Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
Rusu Alexandra a întrebat

acte doar pe constructie!

publicat pe 3 Feb 2020 in categoria Proprietari

Buna ziua!!exista posibilitatea sa fie trecuta pe numele cuiva doar constructia,iar terenul sa fie trecut pe numele altcuiva??Sau un teren sa fie impartit in 2 loturi iar intrarea sa fie comuna?Multumesc anticipat

Oferă părerea ta:

Pentru a posta întrebări este necesar să fii autentificat.
Intră în contul tău sau crează-ți un cont nou pe imobiliare.ro

Sfaturi și păreri
2 răspunsuri de la experți
Proprietar a răspuns:
6 Feb 2020
  • Hategan Attorneys
  • Partener Real Estate
  • Timisoara

Bună ziua,

Referitor la cele doua intrebari, din punct de vedere legal se poate raspunde afirmativ la ambele, desi raspunsul ar putea fi nuantat in functie de detaliile concrete ale situatiei de fapt..
Astfel, in prima situatie, suntem sub incidenta institutiei superficiei. Potrivit art. 693 din Codul Civil superficia este dreptul de a avea sau de a edifica o construcție pe terenul altuia, deasupra ori în subsolul acelui teren, asupra căruia superficiarul dobândește un drept de folosință. Prin constituirea unui drept de superficie, proprietarul terenului va păstra în patrimoniul său dreptul de proprietate și va ceda doar dreptul de folosință asupra terenului. Simetric, dreptul de proprietate asupra construcției va fi constituit în favoarea Superficiarului (constructorul / proprietarul construcției).

In a doua situatie, exista posibilitatea legala a dezlipirii celor doua loturi de teren. Operațiunile de modificare a imobilului înscris în cartea funciară, prin alipiri sau dezlipiri, au caracter material și nu implică niciun transfer de proprietate, astfel că nu se datorează impozit pentru această operațiune, iar pentru toate imobilele create ca urmare a operaţiunilor de dezlipire se vor deschide cărți funciare noi. De asemenea, legislația internă nu împiedică părțile să convină asupra stabilirii unei intrări comune, asupra căreia să existe un drept de proprietate pe cote părți. Daca insa, in urma dezlipirii, se va si intraina lotul de teren vecin, partile pot agrea ca drumul de acces sa fie doar printr-o parte. Mai mult decat atat daca prin dezlipire si instrainare unul dintre loturi nu are acces la drumul public, pentru celalalt lot se poate constitui o servitute sau un drept legal de trecere.

  • Rating răspuns -/-
  • 0 evaluări