
În timp ce în alte centre urbane majore din România prețurile apartamentelor noi au crescut chiar și cu 80% în ultimii cinci ani, în principalul oraș de pe litoral scumpirile au apărut, dar într-un ritm mult mai lent.
Prețul mediu solicitat pentru locuințele situate în blocuri noi din Constanța, pentru care lucrările de construcții au fost finalizate în ultimii cinci ani, a ajuns până la finele lunii trecute la 2.112 euro/mp util.
Discutăm despre un avans cu 47% comparativ cu mijlocul primăverii trecute, potrivit Indicelui Imobiliare.ro, instrument care monitorizează de peste 15 ani evoluția pieței rezidențiale din principalele centre urbane prin intermediul celei mai extinse baze de date din țară.
Spre comparație, cel mai rapid ritm de creștere a fost înregistrat în Brașov. Apartamentele noi au ajuns să se vândă în cazul orașului de la poalele Tâmpei cu un preț mediu de 2.717 euro/mp util, după un avans cu 83%.
Și în Iași prețul mediu solicitat cumpărătorilor pe acest segment al pieței rezidențiale s-a apreciat cu 80%, în timp ce în Cluj-Napoca a crescut cu 69%.

Potrivit datelor Imobiliare.ro prezentate în cadrul evenimentului „Imobiliarele se rescriu: Investitori noi, reguli noi, oportunități noi” organizat de Profit.ro, majorări cu peste 60% au putut fi observate în ultimii cinci ani și în Timișoara și în București.

Ce cred cumpărătorii despre prețurile locuințelor?
Cei mai mulți români consideră că prețurile locuințelor sunt, în prezent, foarte mari. Doar 6% dintre cei intervievați în cadrul noului sondaj realizat de Imobiliare.ro în rândul utilizatorilor din platformă consideră că locuințele din România se vând cu prețuri echitabile în timp ce alți 4% spun că proprietățile disponibile pe piața rezidențială sunt chiar accesibile.

În ciuda percepției potențialilor cumpărători, locuințele din România sunt considerate de experți a fi unele dintre cele mai accesibile din regiune. Un studiu Deloitte publicat spre finele anului trecut arăta, de exemplu, că România se află pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Bosnia și Herțegovina și Albania.

Cei mai mulți respondenți care au luat parte la sondajul Imobiliare.ro consideră, de asemenea, că prețurile locuințelor vor continua să crească în următoarea perioadă. Tot de preț depind și scenariile în care potențialii cumpărători ar lăsa prudența la o parte și ar lua rapid decizia de achiziție. Aproximativ 44% dintre cei intervievați ar cumpăra mâine o locuință, dacă ar găsi o ofertă excelentă. Alți 42% ar fi convinși să bată palma cu proprietarul sau dezvoltatorul, dacă prețurile ar înregistrata o scădere cu cel puțin 15%.



