/

Lux în stil baroc în inima Bucureștiului: oportunitate de investiție, la preț redus

Adevărate „bijuterii” arhitectonice, vilele vechi din Capitală pot reprezenta o atracție pentru „colecționari”. Perioada de recesiune a dus la apariția a numeroase oportunități pe piața imobiliară – și nu numai. Acest lucru este valabil și pentru segmentul proprietăților de lux din Capitală – unele dintre acestea pot fi achiziționate acum la prețuri semnificativ mai mici […]

Adevărate „bijuterii” arhitectonice, vilele vechi din Capitală pot reprezenta o atracție pentru „colecționari”.

Perioada de recesiune a dus la apariția a numeroase oportunități pe piața imobiliară – și nu numai. Acest lucru este valabil și pentru segmentul proprietăților de lux din Capitală – unele dintre acestea pot fi achiziționate acum la prețuri semnificativ mai mici decât cele din perioada de boom. Acesta este cazul vilei din imagini, listată pe Imobiliare.ro (aici și aici poți găsi mai multe detalii despre ofertă):

Piata Amzei vila 1

Situată în zona Piața Amzei din Capitală (în apropiere de Piața Romană), proprietatea se distinge prin valoarea sa arhitecturală și istorică. Clădirea cuprinde un total de 30 de camere, dispune de o suprafață utilă de 1.600 de metri pătrați și este amplasată pe un teren de 1.076 de metri pătrați. Vila este disponibilă spre vânzare din anul 2008, iar prețul cerut în prezent de proprietar se ridică la cinci milioane de euro, în scădere de la suma de nouă milioane de euro, cât cerea inițial.

Piata Amzei vila 3
Piata Amzei vila intrare

Imobilul a fost construit la sfârșitul secolului XIX (anul 1900), în stil baroc, după un proiect realizat de către un arhitect francez. În perioada 1993-1995, clădirea a fost complet consolidată și restaurată – tot atunci a avut loc și o extindere a spațiului existent. Atât la exterior, cât și la interior, proprietatea se remarcă prin aspectul său perfect întreținut – lucru greu de regăsit în rândul vilelor vechi din București. Încăperile ample, ferestrele cu vitralii, ornamentele bogate, picturile murale, marmura de Carara și candelabralele din cristal de Bohemia, toate aceste elemente trasează limpede contururile unui ambient aristocratic, perfect pus în evidență de combinația cromatică de alb, roșu și auriu.

Piata Amzei vila 4
Piata Amzei vila 5
Piata Amzei vila 6
Piata Amzei vila 7

Casa are o amprentă la sol de 586 de metri pătrați, fiind formată din trei corpuri de clădire. Curtea de aproape 500 de metri pătrați este amenajată cu gresie de exterior, copaci, verdeață și o terasă. Datorită amplasamentului central și valorii sale istorice și arhitecturale, această proprietate este potrivită ca investiție, putând adăposti atât o reședință privată deosebită, cât și o ambasadă, un club sau un restaurant de lux.

Piata Amzei vila 8
Piata Amzei vila 9
Piata Amzei vila 10
Piata Amzei vila 11

Citește și: O „comoară” de 4,5 milioane de euro în centrul Capitalei: amestec de arhitectură tradițională cu influențe baroce

Adriana DrăgușinEditor · Imobiliare.ro