschiderea, în cadrul complexului de birouri, a unui centru de conferinţe (foto) format din şapte săli (ce pot fi unite), cu o capacitate totală de 300 de locuri. Acesta va fi amplasat în cea mai nouă clădire a ansamblului, cea de-a patra, la scurt timp de la finalizarea lucrărilor de construcţie la imobil. „City Business Centre avea nevoie de un centru adevărat de conferinţe pentru a-şi întregi conceptul, la fel cum comunităţile profesionale din Timişoara simţeau nevoia unui astfel de spaţiu, amplasat chiar în inima cartierului de afaceri care s-a conturat în oraş. Ne bucură şi faptul că datorită finanţării europene pe care am obţinut-o pentru clădirea a patra din cadrul CBC vom reuşi să sprijinim în continuare mediul economic local, astfel încât IMM-urile şi start-up-urile găzduite de clădirea City Business Development Centre, vor putea beneficia în condiţii foarte convenabile, iar în unele cazuri chiar gratuit, de facilităţile centrului de conferinţe proaspăt inaugurat. Vom găzdui aici mai multe traininguri, evenimente profesionale şi de networking care să susţină mediul antreprenorial din Timişoara”, subliniază Ovidiu Şandor, dezvoltatorul proiectului.
Ultimul corp de birouri va fi inaugurat în 2014
City Business Centre Timişoara este un complex de birouri clasa A, situat în zona centrală a oraşului. La finalizare, acesta va include cinci clădiri cu o suprafaţă totală de 43.000 de metri pătraţi închiriabili. Luna trecută a fost finalizat cel de-al patrulea imobil din cadrul proiectului, cu o suprafaţă închiriabilă de 9.500 de metri pătraţi, ce se adaugă spaţiilor de 25.000 de metri pătraţi livrate deja în perioada 2007-2010. Ultima clădire din cadrul CBC Timişoara urmează să fie inaugurată în 2014. Printre chiriaşii City Business Centre Timişoara se numără Alcatel-Lucent, Microsoft, Autoliv, Visma Software, Wipro Technologies, Raiffeisen Bank sau BCR.
La începutul acestui an, fondul de investiţii sud-african New Europe Property Investments (NEPI) a achiziţionat parcul de afaceri City Business Centre (CBC) din Timişoara, prin preluarea de la omul de afaceri Ovidiu Şandor a pachetelor majoritare de acţiuni la firmele ModaTim Investment S.A. şi ModaTim Properties S.A. Deşi confidenţială, valoarea acestei achiziţii a fost estimată în piaţă la aproximativ 80-90 de milioane de euro. Omul de afaceri timişorean Ovidiu Şandor va continua să asigure, până în 2015, administrarea întregului proiect şi se va ocupa de asemenea de finalizarea lucrărilor de construcţie la acesta.
Citeşte şi: Cum să obţii zeci de milioane de euro pe un proiect imobiliar în plină criză? Construieşte ca pentru tine!