Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
24 Martie 2020

Președintele a anunțat că România intră în carantină totală: recomandările de până acum devin OBLIGATORII

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 25 Martie 2020

Va trebui ca persoanele de peste 65 de ani, cele mai expuse riscului, să stea cu timpul în casă. Cei aflați în izolare sau în carantină vor fi supravegheați prin mijloace electronice. Inclusiv armata va putea interveni pentru aplicarea măsurilor.

După o întrevedere pe care a avut-o astăzi cu premierul Ludovic Orban și câțiva șefi de ministere, președintele Klaus Iohannis a declarat că, de mâine, România va intra în stare de carantină totală. Asta înseamnă, mai exact, că prevederile incluse sub titlul de „recomandări” în ordonanța de urgență emisă weekend-ul trecut devin acum obligatorii.

Iată declarația președintelui țării, Klaus Iohannis:

„Tocmai am terminat o ședință de lucru pe care am convocat-o, au participat, împreună cu mine, prim-ministrul Ludovic Orban, Ministrul de Interne, Ministrul Sănătății și Ministrul Apărării. Împreună am evaluat situația, care, după cum știm cu toții, devine din ce în ce mai complexă – situația creată, în mod evident, de epidemia de coronavirus. Am discutat împreună măsurile suplimentare care se cer luate în această perioadă și pot să vă spun în acest moment că am convenit că este nevoie de măsuri suplimentare pentru a fi în situația să îngrădim, să încercăm să încetinim răspândirea infecției.”

„Astfel, se vor introduce noi restricții de circulație și noi restricții pentru români, în sensul că ce-a fost până acuma o recomandare devine o obligație, după principiul «stăm acasă». Evident că oamenii pot ieși ca să meargă la serviciu și să se întoarcă de la serviciu, să iasă să-și facă cumpărăturile absolut necesare de alimente de pe o zi pe alta; însă aceste restricții devin obligații.”

Citește și: Viața sub ordonanță militară: nu mai poți ieși la mall, dar poți merge la serviciu, la cumpărături sau la o scurtă plimbare pe lângă casă

„Am convenit, totodată, ca în această perioadă să pregătim pentru persoanele care sunt în carantină sau în izolare măsuri de supraveghere electronică, fiindcă este absolută nevoie ca aceste măsuri să fie respectate integral.”

„În afară de aceste chestiuni, am convenit să folosim și armata pentru a gestiona mai bine situațiile create în teren – în acest fel, armata va pune la dispoziție personal care va veni să suplimenteze forțele de ordine.”

„Un punct foarte special, țin neapărat să-l mai menționez, persoanele cele mai vulnerabile sunt persoanele peste 65 de ani. Este evident că avem nevoie de măsuri speciale, dar și de restricții speciale – și astfel, pentru persoanele de peste 65 de ani se vor introduce restricții speciale, în sensul că vor trebui, pentru interesul lor propriu, să stea, practic, tot timpul acasă.”

UPDATE: Prevederi suplimentare în cea de-a treia ordonanță militară emisă de MAI pentru starea de carantină totală

„Am discutat și alte măsuri care se cer luate, fie prin ordonanțe de urgență ale Guvernului, fir prin hotărâri ale Guvernului, fie prin ordine militare. Aceste restricții pe care tocmai le-am menționat vor fi prelucrate în cursul zilei de astăzi într-o ordonanță militară, ordonanță militară care se va finaliza până la sfârșitul acestei zile și restricțiile, dragi români, vor intra în vigoare începând de mâine.”

Aici poți citi integral ordonanța militară emisă de MAI sâmbătă, 21 martie a.c.

Părerile cititorilor
3 păreri
  • Veste bună pentru economie: la jumătatea lunii mai se termină starea de urgență. Urmează un plan de relaxare: „Va trebui să găsim o modalitate de a trăi cu acest virus” -Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: Starea de urgență se prelungește cu încă o lună. Q&A: Ce poți și ce nu poți să faci în perioada aceasta dacă ai o nevoie imobiliară? Președintele a anunțat că România intră în carantină totală: recomandările de până acum d… […]

  • Interacțiunile „la distanță”, viitorul tranzacțiilor imobiliare? -Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: Președintele a anunțat că România intră în carantină totală: recomandările de până acum d… […]

  • Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților -Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] în cea de-a treia ordonanță militară emisă de MAI pentru starea de carantină totală Președintele a anunțat că România intră în carantină totală: recomandările de până acum d… Viața sub ordonanță militară: nu mai poți ieși la mall, dar poți merge la serviciu, la […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Cushman & Wakefield Echinox: Bucureștiul, atractiv pentru 60% dintre operatorii de hoteluri din ECE. Piața și-a început deja revenirea

Alături de Praga, Varșovia și Budapesta, capitala României se numără printre cele mai populare piețe vizate pentru extindere de jucătorii de profil. Compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield...

citește mai departe
Cererea de spații într-un mare complex studențesc privat din Capitală s-a majorat cu 15% înainte de începerea noului an școlar

Pe fondul pandemiei, tinerii caută acum soluții de cazare ce oferă, pe lângă dotări și facilități, și un grad sporit de siguranță sanitară. Potrivit reprezentanților Genesis Property, compania care...

citește mai departe
Piața birourilor din București, la un an după declanșarea pandemiei de Covid-19

Potrivit estimărilor uneia dintre marile companii de consultanță de pe piața locală, o pondere scăzută dintre angajați lucrează permanent la sediul firmei în momentul de față. Activitatea de închiriere...

citește mai departe
8 din 10 angajați au așteptarea de a lucra într-un mediu sănătos. Certificarea clădirilor de birouri, o necesitate?

Garantarea unor condiții de lucru corespunzătoare constituie un avantaj competitiv pentru angajatori în strategia de atragere și retenție a talentelor. Aproape 96% dintre angajații români consideră că standardele care...

citește mai departe
În contextul pandemiei, parcurile de retail au avut de câștigat în fața mallurilor

Mallurile au resimțit efectele închiderii magazinelor cu produse neesențiale, dar și a restaurantelor și cinematografelor. Parcurile de retail din România s-au dovedit a fi mult mai reziliente în timpul...

citește mai departe