În cadrul târgului vor fi prezentate oferte de locuinţe noi la preţuri uneori mai mici decât ale celor vechi
O locuinţă nouă, cu o suprafaţă de 53 de metri pătraţi, ce poate fi achiziţionată la 47.700 de euro. Aceasta este una dintre ofertele ce promite să atragă din plin atenţia vizitatorilor târgului Project Expo în acest weekend. Potrivit lui Marius Costache, administratorul agenţiei vânzătoare Grand Trust Imobiliare, ansamblul Militari Residence oferă spre achiziţie 20-30 de apartamente de acest tip, situate la ultimele etaje ale celor şapte blocuri. Preţul pe metru pătrat al locuinţelor de la parter şi ultimul nivel este de 900 de euro, în vreme ce, la etajele intermediare, costurile se ridică la 950 de euro pe metru pătrat. În cadrul aceluiaşi complex, o garsonieră de 37 de metri pătraţi costă 33.500 de euro, în vreme ce o locuinţă cu trei camere de 65 de metri pătraţi se ridică la 64.000 de euro. Costache spune că, de la începutul acestui an, în cadrul Militari Residence au fost vândute peste 100 de unităţi locative, garsoniere şi apartamente cu două camere, în proporţii relativ egale. Acesta precizează că cea mai mare parte a cumpărătorilor vor să facă achiziţii prin intermediul programului Prima Casă, căutând oferte până în pragul de 60.000 de euro. Exact pe acest segment estimează reprezentantul Grand Trust că se va înregistra o cerere ridicată şi pe parcursul târgului.
Locuinţele cu suprafeţe mici, cele mai populare
Un alt proiect din cadrul Project Expo „croit” pe cerinţele actuale ale pieţei este şi ansamblul rezidenţial Red House 2, compus din 23 de unităţi locative şi situat în zona Prelungirea Ghencea. În cadrul acestui complex, o garsonieră de circa 31 de metri pătraţi poate fi achiziţionată cu 34.000 de euro, în vreme ce un apartament cu două camere de 53 de metri pătraţi costă 52.000 de euro. Duplexurile cu două camere au un preţ de 62.000 de euro, iar cele cu trei camere se ridică la 80.000 de euro. „În principiu, în această perioadă se caută produsele cu preţ total mic. Mă aştept ca în continuare să vindem cel mai repede garsonierele şi apartamentele cu două camere cu suprafeţe mici”, subliniază Ioan Sorin Roşu, directorul companiei dezvoltatoare Apulum 94. Lucrările la ansamblul Red House 2 a început în luna martie a acestui an şi vor fi finalizate în noiembrie 2010.