/

Întabularea: întrebări frecvente

Când sunt necesare cadastrul şi întabularea? În vederea efectuării unei tranzacţii sau constituirii unei ipoteci, bunul imobil trebuie înregistrat în Cartea Funciară (Întabularea). Aceste formalităţi trebuie îndeplinite atât pentru teren cât şi pentru casă. Cum se realizează întabularea imobilului la BCF (Birou de Carte Funciară) de care acesta aparţine? Dosarul avizat la Oficiul de Cadastru […]

Când sunt necesare cadastrul şi întabularea?

În vederea efectuării unei tranzacţii sau constituirii unei ipoteci, bunul imobil trebuie înregistrat în Cartea Funciară (Întabularea). Aceste formalităţi trebuie îndeplinite atât pentru teren cât şi pentru casă.

Cum se realizează întabularea imobilului la BCF (Birou de Carte Funciară) de care acesta aparţine?

Dosarul avizat la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară se transmite către BCF, unde este înscris în Cartea Funciară şi se emite încheierea de intabulare a imobilului.

a întabula = a înscrie definitiv un drept de proprietate sau un drept real imobiliar în cartea funciară.

Cât durează întabularea la Biroul de Carte Funciară?

Aproximativ 15 zile de la data la care dosarul a fost primit de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

Când este necesară executarea documentaţiei de cadastru, respectiv acordarea numărului cadastral?

  • în cazul înstrăinării imobilului, respectiv vânzare, donaţie, moştenire
  • în situaţia în care se doreşte o garanţie mai sigură asupra dreptului de proprietate a imobilului
  • în situaţia în care se doreşte instituirea unei ipoteci asupra imobilului.

Ce documente (cadastrale) se realizează în cadrul tarifului perceput?
Dosarul cu numărul cadastral acordat de Oficiul de cadastru, care conţine:

  • Fişa corpului de proprietate
  • Plan de amplasament şi delimitare a corpului de proprietate cu figurarea vecinătăţilor şi calculul suprafeţei în cazul terenurilor (curţilor)
  • Plan de încadrare în zonă
  • Tabel delimitare vecinătăţi
  • Memoriu tehnic
  • Copii acte puse la dispoziţie de proprietar.

Cât durează executarea şi obţinerea numărului cadastral şi încheierea de întabulare?

Pentru apartamente la bloc: aproximativ 6 săptămâni
Pentru case la curte: 2-2,5 luni.

Claudia Ciuta