Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
21 Aprilie 2010

Piaţa imobiliară europeană, în revenire lentă

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 21 Aprilie 2010

Investitorii iau în vizor proprietăţile de calitate, ale căror preţuri au ajuns aproape de nivelul minim

„Criza imobiliară mondială dă semne că începe să se disipeze”, a subliniat Manuel Negrao, preşedintele Confederaţiei Imobiliare Europene (CEI), în cadrul Conferinţei Naţionale a Agenţilor Imobiliari din România (CNAIR). Observaţia sa pare să fie îndreptăţită – cel puţin pe piaţa europeană a birourilor. „Începutul lui 2010 confirmă previziunile noastre conform cărora acest an va fi unul de stabilizare. Pieţele imobiliare îşi revin treptat de la minimul atins în 2009. Totuşi, deoarece situaţia economică nu s-a normalizat încă, până la redresarea totală ne aşteaptă un drum cu multe capcane. Se anticipează că redresarea va fi fragilă şi neuniformă pe continent”, se arată în cel mai recent raport de piaţă al companiei de consultanţă BNP Paribas.

Creşte activitatea de investiţii şi închiriere
Unul dintre indiciile de revenire a pieţei europene este reprezentat de creşterea cu circa 9% a Indicelui European al Investiţiilor calculat de BNP Paribas, în concordanţă cu trendul ascendent iniţiat în al doilea semestru al anului trecut. Principala ţintă a investitorilor care tatonează acum pieţele europene sunt oportunităţile apărute în urma crizei – proprietăţi de calitate, ale căror preţuri se situează aproape de pragul minim.

Un al doilea semnal încurajator este dat, pentru al doilea trimestru consecutiv, de creşterea cu 8,6% a Indicelui European al Ratei de Ocupare a Birourilor. Astfel, activitatea de închiriere s-a majorat în mai toate pieţele analizate, ca urmare a relocărilor derulate de companii în vederea reducerii costurilor. Exact pe aceeaşi direcţie se înscrie piaţa bucureşteană de birouri. Comparativ cu primul trimestru al anului trecut, volumul închirierilor din Capitală a crescut cu 20%, ajungând la aproximativ 63.000 de metri pătraţi.

Tot pe o direcţie ascendentă s-a situat şi Indicele European al Chiriilor pentru birouri de clasa A, care a crescut cu 3,9% în primul trimestru al anului. Cu toate acestea, chiriile medii din zonele secundare se află încă în scădere. Pe o traiectorie descrescătoare se înscrie încă şi Bucureştiul, unde chiriile s-au diminuat cu 15-25% de la începutul anului trecut până acum, în funcţie de calitatea, localizarea şi gradul de ocupare a proprietăţii.

Randamentele scad în zonele căutate
Un alt trend ce a putut fi observat în primul trimestru al acestui an constă în scăderea, pentru al treilea trimestru consecutiv, a Indicelui European al Randamentelor. Competiţia dintre cumpărători şi raritatea proprietăţilor determină micşorarea randamentelor pentru clădirile de birouri de clasa A, explică reprezentanţii BNP Paribas. Nu aceeaşi situaţie se regăseşte şi pe pieţele europene secundare. În Bucureşti, spre exemplu, randamentele pentru proprietăţile de clasa A au crescut de la 8,5% în trimestrul I din 2009 până la circa 9% în aceeaşi perioadă din 2010, în contextul în care nivelul maxim atins anul trecut a fost de 9,5%.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cum a reușit Cosmopolis să vândă 100 de apartamente în mai puțin de 6 luni (P)

Reducerile oferite de dezvoltator la apartamente și vile constituie un punct de atracție pentru cumpărători. Complexul rezidențial Cosmopolis este unul dintre cele mai bune exemple de succes în acest...

citește mai departe
Apartamente de Prima Casă în Evocasa Optima: 47.000 de euro pentru 2 camere

Cel de-al doilea bloc din cadrul complexului urmează a fi livrat la sfârșitul acestei veri. Primul bloc din ansamblul rezidențial Evocasa Optima, din zona Titan-1 Decembrie, a ajuns la...

citește mai departe
Cât poți economisi prin termoizolarea locuinței cu plăci minerale? Află folosind Multiestimatorul, un program de calcul lansat de Xella (P)

Grupul german a lansat recent pe piața locală Multipor – un produs 100% mineral, incombustibil și permeabil la vapori. Compania germană Xella, lider internațional pe piața materialelor de construcții,...

citește mai departe
Gestionarii programului Prima Casă cer o suplimentare a fondurilor. De cine atârnă decizia finală

Mai mult de jumătate din banii alocați pentru 2013 au fost epuizați în primele cinci luni ale anului. Reprezentanții statului par să răspundă “presiunii” mai mult sau mai puțin...

citește mai departe
Cele mai importante aspecte de luat în seamă la achiziția unui apartament nou (P)

Un scurt research pe piața vânzărilor imobiliare a reliefat că persoanele aflate în căutarea unei locuințe noi sunt influențate radical de doi factori majori: localizarea și prețul, exact în...

citește mai departe