Vânzări
Închirieri
Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
23 Ianuarie 2019

Sectorul 2: Centrul și Pipera Sud, cele mai active zone la tranzacții imobiliare. Vezi prețurile de vânzare!

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare
Ultima actualizare: 23 Ianuarie 2019

Centrul si Pipera Sud cele mai active zone la tranzactii imobiliare

La nivelul Sectorului 2 al Capitalei, zonele centrală și Pipera Sud sunt cele mai active din punctul de vedere al valorii tranzacțiilor imobiliare încheiate pe parcursul anului 2018.

Raportul lansat de Imobiliare.ro și Analize Imobiliare, în colaborare cu Primăria Sectorului 2 al Capitalei, relevă o serie de concluzii interesante. Printre acestea se numără și aceea că zonele cu cele mai mari volume în materie de tranzacții imobiliare (apartamente, case, dar și alte tipuri de imobile) sunt centrul și nordul (Pipera Sud, mai exact).

Zona centrală: 849 de tranzacții, în valoare de 80 mil. euro

Centrul Capitalei se află pe primul loc în clasamentul zonelor din Sectorul 2 atât din punctul de vedere al numărului de tranzacții, cât și din cel al volumului acestora. Astfel, aici au fost încheiate, pe parcursul anului trecut, 849 de achiziții de imobile, în valoare totală de 80 de milioane de euro. Acest fapt nu este câtuși de puțin de mirare, având în vedere prestigiul zonei, pe de-o parte, în corelație cu fondul locativ generos existent aici, pe de altă parte.

În ceea ce privește tipul proprietăților tranzacționate aici, cele mai numeroase au fost, de departe, achizițiile de apartamente, acestea ajungând la un total de 700 și la o valoare de 50,7 milioane de euro. Casele și vilele, pe de altă parte, au făcut obiectul a 54 de contracte de vânzare (cu un volum de 8,5 milioane de euro), în vreme ce pe segmentul terenurilor din zona centrală au avut loc 21 de tranzacții (cu o valoare de 14,9 milioane de euro). Achizițiile de alte imobile au fost în număr de 74, cu un volum de 5,9 milioane de euro.

Dată fiind vulnerabilitatea la seisme a Capitalei (și îndeosebi a clădirilor mai vechi), în acest areal poate fi observată o variație semnificativă a prețurilor apartamentelor tranzacționate nu doar din punctul de vedere al suprafeței disponibile, ci și din cel al perioadei de construcție. Cele mai acute discrepanțe în această privință pot fi observate pe segmentul locuințelor de până la 35 de metri pătrați: în vreme ce o unitate locativă finalizată până în 1945 putea fi achiziționată cu 20.000 de euro în T4 2018 (cu circa 4.000 de euro mai puțin decât în cele două trimestre anterioare), o proprietate similară, dar construită între 1978 și 2000 costa 36.500 de euro, în vreme ce una finalizată din 2000 încoace se ridica la peste 95.000 de euro. În același timp, un apartament mai spațios, de 75 de metri pătrați (sau peste), era tranzacționat, în medie, cu 71.000 de euro într-un bloc mai vechi de 1945, cu 86.500 într-o clădire din intervalul 1978-2000 și, respectiv, cu 123.000 de euro în imobilele ridicate din 2000 încoace.

Citește și: Primul STUDIU asupra prețurilor de VÂNZARE ale locuințelor din Capitală, lansat de Imobiliare.ro și Analize Imobiliare, în colaborare cu Primăria Sectorului 2

Pipera Sud: 301 tranzacții, în valoare de 53 mil. euro

Din punctul de vedere al volumului de tranzacții imobiliare încheiate pe parcursul anului 2018, Pipera Sud se situează pe locul al doilea, cu o valoare de 53,1 milioane de euro, fiind depășită în această privință doar de Centru (cu 80 de milioane de euro). Cu toate acestea, zona în discuție ocupă de-abia poziția a cincea din punctul de vedere al numărului de contracte încheiate (301), la o distanță considerabilă de Centru, Pantelimon, Tei și Colentina. Această discrepanță dovedește că Pipera Sud este, practic, zona în care se găsesc cele mai scumpe apartamente (și nu numai) din Sectorul 2. Situația se explică atât prin faptul că nordul orașului este, în general vorbind, bine cotat în rândul bucureștenilor, cât și prin aceea că zona este una aflată în dezvoltare, astfel că apartamentele tranzacționate aici sunt finalizate, practic, doar după anul 2000.

