Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
8 Decembrie 2015

Prețurile apartamentelor în ultimul an: topul scumpirilor, pe orașe

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 14 Decembrie 2015

În noiembrie, pretențiile proprietarilor s-au diminuat față de octombrie.

După cinci luni consecutive de creștere (din iunie până în octombrie), în noiembrie Indicele Imobiliare.ro a avut o evoluție descendentă. Astfel, prețul mediu cerut pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel național s-a diminuat cu 1,6%, de la 980 la 964 de euro pe metru pătrat util; cu toate acestea, valoarea actuală este cu 4,7% mai mare decât cea consemnată în perioada similară a anului trecut, respectiv 921 de euro pe metru pătrat. Dintre marile orașe, cele mai mari creșteri au fost consemnate în Cluj-Napoca și Timișoara, în vreme ce la polul opus se situează Capitala.

http://www.dreamstime.com/royalty-free-stock-photos-passage-bucharest-boulevard-traffic-image38756238

Cluj-Napoca:
În orașul de pe Someș, pretențiile proprietarilor s-au diminuat cu 0,4% în noiembrie (de la 1.131 la 1.126 de euro pe metru pătrat), dar se situează cu 12,2% peste nivelul consemnat în perioada similară a anului trecut (1.004 euro pe metru pătrat). Locuințele din blocurile vechi s-au scumpit cu 1,4% în ultimele 30 de zile (de la 1.140 la 1.156 de euro pe metru pătrat), ajungând astfel la un avans de 14,9% față de sfârșitul toamnei lui 2014 (când ajungeau la 1.006 euro pe metru pătrat). Unitățile locative nou-construite, pe de altă parte, s-au ieftinit luna trecută cu 2,8% (de la 1.120 la 1.089 de euro pe metru pătrat), astfel că acum sunt cu 8,9% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când atinseseră pragul de 1.000 de euro pe metru pătrat).

Timișoara:
În orașul de pe Bega, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre vânzare a scăzut cu 0,2% în noiembrie, de la 939 la 937 de euro pe metru pătrat util; prețul actual este cu 11,8% mai mare decât cel valabil în perioada similară a anului trecut (respectiv 838 de euro pe metru pătrat), Timișoara situându-se astfel pe locul al doilea în clasamentul scumpirilor din marile orașe. Locuințele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,4% luna trecută (de la 930 la 934 de euro pe metru pătrat) și cu 12,4% în decurs de un an (de la 831 de euro pe metru pătrat). Unitățile locative nou-construite s-au ieftinit cu 2,5% în noiembrie (de la 972 la 948 de euro pe metru pătrat), dar sunt cu 8,2% mai scumpe decât în urmă cu 12 luni (când se vindeau cu 876 de euro pe metru pătrat).

Iași:
În capitala Moldovei, pretențiile proprietarilor au rămas constante pe parcursul lui noiembrie – nivelul actual, de 862 de euro pe metru pătrat util, este cu 5,6% mai mare decât cel valabil în urmă cu un an, respectiv 816 euro pe metru pătrat. Apartamentele vechi s-au ieftinit cu circa 1,3% în ultimele 30 de zile (de la 838 la 827 de euro pe metru pătrat), dar sunt cu 3,4% mai scumpe decât în perioada similară a lui 2014 (când costau 800 de euro pe metru pătrat). Locuințele noi s-au apreciat cu 0,8% luna trecută (de la 883 la 890 de euro pe metru pătrat), iar în decurs de un an cu 5,8% (de la 841 de euro pe metru pătrat). 

Constanța:
Orașul de la malul mării s-a înscris pe un trend ușor ascendent al prețurilor luna trecută, pretențiile proprietarilor urcând, per ansamblu, cu 0,2% (de la 910 la 912 euro pe metru pătrat), valoarea actuală fiind cu 5,1% mai mare decât cea consemnată în intervalul similar din 2014 (868 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi au acum un preț mediu de 903 euro pe metru pătrat, cu 0,2% mai mult decât în octombrie (când ajungeau la 901 euro pe metru pătrat) și cu 4,6% mai mult decât în urmă cu un an (când costau 863 de euro pe metru pătrat). După un avans de 0,4% în luna precedentă (de la 934 la 938 de euro pe metru pătrat), locuințele noi se situează cu 6,2% peste media atinsă în urmă cu 12 luni (883 de euro pe metru pătrat).

Brașov:
În orașul de la poalele Tâmpei, prețul mediu solicitat pe piața apartamentelor (noi și vechi) a rămas relativ constant în noiembrie, la 871 de euro pe metru pătrat (față de 870 de euro pe metru pătrat la sfârșitul lui octombrie); valoarea actuală este cu 4,8% mai ridicată decât cea valabilă în perioada similară a anului trecut, respectiv 831 de euro pe metru pătrat. După un avans de 1% în ultima lună (de la 865 la 874 de euro pe metru pătrat), apartamentele vechi se situează cu 6,8% peste nivelul consemnat în 2014 (818 euro pe metru pătrat). Locuințele din cadrul ansamblurilor rezidențiale brașovene, pe de altă parte, pot fi achiziționate acum cu 859 de euro pe metru pătrat, cu 4,3% mai puțin decât luna trecută (când se situau la o medie de 898 de euro pe metru pătrat) și cu 4,8% mai puțin decât în urmă cu 12 luni (când costau 902 euro pe metru pătrat).

București:
După un recul de 1,1% în ultimele 30 de zile (de la 1.107 la 1.095 de euro pe metru pătrat), pretențiile vânzătorilor din Capitală sunt cu 3,2% mai mari decât în urmă cu 12 luni (când se situau la o medie de 1.061 de euro pe metru pătrat). La un preț de 1.033 de euro pe metru pătrat, apartamentele vechi sunt acum cu 1% mai ieftine decât luna trecută (când se vindeau cu 1.043 de euro pe metru pătrat), dar cu 2,8% mai scumpe decât în 2014 (când costau 1.005 euro pe metru pătrat). Unitățile locative nou-construite pot fi achiziționate acum cu 1.142 de euro pe metru pătrat, cu 1,1% mai puțin față de nivelul din octombrie (1.155 de euro pe metru pătrat), dar cu 0,6% mai mult decât anul trecut (când ajungeau la 1.135 de euro pe metru pătrat).

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Uzucapiunea: cum poți deveni proprietar fără act

Posesia unui teren sau a unei locuințe fără acte pentru o durată de timp prevăzută de lege se poate transforma într-o stare de drept, prin uzucapiune. În termeni simpli,...

citește mai departe
Tot ce trebuie să știi când intri în goana după chirie în Timișoara

Poate nu este momentul potrivit pentru tine să cumperi o locuință, așa că ai intrat în goana după chirie. Stai fără griji. Îți punem la dispoziție cele mai noi oferte...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe
T3 2021: Prețurile apartamentelor, pe zone, în opt mari orașe ale țării

Cel mai mare avans trimestrial, în cuantum de 5,7%, a fost consemnat în zona centrală și ultracentrală din Constanța. Cel mai recent raport de piață publicat de Imobiliare.ro a...

citește mai departe