Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
19 mart. 2010

Cum să faci economii de până la 50% la chirie

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare

Cu 250 de euro poţi închiria acum fără probleme un apartament cu două camere în Dristor, Titan sau Rahova

Ca şi anul trecut, comparativ cu alte segmente ale pieţei imobiliare, segmentul închirierilor este cât se poate de activ. Un trend deosebit de popular pe segmentul mediu și low este relocarea – mulți decid să se mute pentru a plăti mai puțin la chirie. Florin D. oferă un exemplu concludent în acest sens. Până nu demult, locuia într-o garsonieră în apropiere de Real Vitan. Plătea de unul singur 200 de euro lunar pe chirie. S-a gândit însă să profite de avantajele oferite de o piaţă în scădere. A făcut rost de câteva anunţuri de închiriere direct de la proprietari și a început să caute. Era dispus să se mute cu alte două persoane într-un apartament cu două camere. Majoritatea ofertelor pe care le-a vizionat pe acest segment s-au încadrat undeva între 270 şi 300 de euro. În cele din urmă, s-a oprit la un apartament cu trei camere, în cartierul Dristor. L-a închiriat cu 310 euro, alături de cei doi prieteni. Căutarea a durat două săptămâni. A meritat însă din plin. I-a adus o economie de 100 de euro pe lună la chirie.

Reduceri de 25-40% față de anul trecut
Chiar dacă poate nu într-o asemenea măsură, posibilitatea de a face economii semnificative la chirie există – pentru cei care sunt dispuşi să negocieze și să caute. „Eu sunt proprietarul a patru apartamente. La toate am scăzut chiria de la 400 de euro la 300 de euro, ceea ce înseamnă o reducere de 25% pentru chiriaș”, spune Valentin Popa, directorul agenției Art Imob Grup. Acesta precizează că, în general, chiriile sunt cu 25-30%, uneori chiar 40% mai mici față de aceeași perioadă a aului trecut.

Negocierea, asul din mâneca chiriașului
La ora actuală, cea mai căutată proprietate în rândul celor care doresc să se mute rămân apartamentele cu două camere, spune Popa. Pentru astfel de locuințe, un preț cât se poate de bun este 250 de euro, potrivit lui Ionuţ Butoi, directorul agenţiei Apollon Bucureşti. Astfel de oferte trebuie urmărite cu atenţie, mai ales că dispar rapid de pe piaţă, uneori chiar în ziua afişării. Prin prisma şanselor de a găsi astfel de preţuri, un cartier foarte căutat la ora actuală este Rahova, în apropiere de Liberty Center, dar şi spre 13 Septembrie. Atractive sunt şi zone precum Dristor, Titan sau Nicolae Grigorescu, ce se bucură de un foarte bun acces la mijloacele de transport în comun. Şi aici, preţurile încep de la 250 de euro. Butoi precizează că nu toate ofertele din zonele menţionate se situează la acest nivel. În unele cazuri, preţul afişat iniţial de proprietar este ceva mai mare, în jurul valorii de 300 de euro, tocmai pentru a avea disponibilitatea de scădere. în astfel de cazuri, marja de negociere se situează în momentul de faţă între 15% şi 30%. „Depinde de apartament. Orice minus al apartamentului este un plus la negociere”, subliniază Butoi.

Berceni: 200 de euro pentru 2 camere
Chiar dacă cea mai mare parte a clasei medii vede o ofertă de 250 de euro ca o reală oportunitate, soluţii se găsesc şi pentru cei care dispun de un buget ceva mai mic. „Dacă te duci mai departe, spre Giurgiului sau Berceni, găseşti şi apartamente cu două camere la 200 de euro”, spune Butoi. Pe de altă parte, chiriaşii care sunt dispuşi să plătească 300 de euro pentru un apartament cu două camere au şi pretenţii sensibil mai mari faţă de anul trecut. O astfel de locuinţă ar trebui să fie complet mobilată şi utilată, renovată şi bine întreţinută. Clienţii sunt mult mai exigenţi, în această perioadă, vor să ştie exact pe ce dau banii, subliniază Butoi. Cât despre proprietari, aceştia nu prea au de ales şi cedează în faţa pretenţiilor chiriaşilor – chit că e vorba de preţ sau de dotările apartamentului. Puţini sunt cei care mai ţin de preţ, pentru că nu ar reuşi decât să rămână cu locuinţele goale.

