Albul și nuanțele apropiate au rolul de a „dilata” un loc, îndepărtând eventuala senzație de claustrare provocată de constrângerea spațială.
La modul ideal, unul dintre principalele obiective într-un proiect de amenajare constă în atingerea unui echilibru între doi factori: funcționalitate și estetică. Din nefericire, în cazul spațiilor reduse, „balanța” înclină adeseori în favoarea celui dintâi. O proprietate prezentată pe Freshome.com oferă însă un exemplu de succes în această privință:
Situat în zona Copacabana din Rio de Janeiro (Brazilia), apartamentul din imagini are o suprafață de doar 45 de metri pătrați. Una dintre provocările întâmpinate de către designerii de la Vinícius Philot a constat în compartimentarea sa cât mai eficientă. Întrucât spațiile deschise nu sunt o soluție foarte populară în rândul brazilienilor, iar planul locuinței nu permite prea multe variante pentru subdiviziuni, a fost necesară o soluție neinvazivă, care să nu ocupe mult loc, explică autorii proiectului. Astfel, un perete glisant oferă posibilitatea separării zonei private a casei (dormitorul) de cea socială (livingul), în vreme ce bucătăria este integrată în living.
Amenajarea acestei proprietăți se distinge printr-un evident echilibru între confort și eleganță. Pe plan vizual, predominanța albului (de pe pereți, podea, piese de mobilier), chiar dacă în nuanțe ușor diferite, are un efect de „dilatare” a spațiului disponibil, îndepărtând orice eventuală senzație de claustrare. Integrarea cremului în paleta cromatică aduce căldură și intimitate, combinația cu alb fiind una deosebit de elegantă. Tapetul cu modele geometrice din bucătărie aduce varietate decorului, atât la nivelul formei, cât și al culorii; accentele de galben, verde sau maro, păstrate și de alte decorațiuni, aduc o notă de dinamism pe un fundal altfel caracterizat de o desăvârșită serenitate.
În ceea ce privește mobilierul, se remarcă dorința designerilor de a lăsa suficient spațiu de mișcare, aceștia limitându-se doar la acele piese cu adevărat necesare. Principiul „less is more”, specific curentului minimalist, poate fi regăsit, din acest punct de vedere, și aici. „Zgârcenia” la capitolul mobilă este însă compensată de varietatea formei și a materialului (scaunele de bucătărie), precum și de câteva decorațiuni bine alese, care „umplu” spațiul, fără a-l aglomera.
Sursă foto: Freshome.com
Citește și: „Amprenta” unui designer într-un apartament de 40 de metri pătrați













