În 2021, dezvoltatorul ansamblurilor Cortina a vândut locuințe în valoare de peste 90 de milioane de euro. Compania continuă investițiile

scris de Adriana Lefter in categoria Ştirea zilei
Publicat pe: 27 Ianuarie 2022, Ultima actualizare: 07 August 2024

Lucrările la două dintre proiectele în care au fost tranzacționate proprietăți au început chiar anul trecut.

Dezvoltatorul autohton Eden Capital Development a anunțat că anul trecut a vândut locuințe în valoare de peste 90 de milioane de euro în ansamblurile pe care le dezvoltă în București, media unei tranzacții fiind de peste 120.000 de euro. Locuințele tranzacționate fac parte din ansamblurile Cortina North, Cortina Academy, Delta City și Cortina126. Pentru două dintre aceste proiecte, respectiv Cortina North, o investiție de peste 60 milioane de euro doar în prima fază de constructie, și Cortina126, care în final va presupune costuri de dezvoltare care vor depăși 25 de milioane de euro, lucrările de construcție au început în 2021.

„Evoluția vânzărilor din 2021, într-o piață din ce în ce mai concurențială, ne dă încredere că produsele pe care Eden Capital Development le oferă sunt pe măsura așteptărilor cumpărătorilor de rezidențiale. Strategia noastră de a dezvolta progresiv, acordând astfel o atenție deosebită calității locuințelor din fiecare proiect în parte, ne-a ajutat să construim casele potrivite pentru momentul și nevoile potrivite. În 2021 am început proiecte în valoare de circa 90 de milioane de euro, iar planurile pentru acest an vizează continuarea investițiilor pe piața rezidențială din București, unde am devenit deja un reper din punct de vedere al calității locuințelor pe care le construim.”

Elena Dumitrache, Eden Capital Development

 

Citește și:
Două noi proiecte rezidențiale în nordul Capitalei, dezvoltate de o companie românească. Vor aduce pe piață 800 de apartamente

Investițiile continuă

În 2021, dezvoltatorul a reușit să finalizeze ansamblul rezidențial Delta City, pentru care a început semnarea contractelor de vânzare-cumpărare. Delta City este o investitie preluată la un alt jucător, proiectul fiind ulterior adaptat nevoilor actuale ale pieței.

În ceea ce privește planurile pentru 2022, compania își propune finalizarea și livrarea primei faze de construcție din Cortina North și continuarea lucrărilor la faza a doua a proiectului, ridicarea structurii și realizarea într-un ritm susținut a construcției Cortina126, precum și începerea unui nou proiect de amploare în zona Iancu Nicolae din Capitală.

„Într-un context în care piața se confruntă cu dificultăți legate de disponibilitatea forței de muncă, de creșterea prețurilor materialelor de construcții, de stocurile furnizorilor sau de contextul politic european, pentru noi există o serie de oportunități. Ne propunem astfel să diversificăm paleta de concepte pe care le aducem pe piața rezidențială și să începem încă 2-3 șantiere pe terenurile pe care le deținem deja în portofoliu. Dorința noastră este să venim cu proiecte inovatoare, care să ofere facilități suplimentare față de ansamblurile pe care le avem deja în portofoliu.”

Elena Dumitrache, Eden Capital Development

 

Despre Eden Capital Development
Având capital integral românesc, este prezentă pe piața rezidențială din București din anul 2009 și are în portofoliu, sub marca Cortina, cinci ansambluri finalizate sau aflate în curs de dezvoltare – Cortina Residence, Cortina Academy, Cortina North, Cortina 126 și Cortina Forest. Sub acest brand portofoliul companiei include aproximativ 2.900 de apartamente premium și de lux, cu facilități multiple, în jurul cărora sunt concentrate comunități exclusiviste, întemeiate pe valori comune. Separat de conceptul Cortina, compania a mai dezvoltat ansamblurile Dinamic City (166 de apartamente), Four City North (568 de apartamente) și Delta City (333 de apartamente).
Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Încep lucrările pentru un nou ansamblu în Sectorul 1. Ai zonă de promenadă pe malul lacului și spațiu dedicat pentru yoga și pilates

În luna august încep lucrările pentru ansamblul rezidențial Corallis, localizat în zona Petrom City din nordul Bucureștiului. KÉSZ România urmează să investească peste 51 de milioane de euro în...

citește mai departe
Gică Popescu, Dan Petrescu și Cristina Neagu au investit în acest proiect. Dezvoltatorul construiește 250 de apartamente noi

Dezvoltatorul imobiliar My Place Residence North a lansat a doua fază a proiectului MyPlace North care va include 250 de apartamente. Din totalul acestora, 55% au fost vândute deja,...

citește mai departe
Apartamente cu GRĂDINĂ, inclusiv cu TVA REDUS, de vânzare în EnVogue Residence – Iuliu Maniu, zona Militari! (P)

Având două sau trei camere, unitățile locative de acest tip sunt disponibile pentru mutare imediată, iar unele se încadrează atât în plafonul de preț prevăzut pentru achitarea unei cote...

citește mai departe
Cum se văd vânzările de apartamente de la etajul 19? (P)

Sfârșitul anului aduce în lumina reflectoarelor unul dintre proiectele cele mai impunătoare din București, ansamblul Global Residence Monolitului aflat lângă stația de metrou Mihai Bravu, un complex cu regim...

citește mai departe
Un nou ansamblu rezidențial în estul Capitalei. Apartamentele s-au pus în vânzare săptămâna aceasta

HILS Development, dezvoltator cu peste 4.000 de apartamente în portofoliu, lansează un nou proiect rezidențial. HILS Sunrise va fi construit în imediata apropiere a stației de metrou Anghel Saligny...

citește mai departe