Părerile cititorilor
  • Anamaria Ungureanu

    Doamna Elena Ciubotariu ma puteti contacta pe adresa de email (am_staicu@yahoo.com) pentru a va face o propunere de inchiriere apartament 2 camere.

  • ELENA CIUBOTARIU

    si ca sa revin…respectabile domn..la articolul dvs…cum pot reduce chiaria la 50 % in cazul meu???:)))poate aveti dvs vreo idee…ca noi..am tot taiat de colo de colo de colo…dar nu merge

  • ELENA CIUBOTARIU

    poate sa se mute studentii impartind apartamentul…dar noi familistii cu doi copii ce sa facem???sa ne mutam cu alta familie?este foarte usor sa vorbesti despre studenti…noi ceilalti..la gara ,nu?si sincer caut de 3 ani de zile apt cu 2 cam la 250….aaahh…da…poate in „capatul pamantului” vorba amicului de mai sus…in rahova….cf 2…si mob „clasic” adica…gunoaie.sa fim seriosi…eu n-am gasit apt de 2 cam la 250.momentan stam la 3 cam,350 de euro..negociati la sange si astia.si „bashca” intretinere de 750 de lei lunar la caldura si apa..ca deh…avem copii.asa ca este usor sa vorbesti…mai greu e sa gasesti.

    cu respect

  • venomm

    Incep acest mic articol cu mentiunea ca sunt managerul unei agentii imobiliare si inclin balanta catre simplul chirias si spun acest lucru pentru ca in munca mea zilnica de a negocia preturile cu proprietarii care in proportie de 99% cer chirii aberante si nu ofera decat 4 pereti si poate aceia fara prize si chiuvete,imi pare foarte rau ca in ROMANIKA agentiile sunt privite dubios si fara nici un fel de respect tocmai de aceea s-a ajuns ca proprietarul sa jecmaneasca clientul si sa il batjocoreasca si de cele mai multe ori din vina chiriasului pentru ca nu apeleaza la o agentie mai serioasa,evident din multitudinea de agentii de sector dar subliniez DACA nu ar mai oferii oricine si pe orice banii situatia ar functiona ca in orice stat european.Cu respect nenea ajent.

  • suman luminita

    Stimata dna Bernardis,
    Chiria platita de dv.in prezent este intradevar mare,in special pt zona Pantelimon -Herta,unde in prezent se solicita max 400E ptr. ap.la cheie. Intrati pe adr mail sau website,pt vizualizare oferte agentie.Cu stima,Ekipa LDI

  • meandmyspirith@yahoo.com

    Ce articol jenant!
    Faci economii reducand confortul prin locuitul cu alti 2 amarati care este posibil sa-ti mai si „imprumute” cate ceva din lucrurile tale, sau alegi sa stai intr-un cartier in care ti-e frica sa umbli ziua, nu mai vorbim de noapte.
    Ii luati in brate pe „bietii” proprietari care „investesc” in case si vor amortizare in 4-5 ani, si firmele de imobiliare care nu isi asuma nici o responsabilitate daca proprietarul e magar.
    Situatia e cu totul alta din punctul de vedere al chiriasilor.
    Ia mutati-va voi in Rahova, Berceni, sa vedem cum ajungeti la locul de munca si inapoi fara masina. Ca daca vrei chirie mica, se presupune ca nu ai bani de masina si carburant.
    Incetati sa mai priviti lucrurile punctual, cu „ochelari de cal”. Supravietuiti un an cu hainele in valiza si pe urma scrieti articole!

  • Bernardis Cristina

    Buna seara,

    Suntem o familie alcatuita din trei persoane si stam in chirie intru-un apartament de trei camere semidecomandat ,complet renovat si mobilata doar bucatarie.Apartamenntul este situat pe str Herta,zona Lia Manoliu.Platim o chirie de 500 euro pe luna.As dori sa stim ,daca ar trebui sa renegociem chiria sau am putea gasi ceva asemanator in zonele :Piata Munci,Titan ,Dristor.
    Asteptam un raspuns ,
    Cristina Bernardis

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe