/

România, țara proprietarilor de locuințe. Cu ce se mândresc vecinii noștri?

România a rămas și în 2024 țara cu cea mai ridicată rată a proprietății din Uniunea Europeană.

România a rămas și în 2024 țara cu cea mai ridicată rată a proprietății din Uniunea Europeană. Conform celor mai recente date Eurostat, aproximativ 94% dintre români locuiesc într-o locuință pe care o dețin. Media europeană este de aproximativ 68%, ceea ce plasează România detașat în fruntea clasamentului.

Vecinii bulgari, spre exemplu, sunt pe locul al șaptelea, cu 86% dintre cetățeni care sunt proprietari, în timp ce Ungaria se situează pe a treia poziție. 

Proprietari sau chiriași: câți dintre europeni dețin locuințele în care trăiesc, conform datelor Eurostat.

La nivel european, în jur de jumătate dintre cetățeni locuiesc în case individuale. România depășește această medie. Aproximativ două treimi din populație locuiește în case, restul preferând apartamentele, o proporție influențată de distribuția urban-rural și de dinamica orașelor mari.

Deși românii sunt proprietari într-o proporție impresionantă, locuințele sunt în general mai compacte. În România, avem o medie de aproximativ 1,1 camere/persoană, asta în condițiile în care la nivel european media ajunge la 1,7 camere/persoană. De altfel, românii și slovacii au cel mai puțin spațiu la dispoziție din întreaga Uniune. În Polonia, media de camere per persoană este doar ușor mai ridicată, în timp ce Bulgaria se bucură de o poziție ceva mai bună în clasament. Vecinii de la sud de Dunăre au 1,4 camere/persoană.

Între 2010 și 2024, prețurile locuințelor în blocul comunitar au crescut cu aproximativ 53%, conform Eurostat, iar chiriile s-au majorat cu circa 25%. Piața imobiliară autohtonă rămâne una dintre cele mai accesibile din UE. Prețurile locuințelor au crescut cu circa 36%, în timp ce chiriile au înregistrat un avans mai consistent, cu circa 50%.

Avatar photo
Imo ExpertEchipa editorială · Imobiliare.ro

Imobiliare.ro este site-ul de imobiliare din România cu cea mai mare încredere în rândul utilizatorilor. Imobiliare.ro promite celor care își caută o locuință, cumpărători și chiriași, cea mai bună experiență de căutare și îi ajută să ia cea mai bună decizie pentru a găsi casa ideală. Totodată, Imobiliare.ro este principalul furnizor de date și statistici imobiliare pentru presa din România, comunicând cu regularitate analize, rapoarte și indici despre evoluția pieței imobiliare.