Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
5 Decembrie 2023

În cât timp se vinde un apartament în orașul tău?

scris de Corina Varlan in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 05 Decembrie 2023

Te gândești să vinzi un apartament sau ai scos deja pe piață o locuință și cauți un cumpărător? Trebuie să ai așteptări realiste cu privire la perioada de timp necesară pentru finalizarea tranzacției. Îți venim în ajutor cu cele mai noi date legate de acest subiect și îți oferim și câteva sfaturi utile pentru a-ți asigura succesul în identificarea rapidă a cumpărătorilor.

Durata de timp necesară pentru găsirea unui cumpărător a crescut, în intervalul iulie-septembrie, în cinci dintre cele șase mari orașe analizate în cadrul celui mai nou raport Imobiliare.ro Market 360 “Piața imobiliară rezidențială, T3 2023”, dacă ne raportăm la intervalul similar din 2022.

Proprietarii din Constanța așteaptă cu peste 20 de zile în plus identificarea celor are le vor achiziționa locuințele. La nivelul pieței locale se întâlnește, la ora actuală, a doua cea mai lungă perioadă de vânzare, de 87 de zile, după cea din Cluj-Napoca.

Sursă: Raport Imobiliare.ro Market 360 “Piața imobiliară rezidențială, T3 2023”

Orașul unde prețul mediu atinge cel mai înalt nivel din țară este și cel în care aștepți, în medie, trei luni până la finalizarea tranzacției. Chiar și în aceste condiții, perioada de vânzare a apartamentelor a scăzut considerabil în Cluj-Napoca în ultimele 12 luni.

La polul opus se află Iașiul, oraș unde durata de timp necesară identificării unui cumpărător a crescut cu doar patru zile. Un apartament de pe piața locală se vinde, în medie, în 43 de zile.

Pentru proprietarii din București și pentru cei din Timișoara așteptarea cumpărătorului ia sfârșit în aproximativ două luni.

Sfaturi utile când vrei să găsești cumpărător cât mai repede

Există o serie de aspecte pe care trebuie să le ai în vedere, dacă vrei să finalizezi tranzacția cât mai rapid. În primul rând, trebuie să ai grijă ca proprietatea să nu fie supraevaluată. Poți să ajungi într-o astfel de situație dacă ești atașat emoțional de locuință, dacă te lași influențat de prețurile la care și-au vândut cunoștințele alte proprietăți sau dacă pur și simplu nu ești informat pe deplin cu privire la adevărata valoare a locuințelor similare disponibile în aceeași zonă.

Pentru a obține o perspectivă realistă în privința valorii unui apartament, poți să utilizezi instrumentul prețExpert pus la dispoziția proprietarilor de Imobiliare.ro. Îl poți accesa aici.

Anunțul de vânzare este, de asemenea, extrem de important în identificarea potențialilor cumpărători. Cei care aleg să îl redacteze pe cont propriu sunt sfătuiți să evidențieze cât mai bine beneficiile care vin la pachet cu locuința și să includă cât mai multe detalii despre proprietate. Atenție! Cosmetizarea exagerată a anunțului poate să îndepărteze potențialii cumpărători în momentul vizionării.

Fotografiile aferente anunțului pot face diferența când vine vorba despre obținerea unei vizionări. Este important ca locuința să fie cât mai curată și să fie prezentată într-o lumină cât mai atractivă, având în vedere faptul că poate să intre în competiție pentru atenția potențialilor cumpărători cu zeci de alte proprietăți similare.

Sunt și unele aspecte care pot ajunge să îndepărteze potențialii cumpărători în momentul vizionării, cum ar fi un miros neplăcut sau prea mult zgomot în apartament. Poți identifica sursa mirosului și îl poți elimina și poți închide geamurile la vizionare, dacă locuința se află pe un bulevard aglomerat.

Mici îmbunătățiri aduse apartamentului pot ajuta, la rândul lor, la găsirea mai rapidă a cumpărătorului. Simpla zugrăvire a pereților poate face diferența. Este recomandat să eviți, însă, culorile puternice pentru că nu sunt pe placul tuturor. Găsești aici și alte sfaturi utile care te pot sprijini în vânzarea unei proprietăți.

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Vinzi repede, la cel mai bun preț. Sfaturi de home staging de la un specialist cu peste 25 de ani de experiență în imobiliare

Cauți un cumpărător? Apelează la home staging și-l vei găsi în cel mai scurt timp. Mai mult, vei vinde proprietatea cu cel mai bun preț, spune Iulian Niculae, Realtor...

citește mai departe
Merită să-ți renovezi locuința înainte să o vinzi? Află câți bani poți obține în plus

Ai un apartament în București pe care te gândești să îl scoți la vânzare? Probabil că ai luat deja în calcul ideea de a-l moderniza puțin pentru a-l pregăti...

citește mai departe
Care a fost cartierul cu cele mai ieftine apartamente in luna aprilie?(Imobiliare la minut)

“Imobiliare la minut”- rubrica oferita in parteneriat cu Napoca FM. Tema emisiunii de astazi: Care a fost cartierul cu cele mai ieftine apartamente in luna aprilie? Conform datelor oferite...

citește mai departe