Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
23 ian. 2017

Inovație: sistemul de încălzire pe bază de gheață!

scris de Adriana Lefter in categoria Home & Deco, Ştiri imobiliare

Noua tehnologie poate fi combinată cu succes cu un panou solar.

Compania germană de construcții HUF HAUS, specializată în construcția de case modulare (foto), a obţinut, în cadrul competiției Association of Gas Safety Managers (AGSM) Supplier Excellence Awards 2016, distincţia „Home of the Future” pentru instalaţia sa de încălzire pe bază de gheaţă. Acest sistem inovator vine în sprijinul ideii că un mod de viaţă sustenabil poate fi obţinut cu ajutorul arhitecturii contemporane şi al tehnologiilor de ultimă generație, explică reprezentanții companiei.

Inovatie: sistemul de incalzire pe baza de gheata!

 

„Este o mare onoare pentru noi să primim trofeul «Home of the Future», acesta venind ca o recunoaştere a eforturilor depuse de specialiştii noştri în vederea dezvoltării constante de noi tehnologii care să îndeplinească dorinţele clienţilor noştri. Prin efortul lor şi cu ajutorul partenerilor noștri de încredere, HUF HAUS a devenit un reper al arhitecturii moderne în întreaga lume, cu o tradiție în excelență de peste un secol.”

Georg Huf, Managing Director HUF HAUS

Britanicii, primii beneficiari

Prima soluție de acest tip a fost instalată într-o casă-showroom deschisă de HUF HAUS în Weybridge, Surrey (Marea Britanie), şi a fost proiectată în colaborare cu Viessmann. Sistemul include unul sau mai multe bazine umplute cu apă şi montate în pământ, dotate cu o tehnologie de extragere și regenerare a căldurii. În timpul procesului de tranziţie a apei în gheaţă, energia este acumulată, iar un astfel de bazin generează echivalentul căldurii rezultate din aproximativ 100 de litri de combustibil. Împreună cu un panou solar, această tehnologie inovatoare reprezintă o sursă de căldură de sine stătătoare.

Intrare pe piața românească

În a doua parte a anului trecut, HUF HAUS a deschis primele două case de prezentare din România, în cadrul ansamblului rezidențial premium Dumbrava Vlăsiei. Componentele ambelor construcții au fost produse întrutotul în fabrica companiei din Hartenfels, Germania, procesul de asamblare fiind coordonat integral de o echipă de specialiști proprii. Cele două case reprezintă două modele diferite din portofoliul companiei, însă proiectele pot fi adaptate la cerințele și preferințele fiecărui client. Prețul de achiziție pentru acest gen de locuințe variază în funcție de preferințele clienților (dimensiuni și facilități). În varianta standard oferită de constructor, cel mai ieftin model costă 1,3 milioane de euro (cu mobilier și toate facilitățile incluse), iar cel mai scump ajunge la trei milioane de euro (cu toate facilitățile incluse).

Părerile cititorilor
5 păreri
  • Pacurat

    1.3 mil€/casa cu sistem cu tot?
    1,3 mil€ numai sistemul de incalzire ?

  • Cristi

    Pompa de caldura cu puffer subteran, probabil la minim 2m. Interesant de aflat detalii. Cu putin curaj putem incerca si noi.

  • Stan jean

    Cred ca este principiul unei pompe de caldura.

  • Bruno Mihailescu

    Super interesant…asta este viitorul.
    Si vedeti ce tehnologii mai exista.

  • florin

    E ok, dar cam scumpica. Totusi mai multe detalii?

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată.

S-ar putea să te mai intereseze și
Inovație: Casa care produce mai multă energie decât consumă! FOTO

Supranumită „casa viitorului”, construcția a fost ridicată de o companie activă și pe piața din România. Tehnologia evoluează, iar, odată cu ea, și standardele în materie de construcții. Jucători...

citește mai departe