Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
16 iul. 2012

Pompele de căldură: consum de 3 ori mai mic de energie faţă de sistemele clasice de încălzire

scris de Adriana Lefter in categoria Home & Deco, Ştiri imobiliare

Piaţa autohtonă de profil se află într-o fază incipientă de dezvoltare, dar vânzătorii de astfel de produse cred în potenţialul său de creştere.

Importatorul şi distribuitorul de produse electrocasnice Gorenje România, parte a grupului sloven Gorenje, a lansat pe piaţa românească pompele de căldură, ce pot fi utilizate pentru producerea de apă caldă menajeră şi pentru încălzire. Comparativ cu alte sisteme de încălzire, aceste consumă de trei ori mai puţină energie primară decât, de exemplu, arzătoarele pe gaz sau petrol. „Aceste tehnologii inovatoare constituie o alternativă ecologică de producere de căldură şi apă caldă şi vor fi tot mai atractive pentru românii interesaţi de economisirea de energie. Astfel, introducerea pompelor de căldură în oferta Gorenje România reprezintă o oportunitate pentru consumatorii care se îndreaptă către sistemele ecologice”, spune Tone Prislan, directorul general al Gorenje România.

Noua gamă cuprinde trei tipuri de produse. Cele aer-apă folosesc energia stocată în aerul din jurul nostru şi funcţionează eficient chiar şi la temperaturi de până la -20°C, pompele sol-apă folosesc energia acumulată în pământ, iar cele apă-apă folosesc energia apei subterane. Preţurile acestor produse variază, în momentul de faţă, între 5.000 şi 10.000 de euro.

Românii, tot mai atraşi de resursele regenerabile de energie
Potrivit reprezentantului Gorenje România, piaţa autohtonă de pompe de căldură se află încă într-o fază incipientă de dezvoltare. Spre comparaţie, în Slovenia, doar Gorenje vinde 160 de astfel de sisteme de încălzire pe an, în condiţiile în care locuitorii ţării vecine conştientizează nevoia de reducere a costurilor prin utilizarea energiilor alternative şi sunt susţinuţi de către Guvern la achiziţia unor astfel de produse. Cu toate acestea, reprezentanţii companiei estimează că piaţa de profil are un real potenţial de creştere în perioada următoare. „În ultimul timp, şi românii au început să se orienteze tot mai mult către folosirea energiilor regenerabile. De aceea, estimăm că piaţa românească va ajunge la nivelul celei slovene în aproximativ 2-3 ani, atât din punct de vedere al valorii, cât şi al volumului de pompe de căldură comercializat”, explică Darko Gorjup, directorul categoriei de sisteme de încălzire din cadrul Gorenje Slovenia.

Anul trecut, Gorenje România a consemnat o cifră de afaceri de circa 12 milioane de euro, nivel ce ar trebui menţinut şi în 2012, potrivit lui Prislan. Electrocasnicele mari au reprezentat 80% din afacerile Gorenje pe piaţa locală, în timp ce produsele electrocasnice mici au deţinut o pondere de 20%.

Citeşte şi alte articole din categoria Home & Deco

Părerile cititorilor
2 păreri
  • vladau dan

    buna ziua
    as fi interesat de mai multe informatii pt un duplex
    sunt din cluj
    0723565100
    multumesc

  • florin oprea

    super!am o casa cu mansarda de 70 mp,foarte bine izolata,noua si sunt interesat de un sistem,sunt din Constanta,multumesc!

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să te mai intereseze și
Când „afară” devine mult mai important: sfaturi practice pentru amenajarea balcoanelor, teraselor și grădinilor

Stând mai mult acasă, din pricina măsurilor impuse pentru limitarea răspândirii COVID-19, românii au început să acorde mai multă atenție spațiilor exterioare ale locuințelor. Retailerul local de materiale de...

citește mai departe
The new luxury era? Într-o zonă exclusivistă precum Kiseleff-Aviatorilor, o amenajare cu adevărat „de lux” poate ajunge la încă o dată prețul apartamentului

Un studio de design recunoscut pe plan internațional intră și pe piața din România, pe fondul alinierii standardelor în materie de lux ale persoanelor cu venituri mari din întreaga...

citește mai departe
Ambient modern și elegant, în care să te simți „acasă”!

Acest stil de design se potrivește atât locuințelor spațioase, cât și celor de dimensiuni mai mici. Visezi la o locuință elegantă, însă nu ai vrea să cazi în capcana...

citește mai departe
Design: duplex de 85 de metri pătrați, cu 3 dormitoare și două băi

Cu o compartimentare și o amenajare eficiente, casa ta poate fi mai încăpătoare decât crezi! Datorită noii generații de ansambluri rezidențiale, apartamentele structurate pe mai multe nivele, de tip...

citește mai departe
3 stiluri de amenajare pentru sufrageria ta!

Alături de bucătărie, această cameră este cea în care veți petrece cel mai mult timp împreună. Sufrageria – sau, în accepție modernă, livingul – reprezintă, în designul interior contemporan,...

citește mai departe