/

Proiectul Silk District din Iași se extinde. În vară încep lucrările pentru 314 apartamente noi

Proiectul de regenerare urbană Silk District din Iași se extinde. Dezvoltatorul a livrat până acum peste 1.600 de apartamente în patru proiecte rezidențiale.

Dezvoltatorul Prime Kapital a obținut autorizația de construire pentru prima fază a noului său proiect rezidențial din Silk District, LOOM. Aceasta reprezintă cea de-a patra etapă a amplului proiect de regenerare urbană din Iași, dezvoltat pe terenul care a găzduit anterior o fabrică de mătase.

Lucrările de construcție sunt programate să înceapă în vara acestui an. Prima etapă a proiectului LOOM va include 314 locuințe dispuse în două clădiri rezidențiale.

LOOM va fi dezvoltat în patru faze la finalizare urmând să aducă pe piața imobiliară ieșeană 1.245 de apartamente noi.

Faza a treia a proiectului de regenerare urbană Silk District se află, în momentul de față, în construcție, și urmează să fie finalizată în trimestrul II al acestui an. Până în momentul de față, 85% dintre apartamentele disponibile au fost vândute. Apartamentele aferente fazelor 1 și 2 au fost vândute integral.

Prime Kapital a intrat pe piața rezidențială din România în 2018. Compania a livrat până acum peste 1.600 de apartamente în patru proiecte rezidențiale (Silk District din Iași, Avalon Estate din Voluntari, Marmura Residence din București și Pleiades Residence din Ploiești) și are alte 533 în diferite stadii de construcție.

Corina Varlan
Corina VârlanContent Manager · Imobiliare.ro

Cu o experiență de 14 ani în presa online, comunicare și content marketing, s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu aproape 8 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes atât pentru cei aflați în căutarea unei locuințe, cât și pentru proprietari sau chiriași, pe care îi ține la curent cu cele mai noi informații din sectorul de real estate.