Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
5 Aprilie 2021

Dezvoltatorii se extind și în județele care duceau lipsă de proiecte comerciale moderne. Parcurile de retail, „pariul” momentului

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 05 Aprilie 2021
Sursă foto: Pixabay.com

În ciuda epidemiei de Covid-19, capitalele de județ sunt atractive pentru investitorii în proiecte de retail, datorită potențialului lor economic.

Cel mai recent raport de piață realizat de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox relevă că harta de retail modern a României se completează județ cu județ, în condițiile în care dezvoltatorii imobiliari au livrat, în ultimul an, primele proiecte de profil în patru județe care nu erau „acoperite” la acest capitol, anume Dâmbovița, Covasna, Harghita și Călărași. „Mai mult, în următoarea perioadă urmează a fi bifate și județele Vaslui, Caraș-Severin și Olt, astfel că ultimele «redute» necucerite de către dezvoltatorii de centre comerciale vor rămâne Teleorman și Giurgiu”, subliniază reprezentanții companiei. Prin noțiunea de „centru comercial modern”, aceștia au în vedere proiectele noi sau care au trecut printr-o renovare semnificativă de-a lungul ultimilor 20 de ani și a căror suprafață închiriabilă depășește 5.000 de metri pătrați. În acest context, Alexandria, reședința județului Teleorman, și Giurgiu au în prezent galerii comerciale, dar acestea sunt sub pragul de 5.000 de metri pătrați.

„Faptul că dezvoltatorii de retail își îndreaptă atenția și către o serie de orașe terțiare, considerate mai puțin ofertante până în prezent, denotă faptul că piața de retail modern din România rămâne în continuare atractivă, oferind un potențial semnificativ de dezvoltare. Iminenta întregire a ofertei de spații comerciale la nivel național nu va face decât să aducă România aproape de nivelul țărilor mai dezvoltate din centrul și vestul Europei, țări în care fiecare comunitate beneficiază de opțiuni de retail modern adecvate puterii de cumpărare și obiceiurilor de consum.”

Bogdan Marcu, Partner, Retail Agency, Cushman & Wakefield Echinox

 

Mallurile, mai puțin atractive în contextul actual

Consultanții Cushman & Wakefield Echinox observă că dezvoltatorii imobiliari sunt activi în special pe segmentul parcurilor de retail, în care accesul în magazinele mari este realizat direct din exterior – acest gen de proiecte sunt preferate mallurilor, care cuprind mai multe spații comune, implică investiții mai ridicate și sunt supuse mai multor restricții în situații medicale delicate. Astfel, cu excepția Dâmbovița Mall, centru comercial de tip mall deschis de Prime Kapital și MAS Real Estate la Târgoviște, în celelalte județe recent acoperite de dezvoltatori au fost inaugurate parcuri de retail, respectiv Sepsi Value Center în Sfântu Gheorghe (județul Covasna), NEST Retail Park în Miercurea Ciuc (județul Harghita) și Catex Retail Park în Călărași.

În momentul de față, la nivel național mai există cinci județe fără centre de retail modern, acestea având o populație totală de circa 1,8 milioane de locuitori. Reșița, cu o populație de circa 73.000 de locuitori, este cel mai mare oraș fără un proiect de retail modern; aici este planificat, însă, de către Ceetrus, un proiect major de regenerare urbană ce va cuprinde și un centru comercial de aproximativ 35.000 de metri pătrați. În Slatina, dezvoltatorul belgian Mitiska REIM plănuiește atât extinderea proiectului existent, cât și dezvoltarea unui nou parc de retail cu o suprafață de circa 10.000 de metri pătrați. Nu în ultimul rând, în județul Vaslui Prime Kapital va dezvolta Bârlad Value Centre (16.500 de metri pătrați închiriabili), în timp ce grupul polonez Scallier plănuiește un parc de retail Funshop în reședința județului.

Bucureștiul are în construcție spații de doar 30.000 mp

La nivelul Capitalei, oferta de spații comerciale noi este destul de limitată: cele mai importante proiecte aflate în construcție, a căror livrare este planificată pentru 2021, sunt extinderea centrului comercial Colosseum (din zona de nord-vest a Capitalei), prima fază a centrului comercial de tip outlet Fashion House Pallady şi Greenfield Plaza (componenta de retail a ansamblului rezidenţial Greenfield din Băneasa). Aceste trei dezvoltări însumează o suprafață de aproximativ 30.000 de metri pătrați, potrivit raportului realizat de Cushman & Wakefield Echinox.

Cu un stoc de retail de doar 65.000 de metri pătrați și o densitate de 171 de metri pătrați la mia de locuitori, sectorul 5 al Capitalei este cel mai slab deservit de proiecte de retail modern, cele mai importante dezvoltări din această zonă fiind Vulcan Value Center și Liberty Center.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
România, printre țările din ECE care au încheiat anul pe plus la capitolul investiții imobiliare

Deși în primul semestru volumul achizițiilor s-a situat sub nivelul din 2020, piața a recuperat puternic în a doua jumătate a anului. România, Polonia și Slovacia sunt țările din...

citește mai departe
În contextul pandemiei, parcurile de retail au avut de câștigat în fața mallurilor

Mallurile au resimțit efectele închiderii magazinelor cu produse neesențiale, dar și a restaurantelor și cinematografelor. Parcurile de retail din România s-au dovedit a fi mult mai reziliente în timpul...

citește mai departe
Cum au mers tranzacțiile de investiții în active imobiliare în primul trimestru din 2021

Deși în perioada analizată a fost consemnată o scădere comparativ cu perioada similară a anului anterior, specialiștii se așteaptă la o intensificare a activității în perioada următoare. Potrivit celui...

citește mai departe
În cadrul ansamblului Dimri Residence va fi finalizată o clădire mixtă, de retail și birouri, în vara lui 2021

Imobilul va avea o suprafață de 7.000 de metri pătrați, peste 40% dintre spațiile comerciale disponibile aflându-se în discuții în vederea închirierii. Dezvoltatorul imobiliar Dimri Construction & Development, de...

citește mai departe
Românii n-au renunțat la cumpărături: aproape o treime dintre retaileri au avut vânzări similare sau mai mari în T3 2020 față de 2019, în ciuda scăderii traficului în magazine

Evoluția celor doi indicatori relevă că, deși merg mai rar în magazine, consumatorii sunt dispuși să cheltuiască mai mult într-o singură „vizită”. Deși retailul a fost unul dintre cele...

citește mai departe