Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
17 Octombrie 2023

Scumpiri de peste 50% în acest oraș. Oferta, pusă pe butuci

scris de Corina Varlan in categoria Ştiri imobiliare, Ştirea zilei
Ultima actualizare: 17 Octombrie 2023

Apartamentele din Sibiu s-au scumpit spectaculos pe parcursul ultimilor ani, majorările depășind 50% atât în cazul proprietăților disponibile la vânzare, cât și în cazul celor de pe segmentul de închirieri. În același timp, cei care vor să se mute într-o nouă locuință au din ce în ce mai puține opțiuni din care pot alege la nivel de piață.

Prețul mediu solicitat de proprietari și dezvoltatori pentru un apartament din Sibiu a ajuns, în perioada iulie-septembrie, la 1.464 de euro/mp util, conform datelor Imobiliare.ro Market 360.

Dacă ne raportăm la același interval al anului trecut, putem spune că în momentul de față cumpărătorii trebuie să se aștepte să achiziționeze locuințele dorite la prețuri cu 5% mai mari.

Avansul este, însă, mult mai spectaculos, dacă ne uităm la prețurile practicate cu doar câțiva ani în urmă. Discutăm, de exemplu, despre scumpiri cu 55% pe plan local comparativ cu iulie-septembrie 2019.

Infografic: evoluție preț mediu/mp util, apartamente de vânzare; date Imobiliare.ro Market 360

Nici chiriașii nu au scăpat de majorările prețurilor din Sibiu. Dacă în trimestrul al III-lea din 2019, aveai nevoie, în medie, de 288 de euro/lună pentru a închiria un apartament, anul acesta bugetul a crescut cu aproape 100 de euro.

Infografic: evoluție chirie/unitate, apartamente de închiriat; date Imobiliare.ro Market 360

Într-un singur an, apartamentele listate la închiriere s-au scumpit cu 17% pe plan local. Atunci când îți stabilești bugetul de chirie, ține minte că specialiștii îți recomandă ca acesta să nu depășească un sfert sau cel mult o treime din câștigurile tale totale nete.

Numărul proprietăților disponibile, în scădere

Oferta totală de apartamente disponibile la vânzare a cuprins, în medie, trimestrial 550 de apartamente ]n 2023. Vorbim, practic, de o prăbușire la acest capital pe plan local, având în vedere că în primele trei trimestre din 2019 cumpărătorii puteau alege din circa 921 de apartamente pe cel potrivit nevoilor lor.

Cele mai căutate sunt în Sibiu apartamentele cu 2 și 3 camere, indiferent de vechimea acestora, potrivit datelor prezentate în cadrul evenimentului Imobiliare.ro HUB Sibiu.

Infografic: evoluția ofertei totale, apartamente de vânzare, date Imobiliare.ro Market 360

Situația este mai bună pentru cei care vor să se mute cu chirie. Și de această dată, în primele trei trimestre ale anului oferta totală de apartamente scoase la închiriere în Sibiu a fost mai restrânsă decât cea înregistrată în intervalul similar din 2022. Scăderea a fost, însă, de doar 2%.

Chiar și în aceste condiții, dacă ne raportăm la anul 2019 nu vedem căderea de pe segmentul de vânzări, ci o ușoară creștere, cu 8%.

Pe de altă parte, interesul pentru aceste proprietăți a devenit mult mai mare. Dacă analizăm intervalul iulie-septembrie, observăm o majorare a cererii pentru apartamentele vechi și noi disponibile la închiriere cu aproape 60% față de 2019.

Corina Vârlan are o experiență de 12 ani în presa online, comunicare și content marketing. Ea s-a alăturat echipei Imobiliare.ro în urmă cu 6 ani și ocupă, în prezent, funcția de Content Manager. Corina își concentrează activitatea pe subiecte de interes din sectorul de real estate.

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
Impozitarea veniturilor din chirii în 2024. Cum se schimbă regulile și câți bani trebuie să plătești?

Anul 2024 vine cu noutăți pentru cei care vor să-și dea locuințele spre închiriere. Modificările vor impacta direct atât proprietarii, cât și chiriașii, spun specialiștii. “După ce o relativ...

citește mai departe
Efectele pandemiei asupra proprietarilor. Sunt mai reticenți să-și scoată pe piață casele?

Oferta de case disponibile la vânzare a scăzut în decursul ultimelor luni, ajungând să fie în mai cu circa 11% sub nivelul înregistrat în februarie, când criza sanitară era...

citește mai departe
Ai ieșit din izolare. Ce faci dacă ai o nevoie imobiliară? Sfaturile specialistului – VIDEO

Perioda de izolare a luat sfârșit, iar la nivelul pieței imobiliare au apărut deja primele semne de revenire. Rezultatele unui sondaj Imobiliare.ro arată că proprietari sunt acum dispuși să...

citește mai departe
Ghidul proprietarului care a semnat un contract de reprezentare exclusivă. Răspunsuri recomandate când ești abordat direct de agenți sau posibili cumpărători

Ai semnat un contract de colaborare cu un consultant imobiliar profesionist, iar acesta a preluat în reprezentare exclusivă proprietatea pe care o vinzi și te va sprijini pe întreg...

citește mai departe
Ce să închiriezi: apartament în bloc vechi sau în ansamblu nou?

Deşi o locuinţă într-un ansamblu nou situat în apropierea mijloacelor de transport în comun este mai greu de găsit, piaţa oferă totuşi şi astfel de oportunităţi. Când vine vorba...

citește mai departe