Află rapid răspunsul la orice întrebare despre piața imobiliară
Introdu minim 3 caractere
Caută în
24 feb. 2018

Start pentru Prima Casă în 2018: mai puțini bani decât în 2017, cu șanse minime de suplimentare

scris de Adriana Lefter in categoria Prima Casă, Ştiri imobiliare, Credite, Ştirea zilei

După câteva luni bune de așteptare, cei interesați de contractarea unui credit co-garantat de către stat primesc „undă verde” pentru obținerea finanțării.

Din cauza lipsei de fonduri, programul Prima Casă a fost, practic, blocat în ultimul trimestru (poate și mai bine) al anului trecut. Deși unii cumpărători s-au orientat spre soluții de finanțare alternative, mulți nu au avut de ales și s-au văzut nevoiți să aștepte reluarea programului în 2018. După implementarea, de la 1 ianuarie, a unor modificări în ceea ce privește alocarea plafoanelor de garantare către instituțiile finanțatoare, reprezentanții statului au anunțat, la sfârșitul săptămânii trecute, (re)lansarea creditării prin Prima Casă.

start pentru Prima Casa in 2018

Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) după ce aceștia au primit, din partea Ministerului Finanțelor Publice, acordul de distribuire pentru cele două miliarde de lei aprobate pentru 2018. De menționat este că fondurile disponibile pentru 2018 se situează semnificativ sub nivelul de anul trecut, când cei interesați au avut la dispoziție un total de 2,675 miliarde de lei (sumă ce a inclus și o diferență rămasă neutilizată din 2016). Pe fondul cererii ridicate din partea consumatorilor, chiar și această sumă s-a dovedit, însă, insuficientă, ea fiind epuizată (cu mult) înainte de sfârșitul lui 2017 – fapt ce s-a resimțit la nivelul activității de tranzacționare, cel puțin în marile orașe ale țării, precum Bucureștiul și Cluj-Napoca.

Obiectiv: diminuarea intervenției statului în piață

Spre deosebire de alți ani, statul nu a mai acordat suplimentări, ci a respectat cu strictețe strategia agreată la finele lui 2016, având ca scop reducerea creditării prin Prima Casă. După cele 2,5 miliarde de lei alocate pentru 2017, finanțatorii urmează să beneficieze, potrivit planului, de un plafon de două miliarde de lei în 2018, 2019 și 2020, apoi de 1,5 miliarde de lei în 2021. Oficialii Executivului sunt de părere că această reducere graduală a fondurilor va facilita diminuarea intervenției statului în piață, în condițiile îmbunătățirii accesului populației la ofertele de creditare standard ale băncilor. Astfel, potrivit lui Alexandru Petrescu, directorul general al FNGCIMM, programul guvernamental este menit să devină „o oportunitate de finanțare a unei locuințe pentru beneficiarii cu opțiuni limitate în piața creditelor ipotecare, o alternativă flexibilă la produsele de creditare ipotecară aflate în portofoliile băncilor finanțatoare”.

„De-a lungul celor zece ani de derulare, programul Prima Casă a fost adaptat gradual la tendințele pieței și la nevoile consumatorilor, dovedindu-se astfel unul dintre cele mai de succes programe guvernamentale. Dintr-o perspectivă socială, programul Prima Casă a extins accesul la creditul ipotecar către segmentul persoanelor tinere, cu vârste până în 35 de ani, cu efect direct în crearea unei premize de stabilitate pentru tânăra generație. Pentru a veni în întâmpinarea beneficiarilor, FNGCIMM a demarat, în cursul anului trecut, implementarea unor proiecte destinate simplificării procesului de analiză și facilitării accesului la informații direct din site-ul instituției.”

Alexandru Petrescu, director general FNGCIMM

15 bănci participante la program

În 2018, la programul Prima Casă vor participa 15 bănci: Bancpost, Banca Comercială Română (BCR), BRD – Groupe Societe Generale, CEC Bank, Credit Agricole Bank Romania, Garanti Bank, ING Bank, Leumi Bank Romania, Marfin Bank, OTP Bank Romania, Piraeus Bank, Raifeissen Bank, Banca Românească, Banca Transilvania și Unicredit Bank. „Noua strategie de alocare a plafoanelor se aliniază cu reducerea graduală a intervenției statului în procesul de creditare ipotecară prin garantare, anunțată prin Strategia Programului Prima Casă 2017-2020.”, punctează reprezentanții FNGCIMM.

Părerile cititorilor
4 păreri
  • Burcsa istvan

    Buna seara, as dori sa fac un credit pentru Prima Casa. Sunt angajat de trei luni si am salar de 16 milioane. Astept raspuns.

  • Fondurile pe 2018 se duc rapid: de ce tot dau românii buluc la Prima Casă

    […] garanții și promisiuni de garantare (alte 700 de solicitări fiind în curs de aprobare). Astfel, plafonul distribuit la începutul anului, în cuantum de 1,92 miliarde de lei, a fost utilizat în proportie de 49,61%, ceea ce echivalează […]

  • raluca

    Teoretic da, dar din cate stiu nu toate bancile accepta venituri din strainatate, trebuie sa va interesati la bancile care participa la acest program

  • enescu

    Daca lucrez in Anglia cu carte de munca pot beneficia de Prima Casa?

Postează-ți părerea

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

S-ar putea să te mai intereseze și
Primul credit Noua Casă de la Banca Transilvania: beneficiarul a achiziționat un apartament cu trei camere, în București

După o serie de modificări și tergiversări, programul Noua Casă – înlocuitorul fostului Prima Casă – a început, pe final de an, să funcționeze propriu-zis. Oficialii Băncii Transilvania au...

citește mai departe
Anunțurile băncilor lămuresc situația cu Noua Casă: valoarea maximă a finanțărilor este, de fapt, mai mică decât s-a crezut inițial

Instituțiile financiare sunt deschise spre a primi solicitări de împrumuturi în cadrul noului program guvernamental. În cadrul unui anunț cu privire la începerea creditării prin Noua Casă, reprezentanții Băncii...

citește mai departe
Noua Casă, în sfârșit la start? Impactul scontat de jucătorii din piața rezidențială

După modificări repetate, legiuitorii au stabilit că românii vor putea accesa, prin programul guvernamental, nu una, ci trei variante de finanțare. UPDATE: Potrivit lui Ionel Dancă, șeful Cancelariei Prim-ministrului,...

citește mai departe
Motivul pentru care programul Noua Casă ar putea să nu aibă „beneficii reale în piața imobiliară”. Cum poate fi corectată situația, în opinia ADIRU

Majorarea avansului pentru locuințele noi, de la 5% la 15%, odată cu introducerea programului Noua Casă, va avea mai multe dezavantaje, sunt de părere reprezentanții Asociației Dezvoltatorilor Imobiliari din...

citește mai departe
Care vor fi, de fapt, condițiile pentru Noua Casă: credite de maximum 140.000 de euro pentru locuințele noi, față de 70.000 de euro, pentru restul

Schimbările aduse programului au fost elaborate în contextul situației create de COVID-19, dar și pentru a elimina restricțiile impuse, recent, prin varianta „O familie, o casă”. Supuse unei serii...

citește mai departe