Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
8 Iulie 2019

Pantelimonul și Centrul, zonele fruntașe la tranzacții imobiliare în Sectorul 2. Vezi prețurile DE ACHIZIȚIE

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 09 Iulie 2019

7Pantelimonul si centrul zonele fruntase la tranzactii imobiliare in Sectorul 2

Din punctul de vedere al tranzacțiilor imobiliare consemnate în primul trimestru din 2019, cele mai active două zone din Sectorul 2 al Capitalei au fost Pantelimonul și Centrul; acestea și-au inversat, însă, pozițiile comparativ cu anul 2018.

Cel mai recent raport realizat de Imobiliare.ro și Analize Imobiliare în colaborare cu Primăria Sectorului 2 arată că pe primul loc se situează acum Pantelimonul, cu 197 de achiziții, în valoare de 17,9 milioane de euro, iar pe al doilea se află zona centrală, cu 186 de vânzări, în valoare de 15,5 milioane de euro.

Pantelimon: apartamente și două terenuri pretabile pentru dezvoltări imobiliare

Majoritatea covârșitoare a tranzacțiilor cu imobile înregistrate în Pantelimon, anume 184 din 197, au avut ca obiect apartamente – proprietăți cu o valoare cumulată de 12 milioane de euro. Spre comparație, în perioada analizată a fost achiziționată o singură unitate locativă individuală, ce a costat 0,1 milioane de euro. Interesant este că, deși pe segmentul terenurilor au fost consemnate doar două achiziții, acestea au avut o valoare cumulată de 5,7 milioane de euro – ceea ce înseamnă că este vorba despre loturi de dimensiuni mai mari, destinate, probabil, dezvoltării unor proiecte imobiliare.

Din punctul de vedere al perioadei de construcție, în această zonă relativ tânără a Bucureștiului au fost achiziționate doar apartamente finalizate după anul 1945. În mod firesc, cele construite înainte de cutremurul din 1977 au fost cele mai ieftine, cu o valoare medie de tranzacționare de 1.020 de euro pe metru pătrat util. La ceva distanță s-au situat imobilele ridicate între 1978 și 2000, care au costat 1.170 de euro pe metru pătrat util (în creștere de la 1.100 de euro pe metru pătrat trimestrul trecut). Un preț mediu destul de ridicat, anume 1.420 de euro pe metru pătrat, a fost practicat pe segmentul locuințelor finalizate după anul 2000 – acesta menținându-se, practic, la același nivel ca în ultimul pătrar din 2018.

Zona centrală: mai multe tranzacții față de 2018, dar cu un volum mai redus

În zona centrală a Bucureștiului, de remarcat este faptul că, deși numărul tranzacțiilor încheiate în primele trei luni din 2018 a fost mai mare decât în perioada similară a anului 2018 (186, față de 174 de operațiuni), volumul acestora s-a situat semnificativ sub nivelul atins atunci (15,5 milioane de euro, față de 27 de milioane de euro).

În perioada analizată, tranzacțiile cu apartamente au fost cele mai numeroase și în zona centrală – 151 de operațiuni, cu o valoare de 12,5 milioane de euro. Achizițiile de case și vile, pe de altă parte, au făcut obiectul a 16 de contracte (cu un volum de 2,5 milioane de euro), în vreme ce pe segmentul terenurilor au avut loc doar două achiziții (în valoare de 0,1 milioane de euro). Tranzacțiile cu alte tipuri de imobile au fost în număr de 17 și au avut o valoare cumulată de 0,4 milioane de euro.

Dat fiind faptul că în această zonă din Sectorul 2 se găsesc destule clădiri vulnerabile la seisme, variația prețurilor apartamentelor din punctul de vedere al perioadei de construcție este mai vizibilă decât în alte cartiere. Astfel, apartamentele amplasate în blocuri construite până în 1945 sunt cele mai ieftine, cu un preț de achiziție de 830 de euro pe metru pătrat util (în creștere, totuși, de la 770 de euro pe metru pătrat util în trimestrul anterior). Variații destul de mari au fost consemnate pentru celelalte categorii de locuințe: cele finalizate între 1945 și 1977 s-au ridicat la o medie de 1.010 euro pe metru pătrat (de la 1.130 de euro pe metru pătrat), cele din perioada 1978-2000 au ajuns la 1.380 de euro pe metru pătrat (de la 1.290 de euro pe metru pătrat), iar cele de după 2000 s-au ieftinit de la 1.520 la 1.350 de euro pe metru pătrat util.

Părerile cititorilor
1 părere
  • ciuchita tavi

    Se contureaza un trend lent crescator??

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe
T3 2021: Prețurile apartamentelor, pe zone, în opt mari orașe ale țării

Cel mai mare avans trimestrial, în cuantum de 5,7%, a fost consemnat în zona centrală și ultracentrală din Constanța. Cel mai recent raport de piață publicat de Imobiliare.ro a...

citește mai departe