Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
6 Iunie 2014

Drumul Taberei, printre cartierele cu cele mai mici chirii din București. Cu cât poți sta aici

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 06 Iunie 2014

Atât chiriașii, cât și cumpărătorii percep această zonă ca fiind una liniștită.

Situat în vestul Capitalei, Drumul Taberei se numără printre cartierele cu cele mai mici chirii pentru locuințele din blocurile vechi. Poate că deloc întâmplător este faptul că, potrivit căutărilor efectuate de vizitatorii Imobiliare.ro pe segmentul închirierilor de apartamente, această zonă se situează pe locul al treilea în preferințele celor aflați în căutarea unei locuințe temporare – după zona centrală și cea ultracentrală.

Citește și: Un cartier „aerisit”, cu parc, spații verzi și mai multe stații de metrou. Ce chirii cer proprietarii

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photo-home-flats-image19709255

Acces spre Universitate, dar și spre Herăstrău
Potrivit lui Bogdan Mihai, consilier imobiliar în cadrul agenției Dion Imobiliare, un avantaj important al acestui cartier constă în faptul că este perceput ca o zonă liniștită – de către potențialii chiriași, dar și de către cumpărători. (Nu este de mirare, așadar, că cei care au locuit aici decid adesea să rămână în zonă.) Un alt punct forte este reprezentat, desigur, de apropierea de parcul Moghioroș. Nu este de neglijat nici apropierea de magazine și centre comerciale, dar și de campusul universitar din Piața Leu, de Grădina Botanică și chiar de Universitate – cele din urmă având o importanță deosebită pentru studenți. Important este, desigur, și accesul la mijloacele de transport în comun (trolee, autobuze, dar și tramvaiul 41, care face legătura atât cu metroul, cât și cu parcul Herăstrău). Reprezentantul Dion Imobiliare recunoaște că, până acum, lipsa accesului la metrou a zonei a constituit, în mod firesc, o „bilă neagră” în ochii chiriașilor; lucrările autorităților la noua stație de metrou promit însă să înlăture această obiecție.

Apartamentele cu două camere, cele mai căutate
La o analiză asupra ofertelor listate pe Imobiliare.ro, reiese că pretențiile proprietarilor din Drumul Taberei sunt foarte apropiate de pragul minim consemnat pe categorii de apartamente la nivel de București. Astfel, o garsonieră mobilată și utilată, în suprafață de 32 de metri pătrați, în bloc vechi, poate fi închiriată cu puțin peste 150 de euro (700 de lei), în vreme ce prețurile cerute pentru apartamentele cu două camere pornesc de la 200 de euro pe lună – pentru o unitate locativă de 50 de metri pătrați, cu toate dotările necesare, situată în zona parcului Moghioroș, proprietarul solicită o sumă de 215 euro pe lună. Pe segmentul locuințelor cu trei camere, pretențiile pornesc de la 250 de euro pe lună. Cu această sumă poate fi închiriată, spre exemplu, o unitate locativă cu o suprafață de 70 de metri pătrați, în zona Valea Oltului; aceasta are însă doar bucătăria mobilată și utilată. În zona Favorit, un apartament de 68 de metri pătrați, complet mobilat, are un preț cerut de 290 de euro pe lună.

În general vorbind, pe segmentul apartamentelor vechi, cele mai căutate în rândul chiriașilor rămân locuințele cu două camere. „Decât să iei o garsonieră, mai bine iei un apartament cu două camere, iar prețul e tot pe acolo”, notează Bogdan Mihai. Acesta punctează că, spre deosebire de perioada de boom, chiriașii au acum pretenții mai ridicate, își doresc locuințe mobilate și dotate modern.

Părerile cititorilor
2 păreri
  • Liviu Alexandru

    As vrea sa stiu in ce zona din drumul taberei e facuta poza si eu doresc sa ma mut in acest cartier minunat

  • Coana Chiritza

    Chiriile sunt mici in Drumul Taberei de cand au inceput lucrarile la metrou.
    In zona, circulatia a fost foarte grea inca din 1990, dar de cand cu restrictiile, transeele si bulibaseala de la Razoare (unde directiile se schimba incrucisat)este exasperanta! Doamne fereste sa vrei sa te deplasezi zilnic cu masina (pentru un busines, zic, nu de placere), falimentul + depresia sunt garantate! De-aia sunt acum preturi mici. Inainte erau mari, desi apartamentele dinainte de ’77 (mici si fara WC de serviciu la 3 camere) nu le justificau.
    Parcul Moghioros este, si el, de mai bine de un an (nu stau in zona, poate sunt doi ani)intr-o perpetua renovare, fiind inchis…
    Deci:
    1. Preturile nu sunt atat de mici cat ar trebui;
    2. Linistea este sublima dar lipseste cu desavarsire;
    3. Transportul a fost o problema, acum e o catastrofa!
    4. Daca, vreodata, va circula metroul prin zona, se vor reface drumurile, va disparea noroiul, se va da in folosinta parcul, etc… chiriile vor fi exorbitante!

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Ce trebuie să știi despre viza de flotant. Acte necesare și alte informații utile

Te-ai mutat într-o locuință închiriată, în gazdă sau la cămin, iar acum ai nevoie de o viză de flotant? Iată cum o poți obține.  Viza de flotant este un...

citește mai departe
Ce verifici la vizionare? Recomandările expertului când vrei să închiriezi o locuință

Ai căutat o locuință online, ai găsit câteva opțiuni care par să ofere toate lucrurile pe care ți le dorești și acum te pregătești de vizionare. Am discutat cu...

citește mai departe
Cum cerni anunțurile de închiriere pentru a-ți găsi locuința perfectă? Sfatul expertului în imobiliare

Ai pornit în goana după chirie și acum ai ajuns în etapa în care cauți printre numeroasele anunțuri publicate online cu proprietăți de închiriat în speranța că vei găsi...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în București

Ai intrat deja în goana după chirie sau îți aduni acum forțele să intri în cursa care te va aduce față în față cu locuința perfectă pentru tine? Secretul...

citește mai departe