Retailul şi rezidenţialul, fierbinte şi rece pe piaţa investiţiilor în 2010

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Publicat pe: 2 Februarie 2011, Ultima actualizare: 02 Februarie 2011

Anul trecut, cele mai căutate proprietăţi au fost dezvoltările de retail, în vreme ce activele de tip rezidenţial au generat un interes modest.

2010 a marcat o revenire pe segmentul de investiţii în real estate. Potrivit datelor CBRE România, tranzacţiile autohtone cu proprietăţi imobiliare au atins un nivel de 327,3 milioane de euro, în creştere cu 45% faţă de anul precedent. Cele mai căutate proprietăţi au fost, de departe, cele de retail – centre comerciale, parcuri de retail sau dezvoltări de tip big-box; acestea au cumulat un volum de 196,9 milioane de euro din total. Pe de altă parte, investitorii au manifestat un interes scăzut faţă de activele de tip rezidenţial, acest gen de tranzacţii menţinându-se la un nivel mai mic de 6% din total, atât ca număr, cât şi ca volum.

Pe parcursul anului trecut au fost încheiate un număr de 14 tranzacţii, potrivit datelor CBRE. Cele mai multe dintre acestea au avut loc pe segmentul de retail. Astfel, centrele comerciale Auchan şi Bricostore din Piteşti, deţinute de Avrig 35, au fost vândute către NEPI. În acelaşi timp, 50% din acţiunile Atrium Center Arad au fost cumpărate cu 35,5 milioane de euro de Arcadom (o companie de construcţii ce face parte din TriGranit Corporation). Nu în ultimul rând, Immofinanz a finalizat tranzacţii pentru centre în dezvoltare (Polus Center Constanţa, West Gate Craiova şi Euromall Galaţi).

A treia tranzacţie office, încheiată în recesiune
Pe segmentul de birouri a avut loc anul trecut prima mare tranzacţie cu o clădire de birouri, după mai bine de doi ani. Complexul Floreasca Business Park a fost vândut de către Portland Trust către NEPI. La o valoare de 101,2 milioane de euro (din care 70% reprezintă valoarea împrumutului preluat de la dezvoltator), această achiziţie este cea de-a treia mare tranzacţie încheiată în Capitală, precedată fiind doar de vânzarea America House şi S-Park, precizează reprezentanţii CBRE.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Studiu: Cum spun românii că-și vor schimba obiceiurile pe fondul noilor „măsuri de relaxare”. „Instinctele de a socializa și de a experimenta vor răzbate”

Oamenii își doresc să iasă mai mult în parc, să facă mai multă mișcare, dar și să meargă în vacanţe în interiorul ţării. Cele două luni de izolare și...

citește mai departe
Colliers: Marile centre comerciale au făcut investiții de peste jumătate de milion de euro ca să se pregătească pentru redeschiderea din 15 iunie

Retailerii se așteaptă la o recuperare parțială a vânzărilor pe timpul verii și estimează că numărul vizitatorilor ar putea reveni la normal în decembrie. Potrivit datelor Colliers International, centrele...

citește mai departe
Prin atragerea a opt retaileri locali, ERA Shopping Park Oradea îşi creşte gradul de ocupare la 95%

Noile magazine activează pe segmentele de food şi fashion şi însumează o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi. În al doilea trimestru al acestui an, centrul comercial ERA Shopping...

citește mai departe
Bătălia megamallurilor, la final? Dezvoltatorul Colosseum: „Ar fi o sinucidere să mai construiască cineva un asemenea proiect”

Cel mai mare centru comercial din România şi din Europa se pregăteşte pentru începerea lucrărilor de construcţie în partea de nord-vest a Bucureştiului. Începând cu anul 2008, când a...

citește mai departe
Retailul autohton oferă randamente mai mari decât Franţa, Marea Britanie, Cehia sau Polonia. Totuşi, investitorii nu vor să cumpere aici

Cererea pentru proprietăţile de retail de cea mai bună calitate din Europa Centrală a ajuns la cel mai ridicat nivel din 2008 încoace. Potrivit unui studiu de piaţă realizat...

citește mai departe