Majoritatea jucătorilor din imobiliare se așteaptă la o reglare semnificativă a valorilor de tranzacționare în cazul adoptării actului normativ (în forma sa inițială).
Pe parcursul perioadei de recesiune, locuințele din România au consemnat reduceri semnificative de prețuri, de peste 50%. Deși ultimii doi ani au pus punct declinului, jucătorii din imobiliare se tem că legea dării în plată ar putea arunca din nou piața în cădere liberă, pe fondul scăderii drastice a numărului de clienți eligibili pentru credite ipotecare.
Potrivit unui sondaj realizat de Imobiliare.ro în cadrul evenimentului Clubul Profesioniștilor în Imobiliare – Ediția Națională, peste 80% dintre cei 400 de respondenți consideră că legea dării în plată, în forma sa inițială, reprezintă un risc pentru piața imobiliară din România. Astfel, 45% dintre participanții la studiu se așteaptă la o prăbușire a pieței similară celei din perioada de criză economică, în vreme ce 37% preconizează o încetinire temporară a acesteia.
Pe de altă parte, 64% dintre participanții la sondaj sunt de părere că o creștere a avansului solicitat de instituțiile bancare la acordarea de credite ipotecare va influența negativ şi în mare măsură piața imobiliară din România. Doar 4% consideră că o asemenea măsură va avea efecte pozitive asupra pieței imobiliare.
Citește și: BCR, despre darea în plată: la cât va ajunge avansul și câți își vor mai putea permite un credit
Din nou pe minus?
În acest context, 80% dintre cei chestionați cred că prețurile locuințelor vor fi afectate în mod semnificativ – jumătate dintre aceștia se așteaptă la ieftiniri de peste 20%, în vreme ce o proporție egală estimează că scăderile vor fi de peste 10%. Doar 12% dintre respondenți consideră că scăderea prețurilor va fi de cel mult de 5%.
De menționat este că, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, în ultimele 12 luni prețurile apartamentelor disponibile spre vânzare în întreaga țară (noi și vechi) au crescut, în medie, cu 6,7%, până la 971 de euro pe metru pătrat util la finele lunii ianuarie 2016 (față de 910 euro pe metru pătrat util în perioada similară a anului precedent). Dintre marile orașe, cele mai semnificative majorări au fost consemnate în Timișoara (13,5%) și Cluj-Napoca (12,9%). În Capitală, pretențiile proprietarilor sunt cu 3,8% mai ridicate decât la începutul lui 2015.
Citește și: 2016 începe cu scumpiri: vezi excepțiile de la regulă!
Efecte colaterale
Potrivit sondajului citat, aprobarea legii dării în plată ar avea consecințe și pe piața închirierilor. Astfel, aproape 30% dintre respondenți cred că prețurile vor crește cu 20% sau mai mult, iar 45% se așteaptă la majorări de 10% sau mai mult.
Majoritatea celor intervievați consideră că efectele economice ale legii dării în plată (în forma sa inițială) ar fi semnificativ negative pe piața imobiliară. Mai mult de jumătate (55%) dintre participanții la sondaj cred că sectoarele serviciilor de construcții ar fi afectate profund de efectele acestei legi, inclusiv prin prisma pierderii locurilor de muncă. Numai 8% dintre respondenți consideră că cererea și oferta s-ar echilibra imediat, iar piața ar continua să funcționeze ca în prezent.



