Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
7 iun. 2011

Sectorul construcţiilor îşi încetineşte scăderea: minus de sub 5% în primele patru luni din 2011

scris de Adriana Lefter in categoria Ştiri imobiliare, Construcţii

Comparativ cu primele patru luni din 2010, declinul înregistrat anul acesta este de peste trei ori mai mic.

Începutul acestui an a adus câteva semnale pozitive şi pentru sectorul construcţiilor. Astfel, deşi cifrele oficiale arată că acest segment îşi continuă declinul, totuşi, ritmul de scădere este semnificativ mai redus comparativ cu 2010. Potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), faţă de perioada similară din 2010, în ianuarie-aprilie 2011 volumul lucrărilor de construcţii a scăzut ca serie brută cu 4,7%, iar ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,5%. Spre comparaţie, în primele patru luni ale anului trecut volumul lucrărilor de construcţii a înregistrat scăderi de peste trei ori mai mari comparativ cu perioada similară din 2009: un minus de 19,9%, ca serie brută, şi unul de 18,7%, ca serie ajustată.

Clădirile rezidenţiale, cele mai afectate de regres
În ianuarie-aprilie 2011, cel mai mare declin a fost resimţit pe segmentul rezidenţial. Ca serie brută, volumul lucrărilor de construcţii s-a diminuat cu 20,8% la clădirile rezidenţiale şi cu 1,8% la construcţiile inginereşti, dar a crescut cu 2,2% la clădirile nerezidenţiale. Ca serie ajustată, declinul resimţit pe segmentul clădirilor rezidenţiale a fost de 16,5%, în vreme ce la construcţiile inginereşti a avut loc o scădere de 3,4%. Pe de altă parte, volumul de construcţii pentru clădirile nerezidenţiale a înregistrat un avans de 3,6%.

În luna aprilie a acestui an, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de martie 2011, cu 5,0%, ca serie brută, iar ca serie ajustată, acest indicator a scăzut cu 0,3%. În cel dintâi caz, creşteri au fost înregistrate la clădirile nerezidenţiale (8,0%) şi la construcţiile inginereşti (7,7%), în vreme ce clădirile rezidenţiale au consemnat un regres de 8,1%. Ca serie ajustată, pe un trend ascendent s-a înscris doar segmentul clădirilor nerezidenţiale (9,7%). Pe de altă parte, scăderi au fost resimţite pe segmentul clădirilor rezidenţiale (8,7%) şi al construcţiilor inginereşti (4,2%).

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să te mai intereseze și
Noi donații în lupta împotriva COVID-19 din partea unor companii din imobiliare și construcții

Fondurile vizează atât achiziția de echipamente de protecție pentru personalul medical din spitale, cât și sprijinirea categoriilor de populație vulnerabile. Săptămâna aceasta, câteva companii din domeniul imobiliarelor și al...

citește mai departe
Pe șantierele din construcții încă se lucrează. De ce poate depinde continuarea activității – dincolo de o decizie a autorităților

În momentul de față, decizia de a întrerupe – sau nu – activitatea se află la latitudinea angajatorilor. În ciuda restricțiilor impuse de autorități pentru limitarea răspândirii COVID-19, o...

citește mai departe
„Se lucrează la foc continuu în construcții” – iar dezvoltatorii vor produse de calitate pentru ansamblurile rezidențiale

Un jucător dintr-o industrie conexă a construcțiilor semnalează un interes ridicat pentru produse din categoria premium pe segmentul rezidențial. Producătorul local de uși, ferestre și parchet Pinum, parte a...

citește mai departe
Construcțiile de locuințe, pe cale să-și ia zborul în 2018?

La fel ca anul trecut, în 2018 au apărut noi și noi anunțuri de „lansare” a unor ansambluri rezidențiale – în Capitală în primul rând, dar și în orașele...

citește mai departe
2018: Piața construcțiilor poate că „duduie”, dar statisticile nu prea o arată. Află de ce!

Deși apetitul pentru construcția de locuințe a devenit mai puternic în ultimii ani – un fapt ce se poate vedea cu ochiul liber în piață și în 2018 –,...

citește mai departe