Un grup de persoane fizice colaborează pentru construcția a 500 de locuințe cu o cameră, situate în diferite zone ale Bucureștiului.
Trecerea pieței rezidențiale autohtone la o nouă etapă devine tot mai evidentă. Dacă în perioada de boom dezvoltatori reputați construiau apartamente cu suprafețe generoase, acum intră în scenă micii developeri, care se concentrează pe locuințe mai mici. Un exemplu în acest sens este dat de un nou proiect rezidențial, lansat de Grupul Imobiliar Premier. Conceput și dezvoltat de un grup de persoane fizice, Studio Plus va aduce pe piața bucureșteană un număr de 500 de garsoniere cu suprafețe cuprinse între 28 și 46 de metri pătrați utili. Prețurile locuințelor variază între 25.000 și 40.000 de euro (sumele includ TVA de 5%) și se adresează în mod special tinerilor care își doresc o locuință spațioasă, amplasată într-o zonă cu un bun acces la mijloacele de transport în comun.
3 milioane de euro pentru primele 250 de locuințe
Noutatea adusă de ansamblul Studio Plus constă în faptul că unitățile locative ce-l compun nu fac parte dintr-un ansamblu rezidențial compact, ci sunt dispersate în mai multe clădiri ce vor fi finalizate în perioada următoare în mai multe zone din sudul Capitalei. Cea dintâi etapă de dezvoltare cuprinde 250 de garsoniere și presupune o investiție de trei milioane de euro, potrivit lui Cătălin Grigore, managerul Premier Imobiliare. Primul bloc, format din 60 de garsoniere, este amplasat în zona Brâncoveanu-Luică și urmează să fie dat în folosință chiar în această lună. Potrivit lui Grigore, 90% dintre locuințe au fost deja contractate.
Finalizare completă până în 2012
Cea de-a doua zonă unde se va dezvolta proiectul Studio Plus este Berceni-Metalurgiei. Aici a început deja construcția a două blocuri ce vor cuprinde 150 de garsoniere. Potrivit estimărilor oficiale, locuințele vor fi livrate în luna septembrie a anului viitor. Ultimele 40 de garsoniere din prima etapă vor fi dezvoltate în zona Șoseaua Olteniței-Ira. Termenul de finalizare pentru acestea este începutul lunii mai 2011.
A doua fază a proiectului vizează construcția unui număr de 250 de garsoniere, în trei sau patru mini-ansambluri din sudul Capitalei. Acestea vor fi livrate în perioada 2011-2012, potrivit lui Grigore.
Adriana Lefter
La https://www.imobiliare.ro/apartamente-noi/apartamente-noi-la-1-000-de-euro-pe-metru-patrat-util-unde-le-gasesti_db/ puteti gasi mai multe detalii despre zona de sud a Capitalei. Pentru date concrete despre anumite proiecte, va invitam sa contactati una dintre agentiile ce activeaza aici. Va dorim succes!
florin
vreau detalii despre aceasta zona , pret , daca sunt finalizate prin ce banca se poate obtine mai usor creditul si tot restul , multumesc !
Nelu Ardelean
Doresc mai multe informati despre aceste apartamente (garsoniere), daca este posibil si cateva poze.
Multumesc anticipat!
Nelu A.
petu corina
doresc mai multe informatii,dar si despre cele de pe luica…multumesc