/

Se vinde unul dintre cele mai cunoscute hoteluri de pe Valea Prahovei – FOTO

Hotelul Păltiniș din Sinaia a fost scos la vânzare pe Imobiliare.ro. Clădirea are o istorie impresionantă și include 200 de locuri de cazare.

Unul dintre imobilele cu istorie ale stațiunii Sinaia a fost scos la vânzare. Hotelul Păltiniș, clădire inaugurată în 1914 și folosită de-a lungul timpului atât ca unitate de cazare, cât și ca bază de tratament medical, este listat pe platforma Imobiliare.ro la prețul de 4,8 milioane de euro.

Hotelul Păltiniș a fost inaugurat într-o perioadă în care Sinaia își consolida statutul de stațiune de elită, dezvoltată în jurul reședinței regale și al turismului montan. Orașul era deja asociat cu Palatul Peleș, cu hoteluri istorice, vile de epocă, cazinoul și gara regală, repere care au transformat localitatea într-una dintre cele mai importante destinații de pe Valea Prahovei. 

Clădirea a servit, după inaugurare, ca centru de recuperare pentru luptătorii din Primul Război Mondial. Ulterior, a trecut sub administrarea Asociației Virtutea Militară de Război și a fost restructurată în perioada interbelică. Viitorul rege Carol al II-lea, pe atunci prinț moștenitor, a donat stabilimentului suma de 500 de lei-aur, în calitate de președinte onorific al organizației. 

În deceniile care au urmat, imobilul și-a păstrat componenta medicală. A funcționat ca bază de tratament balnear, mai întâi ca vilă de odihnă și tratament, iar apoi, începând cu anii ’80, cu statut de hotel. 

Proprietatea scoasă acum la vânzare este localizată în zona centrală a orașului, pe Bulevardul Carol I nr. 67, și include clădirea hotelului, o casă de locuit și trei anexe. Terenul are o suprafață de peste 15.500 de metri pătrați, iar hotelul are o suprafață construită de 1.707 metri pătrați, potrivit anunțului de vânzare publicat pe Imobiliare.ro.

Avatar photo
Imo ExpertEchipa editorială · Imobiliare.ro

Imobiliare.ro este site-ul de imobiliare din România cu cea mai mare încredere în rândul utilizatorilor. Imobiliare.ro promite celor care își caută o locuință, cumpărători și chiriași, cea mai bună experiență de căutare și îi ajută să ia cea mai bună decizie pentru a găsi casa ideală. Totodată, Imobiliare.ro este principalul furnizor de date și statistici imobiliare pentru presa din România, comunicând cu regularitate analize, rapoarte și indici despre evoluția pieței imobiliare.