În zona Pipera Sud au avut loc anul trecut 240 de tranzacții cu apartamente, cu un volum de 42,4 milioane de euro, însă niciuna pe segmentul caselor și vilelor. O caracteristică interesantă a zonei constă în valoarea ridicată a achizițiilor de terenuri, a doua la nivel de sector, cele cinci astfel de contracte încheiate aici ridicându-se la 9,8 milioane de euro. În fine, cele 56 de achiziții de alte tipuri de imobile au avut un volum cumulat de 0,8 milioane de euro.

În ultimul pătrar din 2018, prețurile medii de vânzare ale acestor unități locative se situau la un nivel similar celui atins din T3 și T4 2017, anume 1.180 de euro pe metru pătrat. De remarcat este însă că, în al doilea și al treilea trimestru al anului trecut, valorile de tranzacționare ale apartamentelor din zonă au cunoscut un salt considerabil, până la 1.470 și, respectiv, 1.440 de euro pe metru pătrat util – fapt ce a propulsat Pipera Sud în clasamentul general al prețurilor. Statisticile privind valorile de tranzacționare raportate la suprafața utilă a apartamentelor arată, în ultimele 18 luni, o destul de mare variație pe segmentul proprietăților mai mici de 35 de metri pătrați, în vreme ce apartamentele mai spațioase, de la 75 de metri pătrați în sus, s-au menținut la valori relativ apropiate (între 124.000 și 143.000 de euro, cu aproximație).

Părerile cititorilor
1 părere
  • Pantelimon, Tei și Colentina, cartiere fruntașe la vânzările de apartamente – Ştiri imobiliare, Ştirea zilei – ImoExpert

    […] Citește și: Sectorul 2: Centrul și Pipera Sud, cele mai active zone la tranzacții imobiliare. Vezi prețurile … […]

Postează-ți părerea

Your email address will not be published. Required fields are marked *

S-ar putea să te mai intereseze și
În februarie, trendul de creștere a prețurilor apartamentelor a continuat. Excepție notabilă în București

În februarie, prețurile solicitate pentru apartamentele noi și vechi scoase la vânzare s-au majorat, la nivel național, cu 0,8%. Potrivit Indicelui Imobiliare.ro, suma medie solicitată la nivel de țară...

citește mai departe
Prețurile apartamentelor la începutul lui 2022

În ultima lună, cel mai semnificativ avans a fost consemnat de Cluj-Napoca, orașul de pe Someș fiind urmat, la ceva distanță, de Constanța și București, în vreme ce Iașiul...

citește mai departe
Vilă de lux în cartierul Făget, Cluj-Napoca. Se vinde complet mobilată și utilată, are trei terase și loc de piscină – FOTO (P)

Locuința este situată într-o zonă liniștită, dezvoltată în apropierea pădurii din sudul orașului și formată în mod preponderent din case și vile. Visezi să locuiești la curte, într-unul dintre...

citește mai departe
Autograph – promisiunea unui stil de viață definit de calitate, bun gust și siguranță (P)

Ansamblul rezidențial de vile dezvoltat de North Point creează condițiile perfecte pentru un stil de viață liniștit și relaxant, în apropierea Bucureștiului. Proiectul Autograph Otopeni Villas este expresia atenției...

citește mai departe
Oferte de Black Friday pe Imobiliare.ro: reducere de 128.000 de euro la achiziția unei vile în nordul Capitalei

Imobiliare.ro anunță lansarea unei ample campanii de Black Friday, dedicată consumatorilor finali, ce se va derula până la sfârșitul lunii noiembrie. În momentul de față, pe site sunt listate...

citește mai departe