/

Investește echilibrat și ține cheltuielile sub control. Recomandări de la CEO-ul unei companii de consultanță imobiliară din București

Nu sta cu toți banii cash pentru că în fiecare zi ei se pot devaloriza, mai bine investește echilibrat și ține costurile sub control. Acestea sunt doar câteva dintre recomandările făcute de CEO-ul unei companii de consultanță imobiliară din București în cea mai nouă ediție a emisiunii imoExpert. „Ideea de a sta așa la încurajarea […]

Nu sta cu toți banii cash pentru că în fiecare zi ei se pot devaloriza, mai bine investește echilibrat și ține costurile sub control. Acestea sunt doar câteva dintre recomandările făcute de CEO-ul unei companii de consultanță imobiliară din București în cea mai nouă ediție a emisiunii imoExpert.

„Ideea de a sta așa la încurajarea tuturor profeților apocaliptici care spun – ține banii, nu face nimic, nu cumpara nimic – este total greșită”, este de părere Daniel Tudor, CEO-ul și fondatorul The Concept. El consideră că, la ora actuală, există premisele apariției unei inflații puternice.

„Dacă tu ții banii cash, în fiecare zi îi devalorizezi. E ca și cum ai muri lent. Nu ține nici toți banii în cash, nici toți banii în investiții imobiliare sau în acțiuni, ci investește diversificat. Ține-ți o pernă de cash care să îți asigure cheltuielile pe cât vrei tu, 6-12-24 de luni, și diferența investește-o în cât mai multe tipuri de asset-uri. De exemplu, poți să cumperi imobiliare premium, poți să cumperi imobiliare upper-medium, poți să cumperi imobiliare pentru medium market aproape de o zonă de birouri, poți să cumperi acțiuni”, a mai explicat Tudor, menționând că la nivel națională imobiliarele rămân cele mai apreciate active.

URMĂREȘTE INTEGRAL CEA MAI NOUĂ EDIȚIE IMOEXPERT

El le oferă câteva sfaturi și chiriașilor pentru această perioadă. „La capitolul consum, le recomand să își reducă cheltuielile și, dacă totuși în continuare chiria e prea împovărătoare, le recomand să se ducă la o chirie mai mică. Sunt opțiuni. Poți tot timpul, dacă stai la un 3 camere, să te muți la un 2 camere sau dacă ești mai tânăr, la început, și tocmai te-ai mutat singur într-un apartament cu 2 camere, poți să mai dai o cameră unui prieten și să împarți chiria”, a explicat Daniel Tudor în cadrul celei mai noi ediții imoExpert.

„Le recomand să nu lase cumva cheltuielile să crească mai repede decât veniturile lor, iar dacă veniturile au scăzut, atunci clar trebuie să facă și cheltuielile să scadă și să nu intre neapărat în economii sau în banii pe care îi au deoparte, pentru că e bine să îi păstrezi pentru investiții. E o recomandare de bază pentru prosperitate pe termen lung”, a adăugat acesta.

Corina Varlan
Corina VârlanContent Manager · Imobiliare.ro

Cu o experiență de 14 ani în presa online, comunicare și content marketing, s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu aproape 8 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași, pe care îi ține la curent cu cele mai noi informații din sectorul de real estate.