
Dezvoltatorul One United Properties a cumpărat un nou teren în apropierea Lacului Tei pe care intenționează să construiască un proiect mixt numit One Academy Club.
Terenul este amplasat pe strada Radu Tudoran care este paralelă cu Șoseaua Fabrica de Glucoză din nordul orașului. One Academy Club va include 150 de apartamente, spații comerciale, școală și grădiniță, cu after-school, cantină, bibliotecă, teren de sport în aer liber și sală de sport.
„Zona din vecinătatea Lacului Tei este unul dintre cele mai dinamice puncte de pe harta dezvoltării urbane a Bucureștiului și ne bucurăm să contribuim activ la conturarea viitorului acestui cartier. Noua noastră dezvoltare, One Academy Club, va oferi locuințe moderne, adresate segmentului medium-high, precum și o componentă esențială pentru calitatea vieții, o școală și o grădiniță”, a declarat Victor Căpitanu, cofondator și co-CEO One United Properties.

Lucrările de construcție și procesul de pre-vânzare pentru proiectul One Academy Club urmează să înceapă în cursul acestui an, după obținerea autorizației de construire. Finalizarea acestuia este estimată pentru finele anului 2027.



