Pe cont propriu sau prin agenție? Ce trebuie să știi

Pentru majoritatea cumpărătorilor de azi, prețul este cel mai important criteriu de selecție a unei proprietăți. Pornind la drum cu un buget de regulă limitat, încercarea de a reduce, pe cât posibil, și cheltuielile adiționale încheierii unei tranzacții pare firească. Nu de puține ori, printre acestea se numără și costurile cu serviciile oferite de un agent imobiliar.

Colaborarea cu un agent imobiliar profesionist îți poate aduce însă beneficii importante. Iată ce trebuie să știi despre aceasta:

1. Reprezentare versus intermediere

În primul rând, atunci când decizi să apelezi la ajutorul unui broker imobiliar, ai de ales între două moduri diferite de lucru. Cel dintâi – și cel mai des întâlnit – este intermedierea, prin care apelezi la ajutorul mai multor agenții pentru a găsi proprietatea dorită; în cele din urmă, agentul cu ajutorul căruia vei încheia tranzacția primește și comisionul. Cea de-a doua variantă presupune încheierea unui contract de reprezentare exclusivă, prin care vei încredința sarcina găsirii locuinței tale unui singur broker.

Fiecare dintre cele două metode de lucru are, în mod firesc, avantajele sale. În cazul intermedierii, spre exemplu, cu cât te afli în contact cu mai multe persoane, cu atât șansele de a găsi o locuință sunt mai mari – cel puțin la modul teoretic. În cazul reprezentării, pe de altă parte, agentul va fi cu atât mai preocupat de îndeplinirea cerințelor tale, fapt ce te poate ajuta să găsești o proprietate cât mai aproape de idealul tău. În plus, în interacțiunea cu proprietarul (inclusiv pe parcursul negocierii), un broker în regim de reprezentare exclusivă va fi dedicat respectării intereselor tale și nu și celei ale intereselor proprietarului (agentul-intermediar fiind prins, în mod firesc, între cele două părți implicate în tranzacție).

În ceea ce privește costurile asociate celor două variante de colaborare cu un agent imobiliar, există, în mod firesc, diferențe. Astfel, dacă comisionul pentru o intermediere se situează în jurul unui procent de 3% din valoarea tranzacției, acest tarif ajunge la circa 6% în cazul unei reprezentări exclusive.

2. Agentul te ajută să economisești timp și efort

Procesul de căutare a unei case poate fi extrem de obositor și frustrant, mai ales atunci când te afli la prima ta tranzacție. Sutele de anunțuri dintre care poți, teoretic, alege, șirul interminabil al vizionărilor, dezamăgirile suferite „pe teren”, toate acestea pot eroda rapid entuziasmul unui cumpărător, făcându-l mai predispus unei alegeri pripite. Un consultant imobiliar dedicat intereselor tale te poate feri de acest pericol. Rolul său este să înțeleagă cât mai bine nevoile tale, iar, în funcție de acestea, să „filtreze” proprietățile disponibile într-o manieră critică (în mod pozitiv).

3. Perspectiva de cunoscător

Un alt beneficiu important oferit de către un agent imobiliar constă în perspectiva sa profesionistă asupra pieței. Spre deosebire de un cumpărător nefamiliarizat cu domeniul imobiliar, acesta va ști exact ce se caută în piață, cum merg prețurile, cum trebuie abordați vânzătorii, dar și care sunt plusurile și minusurile unei proprietăți sau alteia.

4. Un broker temperează latura ta emoțională

Se știe că, dincolo de justificările raționale, achiziția unei locuințe este o decizie dictată, în mare parte, de latura emoțională. Deși absolut necesare (și favorabile!) luării unei decizii, emoțiile te pot face să pierzi din vedere latura rațională. Exact acest atu este (re)adus în joc de către agentul imobiliar, al cărui rol este să te sfătuiască într-un mod obiectiv, să-ți ofere consultanță juridică și sprijin în negociere, dar și să te ajute și cu încheierea actelor.

Pune direct o întrebare

Experții noștrii imobiliari vor căuta soluții și îți vor oferi sfaturi

Citește cele mai noi știri din piață
Ce venituri trebuie să ai pentru a-ți cumpăra o locuință nouă cu credit ipotecar înainte de majorarea TVA? – GRAFICE

Cursa contra cronometru a început pentru românii care vor să mai beneficieze de cota redusă de TVA de 9% la achiziția unei locuințe. Cei care își doresc să devină...

citește mai departe
Efectele majorării cotei TVA la locuințe, explicate de specialiști. Cum sunt afectați cumpărătorii și ce înseamnă măsura pentru dezvoltatorii imobiliari?

