Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
25 Mai 2020

E oficial: ansamblul din Mamaia unde poți achiziționa un apartament de vacanță sau propria cameră de hotel va fi o construcție „verde”

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 25 Mai 2020

Proiectul va cuprinde 290 de apartamente și 730 de camere de hotel, alături de o serie de facilități complementare, printre care și o plajă privată.

Dezvoltatorul imobiliar Nordis Group a anunțat obținerea precertificării GREEN Homes pentru proiectul Nordis Mamaia 5***** – un ansamblu imobiliar multifuncțional, format din hotel de cinci stele și apartamente rezidențiale, amplasat în zona de nord a stațiunii Mamaia. Complexul va cuprinde 730 de camere de hotel și 290 de apartamente, iar lucrările vor fi finalizate în 2021. Reprezentanții companiei dezvoltatoarea au precizat, de asemenea, că intenționează să obțină aceeași certificare și pentru celelalte proiecte din portofoliu.

„Apreciem determinarea și implicarea Nordis Group în creșterea standardului pentru dezvoltarea de proiecte performante și sustenabile. Salutăm angajamentul de a certifica întregul portofoliu, ceea ce presupune o creștere semnificativă a numărului de clădiri prietenoase cu mediul înconjurător și mai sănătoase pentru ocupanți. Sistemul de certificare GREEN Homes este cel mai robust de acest tip aplicabil clădirilor rezidențiale, cu recunoaștere a efortului de a construi sustenabil, la nivel național și european.”

Steven Borncamp, membru fondator Romania Green Building Council

 

Citește și: Investiție plus „locuință” de vacanță: cum ar fi să ai propria cameră de hotel pe litoral, care să-ți aducă venituri, dar pe care să o și poți folosi?

Revitalizarea unui fost teren industrial

Oferită de Romania Green Building Council, certificarea menționată atestă atingerea unui nivel superior de sustenabilitate, prin asumarea și întrunirea criteriilor și obiectivelor de performanță energetică și responsabilitate față de mediu aferente acestei etape. Un rol important în obținerea certificării GREEN Homes constă în aceea că, prin dezvoltarea ansamblului imobiliar, este revitalizat un teren industrial dezafectat – fapt ce are astfel un impact pozitiv asupra întregii comunități.

Designul abordat pentru construcție și tipul de materiale selectate țin cont de cele mai înalte norme de calitate pentru o clădire verde. Materialele şi finisajele au conţinut redus de compuşi organici volatili toxici, pentru o calitate superioară a mediului interior şi impact pozitiv asupra sănătăţii locuitorilor. Construcția beneficiază și de unități sanitare cu consum redus de apă, irigații eficiente și spații verzi cu plante ușor adaptabile și mentenanță redusă. De menționat aici este intenția dezvoltatorului de a aduce natura în interiorul spațiului locuit, prin plante și vegetație diversă.

„Suntem încântați că am obținut pre-certificarea GREEN Homes pentru Nordis Mamaia 5*****. Este unul dintre cele mai importante proiecte ale noastre și ne dorim să oferim servicii de cea mai înaltă calitate și, în egală măsură, să avem grijă, în cel mai bun mod posibil, de natură și de mediul înconjurător. Suntem atenți cu fiecare proiect al nostru pentru că știm cât de important este să protejăm resursele pe care le avem. Construcțiile din portofoliul Nordis Group pun pe piața locală clădiri de o calitate excepțională, iar încrederea acordată de Consiliul Român pentru Clădiri Verzi ne onorează.”

Emanuel Postoacă, președinte Nordis Group

 

Ansamblul este prevăzut cu soluții de iluminare de tip LED în toate spațiile de tip recepție, holuri de etaj, zonă comercială, SPA, în exterior, dar și în interiorul camerelor din fiecare clădire. Construcția va beneficia de un sistem performant de termoizolare, iar, pentru a diminua efectul de „insulă de căldură urbană”, care accentuează canicula și valurile de căldură din spațiile locuite, vor fi instalate pe lângă acoperișul verde, și terase înierbate. Clădirea va beneficia, de asemenea, de un grad ridicat de eficiență energetică, ceea ce, pe termen lung, va echivala cu un consum redus de energie – și facturi pe măsură.

În ceea ce privește transportul alternativ, proiectul este prevăzut cu stații pentru încărcarea mașinilor electrice și alte măsuri pentru încurajarea soluțiilor de mobilitate sustenabilă.

Certificarea GREEN Homes: avantaje pentru mediu și utilizatori

Sistemul de certificare GREEN Homes este recunoscut la nivel internațional și se află în proces de implementare în alte 12 țări, prin programul „SMARTER Finance for Families”. Acesta încurajează construirea de locuințe de calitate superioară, cu beneficii financiare pentru ocupanți. Conceptul a fost creat pentru a combate provocările de ordin social, economic și de mediu cu care România se confruntă, precum defrișatul ilegal, utilizarea excesivă a resurselor naturale finite, folosirea de materiale toxice, practicile deficitare de gestionare a deșeurilor generate atât în etapa de șantier, cât și în cea de exploatare a clădirilor.

Scopul GREEN Homes este sprijinirea creării de locuinţe verzi printr-un program de certificare credibil, eficient din punct de vedere al costului. Acesta reprezintă o oportunitate pentru investitori și dezvoltatori de a-și diferenţia proiectele prin calitate și performanţa de mediu, aducând în același timp beneficii financiare pentru clienţi.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Apartamente cu GRĂDINĂ, inclusiv cu TVA REDUS, de vânzare în EnVogue Residence – Iuliu Maniu, zona Militari! (P)

Având două sau trei camere, unitățile locative de acest tip sunt disponibile pentru mutare imediată, iar unele se încadrează atât în plafonul de preț prevăzut pentru achitarea unei cote...

citește mai departe
Cum se văd vânzările de apartamente de la etajul 19? (P)

Sfârșitul anului aduce în lumina reflectoarelor unul dintre proiectele cele mai impunătoare din București, ansamblul Global Residence Monolitului aflat lângă stația de metrou Mihai Bravu, un complex cu regim...

citește mai departe
Un nou ansamblu rezidențial în estul Capitalei. Apartamentele s-au pus în vânzare săptămâna aceasta

HILS Development, dezvoltator cu peste 4.000 de apartamente în portofoliu, lansează un nou proiect rezidențial. HILS Sunrise va fi construit în imediata apropiere a stației de metrou Anghel Saligny...

citește mai departe
Chirie în două dintre proiectele noi din București. Ai de ales din 120 de locuințe

Dezvoltatorul imobiliar Prime Kapital își rezervă stocul de locuințe finalizate în București pentru o ofertă de închiriere, cu contribuția financiară a unor investitori instituționali. Tranzacția inițială cuprinde aproximativ 120...

citește mai departe
Dacă vrei o locuință aici, ar fi bine să te grăbești. Gradul de contractare a ajuns la 98% în prima jumătate a anului

În ansamblul Greenfield Băneasa, aflat în continuă dezvoltate în zona de nord a Capitalei încă din anul 2007, gradul de contractare a ajuns în prima jumătate a acestui an...

citește mai departe