/

Investiție de 24 milioane euro în ultima etapă de dezvoltare a proiectului Paltim din Timișoara

Proiectul imobiliar mixed-use Paltim din Timișoara intră în ultima etapă de dezvoltare.

proiectul imobiliar mixed-use din timisoara construit pe terenul fostei fabrici de palarii paltim

Situat în apropierea râului Bega, a Parcului Central și a centrului istoric al Timișoarei, proiectul Paltim intră în etapa finală de dezvoltare, iar Speedwell Development pregătește o investiție de aproximativ 24 de milioane de euro. Finanțarea va asigura construcția unei noi clădiri cu 108 locuințe și aproximativ 1.200 de metri pătrați de spații comerciale. 

Noua etapă va completa proiectul mixed-use dezvoltat pe amplasamentul fostei fabrici de pălării PALTIM. Dezvoltatorul promite să extindă spațiile verzi și să amenajeze un al doilea loc de joacă.

„Vedem tot mai clar că, atunci când aleg o locuință, cumpărătorii analizează proiectul în ansamblul său și acordă o importanță sporită calității spațiilor exterioare, facilităților disponibile și accesibilității pietonale”, spune Mădălina Arsene, Director de Vânzări Speedwell Development.

Noile locuințe vor avea suprafețe utile cuprinse între aproximativ 37 și 115 metri pătrați. Oferta cuprinde garsoniere și apartamente cu una, două, trei și patru camere, toate prevăzute cu terase private.

Ansamblul include și două clădiri industriale păstrate și restaurate. Una dintre ele a fost deja reabilitată, iar cea de-a doua, denumită Paltim Pulse Villa, se apropie de finalizare. Clădirea are o suprafață de 640 de metri pătrați și este disponibilă pentru vânzare sau închiriere.

Dezvoltatorul imobiliar Speedwell este activ pe piața din România de peste un deceniu, perioadă în care a construit peste 5.500 de apartamente, în proiecte evaluate la circa 2 miliarde de euro. Compania, cu origini belgiene, este prezentă în București, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Râmnicu Vâlcea, iar din 2024 s-a extins și în Polonia. 

Avatar photo
Imo ExpertEchipa editorială · Imobiliare.ro

Imobiliare.ro este site-ul de imobiliare din România cu cea mai mare încredere în rândul utilizatorilor. Imobiliare.ro promite celor care își caută o locuință, cumpărători și chiriași, cea mai bună experiență de căutare și îi ajută să ia cea mai bună decizie pentru a găsi casa ideală. Totodată, Imobiliare.ro este principalul furnizor de date și statistici imobiliare pentru presa din România, comunicând cu regularitate analize, rapoarte și indici despre evoluția pieței imobiliare.