Românii vor plăti cu câteva mii de euro în plus pentru a face o achiziție imobiliară, odată cu creșterea cotei de TVA la locuințe. Majorarea TVA este una dintre...

citește mai departe
Ce venituri trebuie să ai pentru a-ți cumpăra o locuință nouă cu credit ipotecar înainte de majorarea TVA? – GRAFICE

Cursa contra cronometru a început pentru românii care vor să mai beneficieze de cota redusă de TVA de 9% la achiziția unei locuințe. Cei care își doresc să devină...

citește mai departe
Unde găsești apartamente cu TVA 9% în Iași? Lista ansamblurilor și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru o achiziție cu TVA redus

Ieșenii care doresc să-și cumpere un apartament și vor să beneficieze de TVA-ul redus la 9% mai au la dispoziție puțin timp.  Pentru a profita de această facilitate fiscală...

citește mai departe
Apartamente cu TVA 9% în Timișoara. Lista ansamblurilor unde le găsești și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești

Persoanele interesate de achiziția unei locuințe în Timișoara care doresc să beneficieze de cota redusă de TVA de 9% trebuie să țină cont că perioada de aplicabilitate a acestei...

citește mai departe
Primești autorizație de construire, doar dacă nu ai datorii la bugetul local. Ce măsuri prevede pachetul de reformă administrativă la care lucrează Ministerul Dezvoltării?

Eliberarea autorizațiilor de construire ar putea fi condiționată, în viitorul apropiat, de datoriile pe care le are solicitantul la bugetul local, potrivit unui nou pachet de reformă administrativă care...

citește mai departe
TVA redus la apartamente, dar nu pentru mult timp. Lista proiectelor rezidențiale din Brașov și condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru 9% TVA

Pentru brașovenii care plănuiesc să achiziționeze un apartament și vor să beneficieze de cota redusă de TVA de 9%, ceasul ticăie. Pentru a profita pe ultima sută de metri...

citește mai departe
Unde găsești apartamente care pot fi cumpărate cu 9% TVA? Verifică lista proiectelor din județul Constanța

Constănțenii care vor să facă o achiziție imobiliară pe ultima sută de metri, înainte de majorarea cotei reduse de TVA de 9%, trebuie să fie pregătiți să achite un...

citește mai departe
950 de apartamente noi pe fosta platformă industrială Antrefrig din București. Valoarea dezvoltării se ridică la 140 milioane euro

Încep lucrările pentru un nou ansamblu rezidențial localizat în București, în zona Mega Mall-Delfinului. Valoarea totală a dezvoltării se ridică la 140 de milioane de euro. Este vorba despre...

citește mai departe
Un nou proiect de regenerare urbană în Capitală. 60% din apartamentele din faza 1 și-au găsit cumpărători încă din etapa de prevânzare

Omul de afaceri Dan Șucu și dezvoltatorul imobiliar Redport, controlat de Cosmin Savu-Cristescu, obțin aprobarea PUD pentru primele două faze ale proiectului de regenerare urbană Infinity Nord. Acesta prevede...

citește mai departe
Cazinoul din Eforie Sud, scos la vânzare. Cât costă una dintre clădirile simbol ale litoralului românesc? – FOTO

Pe piața imobiliară din România nu apar în fiecare zi oportunități cu adevărat remarcabile – iar Cazinoul din Eforie Sud este una dintre ele. Acest vechi reper al litoralului...

citește mai departe
Craiova, pol emergent pe harta imobiliarelor românești. Câți bani împrumută cumpărătorii pentru a deveni proprietari și ce locuințe preferă – ANALIZĂ

Craiova se transformă într-un pol emergent pe harta imobiliarelor românești, interesul pentru locuințele disponibile pe plan local fiind în creștere. Prețurile au avansat într-un ritm record în ultimul an...

citește mai departe
Efectele majorării cotei TVA la locuințe, explicate de specialiști. Cum sunt afectați cumpărătorii și ce înseamnă măsura pentru dezvoltatorii imobiliari?

Românii vor plăti cu câteva mii de euro în plus pentru a face o achiziție imobiliară, odată cu creșterea cotei de TVA la locuințe. Majorarea TVA este una dintre...

citește mai departe
Se lansează un nou proiect rezidențial în estul Capitalei

Dezvoltatorul Hercesa România, activ pe piața locală de 20 de ani, lansează un nou proiect rezidențial. Vivenda Prime va fi localizat în estul Capitalei și cuprinde 105 apartamente cu...

citește mai departe
1.250 de apartamente noi în Iași. Al doilea mare proiect de regenerare urbană din țară se extinde

Proiectul de regenerare urbană Silk District din Iași, al doilea cel mai mare din România, se extinde. LOOM- Homes built in Silk este un proiect care vine în completarea...

citește mai departe