Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
1 Aprilie 2016

Darea în plată dă avânt vânzărilor de apartamente (vechi)!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Credite, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 01 Iulie 2020

Cumpărătorii sunt atenți și la cheltuielile adiacente achiziției.

Contestatarii legii dării în plată continuă să vorbească despre consecințele nefaste pe care aprobarea acesteia le-ar avea asupra pieței rezidențiale autohtone (și asupra economiei în general). În mod ironic, toate aceste discuții au avut – până acum, cel puțin – un efect mai degrabă pozitiv, de stimulare a activității de tranzacționare.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-images-old-blocks-residential-district-above-bucharest-image55304309

Anul acesta, vânzările de apartamente vechi au mers foarte bine, spune Igor Postovanu, broker/owner în cadrul agenției Sims Parkman. Asta pentru că, impulsionată de toate discuțiile pe marginea legii dării în plată, în piață s-a activat cererea latentă de locuințe – reprezentată de acei clienți care nu ar fi fost neapărat pregătiți să cumpere acum, care în mod obișnuit ar mai fi prospectat piața, dar s-au grăbit să treacă la acțiune din cauza temerilor legate de o eventuală restricționare a creditării. Acest „val” s-a simțit, desigur, în special pe segmentul achizițiilor prin Prima Casă și a dus la o ușoară majorare a prețurilor de tranzacționare – un plus de 3-4% față de anul trecut, estimează Postovanu.

Prețul încă face diferența!
În ciuda apetitului crescut pentru achiziții, oamenii nu au uitat de factorul preț, acesta fiind în continuare decisiv în alegerea proprietății dorite. Astfel, dacă unii cumpărători prin Prima Casă pot fi tentați să supraliciteze în această perioadă (din dorința de a încheia mai repede tranzacția), ei sunt totuși limitați la capitolul buget de evaluarea băncii și de suma acordată de aceasta. Clienții care dispun de cash, pe de altă parte, sunt încă și mai atenți la negocieri, ei nesimțind atât de mult presiunea timpului.

Potrivit reprezentantului Sims Parkman, oferta de apartamente vechi de pe piața bucureșteană depășește cu mult (chiar și) cererea actuală. Problema e că multe dintre aceste proprietăți nu sunt vandabile – fie sunt prea scumpe, fie au diverse probleme (și, implicit, un preț prea mare raportat la condițiile oferite). Asta în condițiile în care clientul de azi este mult mai educat, mult mai atent la detalii. Pe de o parte, explică Postovanu, cei aflați în căutarea unei locuințe sunt mult mai sensibili la prețul de promovare – dacă un apartament din cartiere e cu 5% mai scump decât ar trebui, aceștia nu se vor arăta interesați de ofertă. Pe de altă parte, cumpărătorul de azi acordă mult mai mult atenție cheltuielilor adiacente prețului de tranzacționare – ia în calcul ce va trebui să renoveze, cheltuielile de întreținere etc.

„Se vor găsi soluții”: oamenii au nevoie de case
Cum vor evolua vânzările de apartamente vechi în perioada următoare? „Indiferent dacă se aprobă sau nu legea, mă aștept la un recul în vânzări”, spune brokerul imobiliar. În cel dintâi caz, acesta estimează că va urma nu o „prăbușire” a pieței, ci, mai degrabă, o perioadă de „reașezare” a lucrurilor. „Se vor găsi soluții”, crede brokerul imobiliar: o să mai scadă puțin prețurile, o să-și mai adapteze băncile ofertele, o să mai aducă clienții bani de la ei. O să fie, probabil, o situație similară cu cea în care s-a făcut trecerea de la creditele în euro la cele în lei: activitatea din piață a fost redusă un timp, dar apoi lucrurile au intrat pe făgașul lor normal. La urma urmelor, oamenii au nevoie să vândă și să cumpere locuințe – iar băncile au, de ce nu, nevoie să crediteze.

O diminuare a activității de tranzacționare va avea loc și în cazul în care legea dării în plată nu se va aproba, iar lucrurile vor reveni la normal, crede Postovanu. Asta pentru că cererea ridicată din ultima vreme – alimentată de cumpărători care au acționat din teamă – nu va putea fi susținută pe termen lung.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe
T3 2021: Prețurile apartamentelor, pe zone, în opt mari orașe ale țării

Cel mai mare avans trimestrial, în cuantum de 5,7%, a fost consemnat în zona centrală și ultracentrală din Constanța. Cel mai recent raport de piață publicat de Imobiliare.ro a...

citește mai departe